G4Media.ro

Dan Tanasă: Grupurile parlamentare AUR au decis să intre în grevă /…

Foto: Inquam Photos / George Călin

Dan Tanasă: Grupurile parlamentare AUR au decis să intre în grevă / Vom desfăşura audienţe, dar refuzăm să participăm la şedinţele de plen / Printre variantele de candidat pentru Preşedinţia României: Dungaciu, Peiu şi preşedintele Academiei Române

Purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tanasă, a anunţat, miercuri, în ce va consta greva grupurilor parlamentare ale formaţiunii. Parlamentarii vor fi prezenţi la locul de muncă, vor desfăşura audienţe, dar nu vor participa la şedinţele de plen şi la şedinţele comisiilor. El a precizat şi care sunt numele potenţialilor candidaţi, dar decizia va fi luată doar după o discuţie cu Călin Georgescu, transmite News.ro.

”AUR, alături de celelalte formaţiuni suveraniste din Parlamentul României, alege să protesteze într-un mod democratic, într-un mod constituţional, printr-o grevă parlamentară, pentru că toate actele de procedură cu privire la lovitura de stat sunt în plină desfăşurare, ori noi nu putem să girăm, pentru că aici în Parlamentul României sunt celelalte elemente ale grupării care orchestrează lovitura de stat, elemente ale acestei grupări sunt la Curtea Constituţională, alte elemente sunt în Biroul Electoral Central, alte elemente sunt chiar aici în Camera Deputaţilor şi în Senat. Ca atare, grupurile parlamentare ale AUR au decis să intre în grevă parlamentară ca modalitatea de protest cu privire la această sarabandă de gesturi care nu au nicio legătură cu democraţia şi Constituţia. Această grevă parlamentară înseamnă că parlamentarii AUR vor fi prezenţi la locul de muncă, vor desfăşura audienţe, dar refuzăm să participăm la şedinţele de plen şi la şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor şi Senatului”, a declarat, miercuri, deputatul Dan Tanasă, purtătorul de cuvânt al AUR.

El a fost întrebat ce variante de candidat are AUR în locul lui Călin Georgescu.

”Am încercat să găsim soluţii rezonabile de oameni bine pregătiţi cu probitate morală, de experţi, care să se preteze pentru funcţia supremă în stat. Au fost destule nume, domnul Dan Dungaciu, domnul Petrişor Peiu, domnul preşedinte al Academiei Române. Domnul preşedinte George Simion a căutat în permanenţă un om care să se preteze pentru funcţia de preşedinte al statului. Acum suntem în momentul în care noi trebuie să purtăm aceste discuţii, după deciziile BEC şi CCR, cu domnul Călin Georgescu”, a explicat deputatul AUR.

Dan Tanasă a mai afirmat că românii vor avea un candidat suveranist la alegerile prezidenţiale.

”Vă asigurăm că avem soluţii. Planul A fost turul doi înapoi, planul B a fost candidatura firească a unui om care nu a fost condamnat niciodată, nu i s-a retras dreptul de a fi ales, cu siguranţă avem planul C şi cu siguranţă astăzi, în această seară îl vom afla cu toţii cu siguranţă. Cel mai important este că românii vor avea un candidat suveranist, patriot pe care vom putea să pună ştampila”, a mai declarat Dan Tanasă.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă grevă parlamentară şi mobilizarea forţelor suveraniste. Formaţiunea a transmis că decizia cu privire la susţinerea unui candiat pentru Preşedinţie va fi luată după consultări cu Călin Georgescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Partidele iluzioniste în plin recital

  2. Puric pe nume conspirativ „cristian”… turnător cu acte în regulă la secu’, s-a prezentat benevol să își toarne colegii… și se mai și mândrea cu asta… de Dungaciu nu știu mare lucru… e cam umflat la cap dar asta nu înseamnă nimic… george(ta)… am comentat destul de el(ea).

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.