Dan Dungaciu: Demisia Guvernului Rusiei ar putea însemna o reașezare a cabinetului în funcție de interesele strategice ale lui Vladimir Putin
Directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale ”Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI), Dan Dungaciu, a declarat că demisia Guvernului Federaţiei Ruse ar putea însemna „o reaşezare a cabinetului în funcţie de interesele strategice” ale preşedintelui Vladimir Putin şi ar putea aduce în prim-plan” ideea de succesiune” după finalizarea mandatului lui Putin în 2024, transmite Agerpres.ro.
„Declaraţiile pe care preşedinte Putin le-a făcut, în lungul său discurs, legate de o schimbare semnificativă cel puţin la nivel declarativ la nivel constituţional a Federaţiei Ruse. În urma acestui discurs, în care au fost punctate câteva lucruri importante, domnul Medvedev a declarat că pleacă. Această modificare de Guvern, primul lucru, pe termen scurt, poate să însemne o reaşezare a cabinetului în funcţie de interesele strategice ale domnului Putin şi, doi, numirea unui nou premier, care ar putea să anunţe un potenţial succesor al lui Putin. Evident, este o speculaţie, dar numirea premierului ar putea să spună ceva despre ceea ce intenţionează să facă Vladimir Putin în viitor. Al doilea unghi din care putem să privim această chestiune este o privire pe temem lung de după 2024, în care ideea de succesiune este în prim plan”, a afirmat Dungaciu, miercuri, pentru AGERPRES.
Potrivit lui Dungaciu, dincolo de gestiunea Federaţiei Ruse, viitorul premier nominalizat trebuie privit ca un potenţial succesor al lui Vladimir Putin.
„Putin a vorbit în discursul său despre eliminarea termenului ‘consecutiv’ din Constituţia Federaţiei Ruse pentru preşedinte. În Constituţia Federaţiei Ruse se spune că niciun preşedinte nu poate avea mai mult de două mandate consecutiv. Asta i-a permis domnului Putin să aibă patru mandate. Dacă scoţi ‘consecutiv’ vor rămâne două. Deci viitorul preşedinte al Federaţiei Ruse de după 2024 va fi mai puţin potent din punct de vedere politic. Va trebui să împartă puterea mai consistent cu Duma de Stat sau alte instanţe. Vedem ce rezultă din discuţia legată de modificările constituţionale. Ceea ce semnalizează, după mine, destul de clar este că domnul Putin nu mai are de gând să fie preşedinte după 2024 (…). Ar putea cineva să argumenteze că domnul Medvedev a fost scos din funcţia de premier ca să nu se erodeze suficient şi mutat la Consiliul de Securitate ca să poată să fie readus în 2024 în funcţia de preşedinte. Asta este o speculaţie şi a doua, domnul Medvedev a fost scos din funcţia de premier al Federaţiei Ruse pentru că nu mai joacă niciun rol în jocul de putere în operaţiunea ‘succesiunea’ şi că s-a sfârşit cariera politică a domniei sale. Asta este tot o speculaţie”, a adăugat Dungaciu.
El a susţinut că trebuie punctate aspectele referitoare la suveranitatea şi forţa militară a Federaţiei Rude, evidenţiate în discursul lui Putin, care „conturează cum se va mişca Rusia de aici înainte”.
„Ideea de suveranitate absolută a Federaţiei Ruse. Domnul Putin a punctat faptul că nicio legislaţie din afara Federaţiei Ruse nu poate să prevaleze asupra legislaţiei acestei Federaţii (…). E un semnal puternic pe care Rusia l-a mai transmis, dar, de această dată, domnul Putin l-a subliniat cu foarte multă claritate. Şi doi, forţa militară a Federaţiei Ruse care este în creştere, un semnal pe care Putin a ţinut neapărat să-l dea, şi a vorbit despre armele supersonice pe care Rusia le-a construit. Putin a folosit prilejul discursului său pentru a transmite lunii un mesajul că Federaţia Rusă rămâne o mare putere şi că ceea ce păţit Federaţia Rusă la începutul anilor ’90 nu se va mai repeta”, a menţionat Dungaciu.
Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri, după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat o serie de schimbări politice în discursul său despre starea naţiunii, transmite agenţia EFE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii