Dan Barna: Referendumul pe justiție e absolut necesar pentru societate
Dan Barna, președintele USR, a spus luni că referendumul pentru justiție anunțat de președintele Klaus Iohannis este ”absolut necesar pentru societate”, având în vedere cererea lui Liviu Dragnea pentru ca guvernul să adopte amnistia și grațierea.
”Chiar dacă la discuția de vineri premierul și ministrul Justiției aveau distanță față de Parlament, riscul e foarte mare. În realitate, Liviu Dragnea e cel care conduce guvernul. Fac apel la parlamentari să folosim oportunitatea acestei moțiuni și să trimitem acasă acest guvern care omoară România și omoară PSD”, a mai spus Barna la Parlament.
Barna a mai spus că, dacă guvernul da adopta OUG pentru amnistie și grațiere, ”USR va fi în stradă alături de cetățeni”.
În ceea ce privește moțiunea de cenzură, Dan Barna s-a declarat ”moderat optimist”, spunând că ”am discutat cu zeci de parlamentari, promisiuni avem multe, dar am văzut de fiecare dată că Dragnea a reușit să-și țină oamenii aproape”.
Foto: Dan Barna (InquamPhotos / George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii