G4Media.ro

Dan Voiculescu, luptător anti-corupție: De mai bine de 17 ani mă lupt…

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Dan Voiculescu, luptător anti-corupție: De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România. În iunie 2005, am depus în calitate de senator al României, un proiect de Lege privind controlul provenienței averilor care nu pot fi justificate din venituri legale

Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, scrie, pe blogul său, că ”se luptă de 17 ani pentru un proiect care ar schimba profund România” și că a cerut, pe când era senator, ”adoptarea în regim de urgență a unei legi speciale care să stopeze fenomenul corupției și să sancționeze modalitățile ilicite de dobândire a averilor”. Voiculescu a fost condamnat în august 2014 în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) la 10 ani de închisoare, din care a executat 3. Din prejudiciul stabilit de instanță, care se ridică în total la peste 80 de milioane de euro, statul recuperase anul trecut puțin peste 18 milioane de euro.

Redăm mai jos integral postarea lui Dan Voiculescu

”De mai bine de 17 ani mă lupt pentru un proiect care ar schimba profund România. În iunie 2005, am depus în calitate de senator al României, un proiect de Lege privind controlul provenienței averilor care nu pot fi justificate din venituri legale. Ceream atunci, în expunerea de motive, „adoptarea în regim de urgență a unei legi speciale care să stopeze fenomenul corupției și să sancționeze modalitățile ilicite de dobândire a averilor”.

Proiectul a fost îngropat în Parlament.

În 2006, am depus în Senat un nou proiect de lege, denumit Legea lustrației fiscale, care îmbunătățea și clarifica proiectul din 2005. Am explicat în Expunerea de motive că proiectul se referea la acele averi care „nu au nici o legătură cu izvoarele cunoscute și recunoscute ale proprietății private, nu sunt rezultatul competiției reale și cinstite, al efortului investițional sau creativ real, ci provin din abuz, neglijență, favoritism, falsuri”. Ca unul care, atâta timp cât mă ocupasem de afaceri, fusesem unul dintre cei mai mari contribuitori la bugetul statului român, atrăgeam atenția că „simplul fapt al acumulării de bogății, fără corecta lor impozitare, constituie încălcarea unei îndatoriri constituționale fundamentale”.

Proiectul de lege identifica limpede categoriile de persoane ale căror averi ar fi trebuit controlate. Nu era vorba nici de o „vânătoare de vrăjitoare”, nici de reînvierea Legii ilicitului de pe vremea comunismului. Proiectul se referea strict la cei care dețineau averi care depășeau 1 milion de euro. La aceștia, se adăugau o serie de categorii de persoane bine definite: foștii manageri ai întreprinderilor de stat, decidenții și consultanții din contractele de privatizare, administratorii băncilor și a fondurilor de investiții falimentate, beneficiarii de achiziții publice care nu își îndepliniseră obligațiile contractuale.”

Context

ANAF va începe de la 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obținerii averilor fiecărei persoane, a anunțat în urmă cu o săptămână președintele Fiscului, Lucian Heiuș. „Avem peste tot exemple de șmecheri care sfidează cu opulența și luxul pe care îl afișează”, a precizat el, citat de Economedia.ro

Șeful ANAF a afirmat că Fiscul a descoperit diferențe de 20 de miliarde de euro între veniturile estimate și veniturile declarate de circa 560.000 de persoane și va verifica, în viitor aceste sume.
Advertisement

El a precizat că inspectorii își vor lua informații din orice loc, inclusiv de pe Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Citește și

7 ani de la condamnarea la 10 ani de detenție a fondatorului Antenelor, Dan Voiculescu: A executat 3 ani de închisoare / Statul a recuperat doar 18 din totalul de peste 80 de milioane de euro

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

65 comentarii

  1. La asta, Iliescu, Nastase, si inca cativa, fara frica si jena le pot spune „da-va-n plm de je,guri”

    • Stay in line, please!
      It’s a huge lineup !😂

    • poate lupta sa clarifice si asta
      Triunghiul Morţii” la Viena: Marin Ceauşescu – Dan Voiculescu – Teodor Meleşcanu
      De asemenea, cu o zi înainte, Dan Voiculescu a fost văzut în sediul Agenţiei Economice din Viena. Atît Voiculescu, cît şi Meleşcanu erau colonei D.I.E. Marin Ceauşescu fusese pus, încă din 22 decembrie, sub arest, în sediul Agenţiei, de către angajaţii de la Viena, în pivniţa în care avea să fie găsit spînzurat.

    • ELEMENTAR=Sherlock Holmes
      Şi încă ceva: grinda de care a fost găsit spînzurat bătrînul de 73 de ani era înaltă de cca. 3 metri – ori, pentru a ajunge acolo, ar fi fost nevoie de o scară, ceea ce n-a existat.

    • Pupa-i in c… pe Basescu, Boc, Videanu, Udrea si celelalte loaze. Bine că e Voiculescu rău și astia care v-au furat si si-au mai si batut joc de voi sunt de treaba.

    • Ce amanunte lipsesc de aici:
      – punerea in acord cu legislatia UE
      – profitul firmelor care fac afaceri cu Statul sa poata fi folosit doar justificat de catre cei care-l incaseaza

    • Alo, Propaganda USR! Vedeti ca Voiculescu ala de la Viena era alt Voiculescu, nu asta de care vorbiti,. De Voiculescu ala de la Viena sa intrebati la partid, la o rudă de-a lui, colegul vostru Vlad.

    • @Dave
      Da o căutare pe Google „averea diavolului” și nu mai manca din hAznaua3!

    • Tupeu de Felix îmbogãtzit de $€ku (Crescent,ICE Dunãrea,conturi ciordite,etc) ..

  2. sa justifice turnatoru secu🤥🤥🤥🤥👿alea 400 mil dolari americani furate de la statu roman si bagate in compania in farct latiiina 3…💩💩💩🤡👹

    • Nu a fost turnător a fost omul americanilor în SIE așa cum Teszary de la Digi e omul SRI.

    • eleno ce sursa de 2 bani ai….si- a turnat pana si rudele j,avra🤮🤮🤮…daca era omu americanilor nu improscau 💩💩💩💩imens impotriva justitiei si apararea infractorilor😉😉😉😉

  3. Elementul ăsta sfânt??… atunci când eu din zugrav/vopsitor voi fi balerin.
    Un toxic pentru România, iar România e și a noastră nu numai a lor!!!!!!!!
    Kutya fasza.

  4. cand vine vorba de bunele intentii PSDNDL , sa fugi ca de ciuma , mai ales cand e si STAPANUL PRESEDINTELUI TRADATOR la mijloc

  5. Asta e gluma de taraf tv sau ce…

  6. Hi, hi, hi, ho, ho, ho, ha, ha, ha.
    Ejd nebun, ăsta e ridicol cu spume, dar macane fără jenă.
    Păi, uite, dai ANAF ului zecile alea de milioane pe care le datorez si te credem că ești Jedi al anticorupției.

  7. CEL MAI BUN EXEMPLU DE IPOCRIZIE!

  8. Tupeu de bariera Vergului. Vezi că mai datorezi cel puțin 50 mil euro….

  9. coruptia in romania este la cote foarte mari de aceea este mare nevoie de o asemnea lege.

  10. Voiculescu e 10 clase peste Iohannis si Ciuca la un loc

  11. consider ca este de datoria noastra a tuturor sa participam la stoparea acestui fenomen.

  12. Eu nu am reusit sa inteleg de unde a avut banisori Varanel ca sa construiasca „imperiul” pe care-l detine… ma gandesc ca, daca legea „speciala” pe care vrea sa o promoveze ar preciza ca intra in domeniul ei de reglementare in principal cei precum Varanel, atunci cred ca e nevoie de asa lege …

    • ICE Dunarea.

    • @Area
      Poate te lămurește acest link:https://youtu.be/PRC0kT7Jgoc

    • @Pictor Vonta
      Cand am spus „de unde a avut banisorii” m-am gandit la chestii serioase, la dovezi clare, nu la filmulete pe YouTube … filmulete s-au facut si se vor mai face pe „subiect” ….
      Eu sunt mai aplicat: adica mi-as fi dorit ca Varanel, cu manuta lui, sa aduca hartiute doveditoare cu rulejele banutilor cu care a facut avere … de la „first penny” pana la ultimul …. va mai amintiti cand a spus de „first penny” ?! e dintr-un filmult de demult, cu Varanel sezand ….
      Dar Varanel o sa va aminteasca ca „first penny” e „sicret de stat”, nu-i asa?

      PS
      Varanel uita un lucru simplu: averea lui se va transmite prin mostenire, iar daca n-o va lamuri in timpul vietii lui, s-ar putea s-o lamureasca altii in timpul urmasilor urmasilor sai … Deci, daca-si iubeste urmasii, Varanel trebuie sa se lustreze singur repede, chiar si fara legea pentru care se zbate …

  13. Baaaa, ne lași? ! Ne duci la școală?
    Ar trebui sa bată toba Gadea ,Badea și Ciuvica în fiecare seară dacă ar fi adevarat ,ca doar e Latrina ta, or’ eu nu i-am auzit! O GOGOASA SFRUNTATA !
    Minți ,Varanule ,la fel cum respiri !

  14. Singurul care se mai lupta cu coruptia USR, care din 90 incoace ne-a dus la sapa de lemn, a distrus Justitia cind s-a aruncat cu pungi cu excremente in fortele de ordine pe 10 august si a ars nenumarate spitale. Bine ca useristii au avut timp sa toarne la securitate, cum faceau si parintii lor pe vremuri…

  15. este mare nevoie de o resetare in acest sens in romania.

  16. cred ca romania este tara tuturor posibilitatilor,nu america.

  17. cred ca acest fenomen a cunoscut o asa amploare incat nu mai poate fi strunit

  18. Ce dezgustător! Dar sa ne gândim, războiul acesta ne va face bine la urma urmei, va trebui ca individual sa reacționam împotriva hoției. Sunt lucruri nespuse, dar de exemplu, va imaginati ce ne spun americanii : vreți sprijin în caz de război , voi având autostrăzi și cai ferate performante? Fară corupție! Vreti sprijin militar? Stat de drept! Nu mai furați! Și fata de tot ce înseamnă sistemul bugetar, reacționat, de la banalul plic cu bani plasat unui medic sau șpaga plasata unui polițist pentru obținerea unui permis de conducere pana la pilele ce funcționează în cazul participării la un concurs de recrutare HR.

  19. @g4media
    am afirmat ceva si iar cenzurati
    la moartea lui dan voiculescu averea acestuia va fi mostenita de un cetatean cipriot de cetatenie araba
    ion tiriac si-a transferat averea in panama si are cativa mostenitori

  20. asta se intampla cand nu ai coloana vertebrala risti sa intri pe nisipuri miscatoare.

  21. este un vartej care in iuresul sau cuprinde foarte multi oameni politici.

  22. eu inca mai sper ca se va face odata lumina in romania si in acest sens.

  23. ar fi de mare folos o lege pentru acest domeniu al acumularii de averi ilicite.

  24. cred ca este un sistem care functioneaza neintrerupt de 30 pana in ziua de azi.

  25. atunci cand interesul propriu depaseste pe cel national masura nu mai exista.

  26. in romania sunt multi care au facut avere ilicit ocupand tot felul de functii publice.

  27. cred ca ar fi o munca de sisif asta cu combaterea coruptiei.

  28. Puteti sa ziceti ce vreti de Voiculescu, insa intotdeauna a avut iniative foarte bune pentru tara asta! Un super proiect, pacat ca a ramas îngropat acolo!

  29. Anaful sa isi faca datoria!

    O super initiativa, domnule Voiculescu! Tot respectul meu pentru tot ce ati facit si tot ce faceti pentru Romania!

  30. Diavolul asta se crede sfant, cam prin Roosia e locul si astuia …

  31. @Ivana Gherasim, Probabil ca sunteți angajat Antena 2 sau 3.. .Va rugam, lăsați-ne!

  32. Asa ceva numai in Romanica este posibil! Sa punel lupul paznic la oi!

  33. … de la pa” șopt încoace… luptă aceiași șarlatani cu ochi albaștrii!

  34. Nu știu de ce se atacă unii pe aici însă este o idee foarte bună. Trebuia să există așa ceva de foarte mult timp, chiar ar fi super de folos în țara asta în care cei care ajung la putere de obicei fură cât pot.

    • Idei bune puse în practică la fel, în Romanica n-si să pupi niciodată.

    • Exista o astfel de lege, Legea 18 din 24.06.1968, dar a fost scoasa din Codul Penal imediat dupa agitatia din decembrie `89. Stiau tovarasii de ce.

  35. Faptul că ANAF s-a trezit abia acum l-a realitate și a descoperit că o grămadă de persoane din România nu își poate justifica veniturile demonstrează că ideea lui Voiculescu a fost foarte bună, nu vă dați seama?

  36. Asta demonstrează exact faptul că nu are niciun stres cu privire la cum și-a făcut avere. Nici nu știam că a avut inițiativa asta, bravo lui.

  37. Bai nene tu ești s3nil? Sau ai pus o steluța acolo și te-ai trecut la excepții cu nume și prenume? Dacă nu, ai fi primul care rămâne în c*rul gol. Probabil ca deschizi topul celor care au furrat și distrus tara asta.

  38. Cei cu Alzheimer l-or crede, nu cine si-aduce aminte ca a facut puscarie pentru ca si-a insusit zeci de milioane de euro, Anaful nu se baga sa -i recupereze. Patriotii nu fura poporul, tovarasu’

  39. De fapt, miza momentului ar putea fi mutarea atentiei publice de la coruptii consacrati prin parandarat , la o categorie inferioara :evazionistii, fiindca de putin timp ideea a fost repusa in discutie de altii. Coruptii de top nu sunt niste fraieri, nu ar fi afectati, si-ar pune agoniseala la adapost in paradisuri fiscale si ar reveni la vechile obiceiuri . Singurele metode de a combate coruptia sunt : preventia, controale periodice la cum sunt folosite fondurile de la buget , inainte ca prejudiciile sa ajunga la milioane de euro; legislatie coerenta, nu arbitrara; respectarea principiului : pedepse proportionale cu faptele si care pot fi anticipate; reducerea taxelor si impozitelor(taxele si impozitele mari favorizeaza coruptia).

  40. Doamne ,cite comentarii !?
    Va vine sa credeti ce spune acest individ ? Ar trebui sa fie primul controlat .

  41. Alooo,G4!Sunt interzisa la comentarii pe sit-tul vostru?Sa stiu ,sa nu ma mai grabesc sa va citesc.Va vaicariti ca va va cenzura SRI, dar voi ce faceti?Rusine voua!