G4Media.ro

Dan Cărbunaru: Salariile demnitarilor nu cresc anul viitor, acest lucru fiind confirmat…

Foto: Facebook/ Dan Cărbunaru

Dan Cărbunaru: Salariile demnitarilor nu cresc anul viitor, acest lucru fiind confirmat şi de „ordonanţa trenuleţ” pusă în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat marţi că la nivelul Executivului nu există nicio intenţie de creştere a salariilor demnitarilor începând cu anul viitor şi a afirmat că acest lucru este confirmat şi de „ordonanţa trenuleţ” pusă în dezbatere publică de Ministerul de Finanţe, relatează Agerpres.

La finalul şedinţei de Guvern de marţi, Dan Cărbunaru a fost întrebat de jurnalişti despre informaţiile apărute în spaţiul public privind o creştere a salariilor demnitarilor, începând cu ianuarie 2023.

„Pot să vă spun că, din toate datele pe care le am la nivelul Guvernului, nu doar că nu se va întâmpla, nici nu există intenţia să aibă loc acest lucru. Au mai existat periodic diverse speculaţii pe această temă. Nu există această intenţie, iar demnitarii din România vor avea, cel puţin potrivit datelor oficiale pe care le deţin şi nu am elemente care să justifice semne de întrebare în acest sens, nici în cunoscuta ‘ordonanţă trenuleţ’ nu sunt astfel de elemente. Dimpotrivă, există, după cum bine ştiţi, o orientare extrem de aşezată în cumpătare şi buna cântărire a modului în care sunt cheltuiţi banii publici în Guvernul României. A existat şi acea decizie, încă de la jumătatea anului, de reducere a cheltuielilor cu bunuri şi servicii cu 10%, o decizie a premierului care s-a aplicat la nivelul întregului Guvern şi, dacă doriţi, în aceeaşi logică, a cumpătării. Cu siguranţă, demnitarii sunt cei care pot să ofere un astfel de exemplu şi, din această perspectivă, nu există intenţia şi nici susţinerea pentru ca Guvernul să treacă la o astfel de decizie. Ca atare, salariile demnitarilor, aşa cum sunt ei definiţi în sensul legii, rămân la nivelul anului acestuia”, a spus Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a explicat că în şedinţa de marţi a Executivului nu a fost luată în discuţie ‘ordonanţa trenuleţ’, act normativ care a fost pus în dezbatere publică de către Ministerul de Finanţe.

„Ordonanţa nu s-a aflat pe agenda şedinţei de Guvern. Ea este, aşa cum este şi normal, postată pe site-ul Ministerului de Finanţe, pentru consultare, pentru dezbateri pe această temă şi, din datele pe care le am, inclusiv textul acestei ‘ordonanţe trenuleţ’ confirmă faptul că salariile demnitarilor din România nu se vor mări anul viitor”, a precizat Cărbunaru.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Vă minte în față, fiindcă știe că veți vota PSDNL 50%, indiferent cât vă fură, sunteți un popor care nu gândește.

    • Unde ați pus sacii cu buletinele de vot pe care le-ați furat? După cum bine știi, nu cel care votează este important.
      Vă vaitati de justiție? Asa este, nu funcționează, pana acum trebuia sa fiți în puscarie cu drulă al vostru cu tot!

  2. Ticalosii PSD-PNL-UDMR incearca golanii de astea des, iar cand sunt prinisi dau inapoi si neaga. E a patra oara anul asta cand incearca marirea salariilor sefilor mafiei, porecliti „demnitari”.
    Peste o luna va mai avea loc o ticalosie: apar cateva zeci de mii de noi pensii speciale, cele ale alesilor locali (primari, viceprimari etc), votate de aceeasi coalitie toxica: PSD-PNL-UDMR. Primarilor USL nu le ajung furaciunile si vor si pensii speciale.

  3. Minte, pe site ministerului finanțelor nu este publicat nimic
    Deci….