G4Media.ro

Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj după bătaia cu Florin Roman în…

Sursa foto: captură video

Dan Vîlceanu, urmărit penal pentru ultraj după bătaia cu Florin Roman în Parlament

Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală împotriva lui Dan Vîlceanu (deputat ex-PNL) pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice după bătaia cu Florin Roman în Parlament din 28 mai, potrivit unui comunicat al instituției.

Florin Roman l-a acuzat atunci pe Vîlceanu că l-a mușcat de față și l-a bătut în urma unei dispute verbale în plenul Parlamentului.

Comunicatul integral al Parchetului General:

Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:

La data de 28 iunie 2024, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a dispus prin ordonanță efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un deputat din Parlamentul României sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, purtare abuzivă și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar în cursul zilei de astăzi, suspectului i-au fost aduse la cunoștință faptele cercetate, încadrarea juridică data acestora, precum și drepturile și obligațiile procesuale. Totodată, astăzi a fost pusă pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile menționate.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat următoarea situație de fapt:

La data de 21.05.2024, ora 11:15, în timp ce se afla în plenul Camerei Deputaților, în Palatul Parlamentului, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției de deputat, inculpatul a adresat injurii și a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate, și acesta deputat în Parlamentul României, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției publice dată de mandatului constituțional de deputat al României, provocându-i acesteia leziuni traumatice, prin lovire cu corp dur și zgâriere, ce necesită pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.

Totodată, inculpatul a adresat expresii jignitoare la adresa persoanei vătămate aducând atingeri grave demnității acesteia și a tulburat ordinea și liniștea publică prin generarea unor situații de insecuritate și de teamă.

Menționăm că activitatea persoanei vătămate și a inculpatului, în exercitarea funcției de demnitate publică, este reglementată de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Astfel, potrivit art. 25 din Legea nr. 96/2006, deputații beneficiază de protecția autorității pe durata exercitării mandatului de parlamentar, fiind purtători ai autorități publice de stat, iar  dispozițiile art. 257 C.pen. li se aplică în mod corespunzător.

Imunitatea parlamentară este limitată la opinii politice, respectiv pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului cu privire la care deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică.

Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, conform art. 23 din Legea nr. 96/2006, dar nu pot fi percheziționați, reținuți ori arestați preventiv sau la domiciliu fără încuviinarea Camerei din care fac parte și fără a se proceda la ascultarea lor.

Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează