Dăncilă anunță noi modificări la OUG 114, supranumită ”ordonanța lăcomiei”
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat duminică la Constanța noi modificări la ordonanța de urgență 114/2018, supranumită de Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici ”ordonanța lăcomiei”, dar nu a dat detalii despre modificările preconizate.
”Oamenii au început să ne admire şi să aibă încredere în noi, iar faptul că facem paşi importanţi din punct de vedere economic, social, reprezintă cea mai mare mulţumire şi ne face să fim mult mai puternici şi să trecem peste atacurile nejustificate, peste jigniri, peste violenţa verbală, peste minciunile pe care le spun în fiecare zi. Da, trebuie să modificăm şi la Ordonanţă 114, mai avem de modificat acte normative, şi o vom face”, a spus Dăncilă la o reuniune cu pensionarii PSD, potrivit Agerpres.
Reamintim că OUG 114 a introdus o serie de taxe în trei sectoare-cheie: bancar, energie și telecomunicații. După proteste masive ale mediului de afaceri, guvernul Dăncilă a revenit asupra prevederilor inițiale și, prin ordonanțe succesive, a eliminat unele prevederi.
De asemenea, în Parlament există dezbateri aprinse în comisiile de profil din Camera Deputaților asupra proiectului de lege pentru aprobarea OUG 114.
Foto: Forma inițială a taxei bancare impuse de OUG 114
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii