
Dan Petrescu, înainte de dubla europeană cu Pafos: ”E plin de brazilieni acolo. Ştiu că au vrut să cumpere jucători de la noi cu două milioane. Înseamnă că au bani”
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat, joi seară, după meciul câștigat, 1-0 cu Maccabi Petach Tikva, în preliminarile Conference League, că formaţia sa va resimţi plecările celor trei jucători, Otele, Muhar şi Sava, transmite News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„A fost cel mai important meci din acest sezon. Ştiam că va fi cel mai greu meci de până acum! Maccabi s-a antrenat mai mult în această perioadă. Antrenorul lor mi-au spus că au avut probleme cu războiul în Israel, dar s-au antrenat în Bulgaria, apoi au venit în România. Au arătat chiar mai bine azi decât în tur şi ne-au pus probleme mai multe decât în tur. Au ţinut bine de minge, au pasat bine, dar per total sunt mulţumit de echipa mea, de rezultat. E o victorie importantă pentru club. E important că CFR începe să nu mai ia gol. În Europa, pentru că în campionat avem probleme.
Sunt convins că play-off-ul e total diferit. Cu Pafos cred că se va juca. E plin de brazilieni acolo. Ştiu că au vrut să cumpere jucători de la noi cu două milioane. Înseamnă că au bani! Patronul e din Rusia, au investit mulţi bani şi vor să ia campionatul în Cipru. Mă bucur că am mers mai departe şi în 4 meciuri din Europa nu am luat gol. Azi, Korenica a făcut cel mai bun meci al lui, dar a ratat mult. E o achiziţie foarte bună şi îmi place foarte mult. Eu am văzut pe tabletă că a fost penalty la Bîrligea. A fost puţin haos în prima repriză. Am fi meritat şi nişte cornere, dar bine că a văzut henţul din care s-a dat golul lui Kresic.
[Muhar a plecat?] Da. N-aţi văzut? Muhar n-a făcut cel mai bun meci al lui. Capul lui a fost numai la plecare. Dar nu avem ce să-i reproşăm, a marcat golul din tur şi a participat la faza golului de azi. Ne-a ajutat. Eu sunt în dificultate acum entru că trebuie să găsesc jucător ca Muhar şi Otele. Golgheterii au plecat, practic cei mai buni jucători ai CFR-ului au plecat.
Sava? Marele lui avantaj e că era jucător U21. Acum, Otto este under. Vedem dacă putem să-l băgăm în campionat. Popa nu este under, dar este un portar bun, chiar dacă n-a apărat un an la Torino. O să facem un meci amical să vedem în ce formă se află”, a declarat Dan Petrescu.
Echipa CFR Cluj s-a calificat joi seara în play-off-ul Conference League, după ce a învins, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia israeliană Maccabi Petah Tikva.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank