G4Media.ro

OFICIAL – Dan Șucu, noul acționar majoritar al echipei Genoa din Serie…

Dan Sucu (stânga), patronul / Sursa foto: Razvan Pasarica / Sport News / Profimedia

OFICIAL – Dan Șucu, noul acționar majoritar al echipei Genoa din Serie A

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport au anunțat miercuri că Dan Șucu (61 de ani) este noul acționar majoritar al echipei de Serie A Genoa, iar informația a fost confirmată ulterior de formația italiană de fotbal. Omul de afaceri român este și patronul grupării Rapid București.

Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile echipei Genoa

Conform formației din Serie A, Dan Șucu a preluat 77% din acțiunile echipei Genoa în urma unei majorări de capital social cu 45.356.262 de euro.

Din această sumă, 5.356.262 de euro sunt cu titlu gratuit și alte 40.000.000 de euro plătite pe 14 decembrie.

Oferta făcută de omul de afaceri român a fost acceptată miercuri, în cadrul unei ședinte a Consiliului de Administrație al clubului.

„Genoa Cricket and Football Club anunţă că, în urma deciziei privind majorarea de capital în valoare de 45.356.262 euro, din care 5.356.262 euro cu titlu gratuit şi alţi 40.000.000 euro plătiţi la 14 decembrie, Consiliul de Administraţie s-a întrunit astăzi şi a aprobat oferta prezentată de antreprenorul român Dan Şucu.

Antreprenorul român, prin intermediul propriului instrument de investiţii, a subscris integral la majorarea de capital, obţinând în schimb o participaţie de aproximativ 77% în Genoa CFC, lăsând în minoritate acţionarii anteriori”, precizează Genoa, pe site-ul său oficial.

„Propunerea, structurată şi extrem de strategică, va permite ca majorarea de capital să fie subscrisă integral, oferind clubului resursele necesare pentru a-şi consolida ambiţiile sportive.

Schimbarea acţionariatului majoritar reprezintă un nou capitol pentru cel mai vechi club din Italia, cu speranţa că intrarea lui Dan Şucu va aduce stabilitate economică şi noi investiţii pentru consolidarea echipei şi a infrastructurii.

Genoa le mulţumeşte fanilor săi pentru sprijinul constant şi priveşte spre viitor cu încredere, sigură că această nouă etapă va consolida prestigiul şi satisfacţia pe care clubul le merită”, a adăugat gruparea din Serie A.

Cine este Genoa

Genoa este una dintre echipele de tradiție din fotbalul italian, o grupare care are în palmares nouă titluri de campioană a Italiei.

Primul titlu a fost câștigat în 1898, iar ultimul în sezonul 1924.

De asemenea, formația de pe „Stadio Luigi Ferraris” are în vitrină și o Cupă a Italiei, ediția 1936-1937.

În acest moment, Genoa ocupă locul 13 în Serie A și este antrenată de fostul mare jucător francez Patrick Vieira.

Președinte grupării este Alberto Zangrillo, iar în sezonul trecut de Serie A Genoa a încheiat pe locul 11 din 20 de echipe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.