G4Media.ro

Dan Vîlceanu (PNL): Credeam că suntem parteneri, nu trebuie să ne testăm…

Colaj foto: Facebook/ Cosette Chichirău și Dan Vîlceanu

Dan Vîlceanu (PNL): Credeam că suntem parteneri, nu trebuie să ne testăm unii pe alții/ Cosette Chichirău (USRPLUS): Înțelegem că avem parteneri onești când ne așezăm la masa negocierilor

Deputatul PNL Dan Vîlceanu a declarat că negocierile pentru formarea coaliției de guvernare și a noului Executiv vor fi reluate joi, așa cum au convenit liderii partidelor, ca răspuns la nemuțumirile exprimate de deputatul USR PLUS Cosette Chichirău, care a acuzat PNL că a blocat discuțiile, afirmând totodată că „semnul de onestitate (..) este reașezarea la masa negocierilor”.

„Eu nu văd care-i blocajul. N-a spus nimeni: ok, noi am plecat, nu mai negociem”, a afirmat Dan Vîlceanu la Digi 24.

Dan Vîlceanu a spus că este unul dintre cei care nu se așteptau ca negocierile să fie finalizate după două zile și a criticat propunerea liderului USR, Dan Barna, ca Ludovic Orban să renunțe la a revendica șefia Camerei Deputaților și, împreună cu Kelemen Hunor, să fie toți trei vicepremieri.

„Am văzut acel punct de vedere exprimat public de Dan Barna, căruia nu i-am înțeles rostul. Acea chestiune trebuia spusă în cadrul întâlnirilor pe care oricum le aveau astăzi. Te întrebi de ce se procedează așa. Se jocă jocul ăsta de adormire a vigilenței, dar stau cu cuțitul pregătit?”, a mai spus Vîlceanu.

Atmosfera s-a tensionat în momentul în care deputatul USR PLUS, Cosette Chichirău, prezentă în aceeași emisiune, a afirmat că propunerea reprezintă un test pentru PNL și Ludovic Orban.

„Ludovic Orban tocmai și-a dat demisia din funcția de prim-ministru și a spus că face un pas în spate. Întrebare este „cât de în spate?”. Este președinția Camerei Deputaților un pas în spate sau un pas în față? Noi am vrut să testăm această teorie, dacă este dispus să facă un pas în spate și de la funcția de premier, și de la funcția de președinte al Camerei Deputaților”, a spus Chichirău.

În replică, Dan Vîlceanu s-a declarat „bulversat de turnura evenimentelor”

„Nu știam că partenerii se testează între ei. „Am dorit să îl testăm pe domnul Orban”. Ce să testăm? Eu credeam că suntem parteneri, nu trebuie să ne testăm unii pe alții”, a replicat Vîlceanu.

Cosette Chichirău a acuzat PNL că a blocat negocierile și că ar fi pregătit un scenariu ca Ludovic Orban să fie ales președinte al Camerei Deputaților, sugerând o înțelegere PNL-PSD.

„Dacă PNL își dorește ambele funcții – și președintele Camerei, și premierul, atunci o strategie ar fi să meargă înainte cu învestirea noului parlament, să aleagă mai întâi președintele Camerei Deputaților fără o înțelegere cu USR-PLUS pentru premier, pentru cele două funcții.(…) nu veneau de la noi (voturile, n.r.), din altă parte.

(…) Din modul în care nu decurgeau negocierile, faptul că erau complet blocate și că PNL nu se așeza din nou la masă cu noi, în condițiile în care trec zilele – și nu avem multe zile la dispoziție până pe 21 decembrie –, noi am înțeles că strategia era să se forțeze prima funcție pentru PNL și apoi să se forțeze și a doua funcție pentru PNL, pentru că, fiind vorba despre premier, ei ar fi spus că le revine lor, ca partid care are mai multe voturi ca USRPLUS”, a declarat Chichirău.

Cosette Chichirău a spus că USR PLUS a arătat că este dispusă să propună alte persoane și că același lucru ar trebui să facă și PNL.

„Poate domnul Orban și-a imaginat că noi suntem lipsiți de experiență și „hai că-i duc cu pluta până pe 21 decembrie”, „după care îi mai duc cu pluta încă puțin” (…) Această strategie nu a funcționat (…) Înțelegem că avem parteneri onești când ne așezăm la masa negocierilor. Ăsta este semnul, nu vorbele, că ne spune cineva la telefon. (…)Semnul de onestitate între noi este reașezarea la masa negocierilor.”, a mai spus deputatul USRPLUS.

Dan Vîlceanu a comentat și mesajul transmis de liderul PLUS, Dacian Cioloș, marți seara, în care afirma: „am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România”,

„Apropo de postarea domnului Cioloș. Probabil el se referea și la persoana dânsului, pentru că și dânsul a fost premier și probabil că și în acest caz este probabil nevoie de ceva nou, domnul Cioloș nefiind un politician nou. Este unul vechi, sau la fel de vechi ca și ceilalți”, a spus Vîlceanu.

Citește și:

Dacian Cioloș, despre intenția lui Orban de-a reveni în funcția de premier: Am vorbit serios atunci când am spus că e nevoie de un nou început pentru România

SURSE Ludovic Orban le-a spus liderilor USR Plus și UDMR că vrea să fie numit din nou prim-ministru. USR PLUS va da miercuri un răspuns / Ședință de urgență a liderilor PNL

SURSE Discuții în format restrâns între Orban, Barna și Kelemen în încercarea de deblocare a negocierilor pentru formarea coaliției

Colaj foto: Facebook/ Cosette Chichirău și Dan Vîlceanu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Clossette kă kă rău credea că moldovenii o votează pe ea cu nume exotic, ce deștepți că s au redeșceptat

  2. Nu există așa ceva în politică!

    • Penibila atitudinea USR-PLUS! Este pur si simplu santaj.
      Daca USR era cel de altadata, sau cel pe care l-am crezut eu, nu puneau atat de mare accent pe obtinerea unor posturi. S-ar fi multumit sa introduca in programul de guvernare toate ideile si proiectele lor.
      Minte d-na Chichirau, mint sefii ei, cand spun ca indeplinirea proiectelor depinde de ocuparea acelor functii. Daca ai proiectul. esential va ramane votul. Negocierea unor posturi este doar in folosul celor ce la vor obtine.
      Din pacate, lupta pentru cele doua posturi este IN DEFAVOAREA EXIGENTEI IN INTOCMIREA PROIECTULUI. Cu ce curaj poate lucra echipa care negociaza programul de guvernare, stiind ca totul poate fi aruncat in aer daca sefii se cearta?

  3. pnl e vraiste. felicitari doamna si ceea ce face usr. nu mai lasati tara pe mina acelorasi care de 30 ani traiesc numai in universul lor. e timpul ca in aceasta tara sa fie o alta atmosfera, nu se poate sa primim simbolic vaccinuri, nu se poate ca 5 mil de romani, familiile acestora sa migreze si sa lase loc bascaliei si furtului. e timpul sa va impuneti, daca nu acum, cind?nu cedati, daca nu pnl sa guverneze cu prietenii lor, udmr si psd. nu va murdariti, eventualele alegeri anticipate post corona vor face din voi 35-40%. hai ca se poate.

  4. Jegul asta de Orban o dovedeste cu vatf si indesat ca “nu se cramponeaza” de functii. Un demagog.

  5. daca veniti tot cu orban falitul …. macar anagramati numele in baron si puneti-i mustata si monoclu sa nu se prinda lumea ca evident ca-i credeti prosti pe toti !

  6. nu prea inteleg unde e semnul egal intre omul politic orban ( „salariat” la stat de 30 de ani) si omul politic ciolos ( ciolos a intrat in politica la 1-2 ani dupa ce a fost prim ministru tehnocrat)

  7. Vâlceanu, altă nulitate made in PNL.
    L-am urmarit ieri, era clar trimis sa inceapa diseminarea ideii că „nu se poate cu usrplus” si deci refacerea uslamismului.
    Poate ca penele are 5-6 tipi ca lumea dar per total sunt niste reșapați, niste nulitati.

    • Tipul, pardon părinții lui sunt niste evazioniști notorii care pe langa că fac afaceri cu statul îl mai și fură. Când sunt prinși intra in acțiunea dl. Dan care face presiuni si il detaseaza pe omul care ar fi avut tupeul sa ii bage firma in control. Tot el cu PNL reorganizează ANAF sa scape de oamenii care i-au încurcat în afaceri. Antifrauda a fost reorganizată și eliminată funcția specifica in ideea de a baga oamenii lor în structura fara concurs, vedeți exemplele de la Deva când băiatul primarului PNL din Romos obține postul de șef al instituției și își bagă neamurile și pe secretara lui taicasu in structura.

  8. Bine mai băieţi să vă explicăm simplu de ce Orban a jucat atât de haotic.
    Mulţi propagandişti care sunt şi fani USL tot o dau că camera deputaţilor nu e importantă, ba da e importantă că aşa cum premierul e cel mai important în guvern aşa şi funcţia de şef pe camera deputaţilor poate ţine parlamentul în frâu să nu facă înţelegeri din acelea USL când îi apucă strechea pe PNL-işti şi din acest motiv vrea USR-Plus camera deputaţilor ca să îi ţină în frâu pe PNL-işti să nu se ocupe cu prostii, motiv care şi UDMR sunt deranjaţi că şi ei au în cap multe chestii care nu vor să se întâmple. Din acelaşi motive ar vrea USR-Plus premierul că dacă parlamentul cu un PNL-ist în fruntea camerei deputaţilor se ocupă iarăşi de chestii USL-iste vor putea trece peste capul lor doar cu ordonanţe.
    Măi băieţi, USR-Plus ştie că dacă nu ţine sub control într-un fel PNL vor distruge la un momentdat alianţa şi o vor da iarăşi pe mâna USL-iştilor aşa că lăsaţi istericalele şi dacă sunteţi PNL-işti de bună credinţă în partidul vostru e în interesul vostru să aveţi pe USR-Plus să oprească şmecheriile celor pe care ştiţi şi voi că nu îi veţi putea controla.
    Cum Orban a fost tras pe margine singurul sprijin politic e partea USL din PNL şi PSD şi acest joc îl face Orban motiv care a încercat să îşi primească funcţia cu ajutorul PSD în parlament.
    Băiatul ăsta Orban dacă nu îl înlăturat el vă e duşmanul cel mai mare a lui PNL şi nu USR-Plus sau AUR şi nici măcar PSD!

    PS: de fapt dacă aţi fi destul de inteligenţi ăştia de la PNL de bună credinţă aţi da destulă putere celor de la USR-Plus încât să poată ţină în frâu orice intenţie de trădare de la PNL. Ştiţi şi voi cei de la PNL că la un momentdat ori USR-Plus sau PNL va dispărea de pe scena politică iar şansele cele mai mari şi aproape sigure PNL va dispărea aşa că nu vă trece prin cap să faceţi o alianţă corectă care să ducă la sfârşit la o fuziune între voi, dar asta se poate întâmpla numai dacă PNL chiar e dispus să se reformeze astfel e previzibil că PNL va dispărea…..E GREU!

  9. Tare Madam COSETTE cand are pareri despre Dl COPOSU !!!
    Toti de la ei sunt asa agresivi !!!

  10. vai de capul nostru cine a ajuns sa ne conduca, evazionistul valceanu e mare politiciAN