G4Media.ro

Dan Diaconescu pierde procesul cu presa / A cerut să nu se…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Dan Diaconescu pierde procesul cu presa / A cerut să nu se mai publice date din dosarul în care era acuzat de sex cu minore / Trebuie să plătească avocații structurilor media / Sentința nu e definitivă

Fostul patron al OTV Dan Diaconescu a pierdut procesul cu 24 de televiziuni şi publicaţii din presa scrisă şi online. El a solicitat magistraților de la Judecătoria Sectorului 1 să oblige presa să nu mai publice detalii din ancheta în care este cercetat de procurori pentru sex cu minore.

El a acuzat în mai 2023 că este supus unui „linşaj mediatic”şi este „denigrat şi defăimat” în mass-media.

Printre televiziunile chemate în judecată se află Pro TV, Antena 1 şi Antena 3, Kanal D, România TV, Prima TV, B1 TV, Realitatea Plus, alături de publicaţiile Adevărul, Hotnews, G4 Media, Gândul, DC News şi trustul Ringier România.

Sentința dată marți de judecători nu este definitivă și îi cere lui Diaconescu să le plătească structurilor media avocații angajați pentru această cauză. Sumele plătite avocaților variază între 2.500 și 10.000 de lei pentru fiecare televiziune sau ziar.

Dan Diaconescu reclama că posturile de televiziune şi presa scrisă şi online au diseminat în spaţiul public informaţii nepublice/confidenţiale din dosarul în care este cercetat de Parchetul Judecătoriei Constanţa, respectiv imagini cu victimele minore, stenograme, interceptări, fragmente din declaraţii.

„Reclamantul a devenit subiectul unei virulente campanii de presă, victimă a unui adevărat linşaj mediatic”, scrie Dan Diaconescu în cererea de chemare în judecată.

„Prin campania de presă negativă exercitată de părţi, nu numai că s-a atentat la imaginea, numele, reputaţia şi activitatea profesională a reclamantului, fiind defăimat şi denigrat, aducându-se grave prejudicii de imagine, prin încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, dar au fost diseminate/divulgate în spaţiul public date şi informaţii cu caracter nepublic/confidenţial din dosarul penal nr.1865/P/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa”, susţine fostul patron de la OTV.

În apărarea sa, Dan Diaconescu invocă prevederi ale CEDO, directive ale Parlamentului şi Consiliului UE şi vorbeşte despre concepte precum morală, demnitate, onoare şi reputaţie.

În acţiunea depusă în instanţă, el solicită magistraţilor să le interzică publicaţiilor reclamate să mai difuzeze informaţii despre dosarul în care este anchetat penal, iar dacă nu se supun, atunci să-i plătească daune de 1.000 lei/zi.

De asemenea, el cere înlăturarea tuturor materialelor audio/video şi scrise care fac referire la informaţii din dosarul său, sub aceeaşi sancţiune – 1.000 lei/zi.

Mai mult, Dan Diaconescu vrea ca televiziunile şi publicaţiile să nu mai facă nicio referire „defăimătoare” la adresa lui şi să nu mai utilizeze apelative sau diverse descrieri care l-ar viza.

La începutul lunii aprilie, fostul realizator TV a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa pentru infracţiunile de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile, ambele în formă continuată.

Conform Parchetului, în perioada septembrie – noiembrie 2020 şi în luna septembrie 2021, Dan Diaconescu ar fi „întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale, în mod consimţit şi repetat, contra unor sume de 300 – 400 de lei, cu două surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021”. „Faptele au fost comise pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti, iar probele au relevat că inculpatul cunoştea vârsta persoanelor vătămate”, precizau procurorii, conform Agerpres.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...