Dăncilă anunță referendum pentru înăsprirea pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie, după ce PSD a masacrat legislația penală în favoarea infractorilor
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat sâmbătă că ia în calcul organizarea unui referendum prin care să consulte populația pentru înasprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie. Anunțul lui Dăncilă vine după ce partidul pe care îl conduce a masacrat legislația penală în ultimii ani în folosul infractorilor, modificările de legislație fiind denunțate inclusiv de partenerii europeni și transatlantici.
Mai mult, pentru schimbarea pedepselor penale nu e nevoie de modificarea Constituției, ci doar de modificarea Codului Penal. Or, aceasta se poate face prin amendarea legislației în Parlament, unde PSD-ALDE au majoritate, sau prin Ordonanță de urgență.
Dăncilă a mai spus că a înființat un grup de lucru inter-instituțional condus de Raed Arafat și că ia în calcul o ordonanță de urgență pentru corectarea deficiențelor.
De asemenea, șefa guvernului a mai spus că a amânat congresul PSD programat pentru 3 august. Dăncilă a cerut partidelor ”să nu politizeze” cazul fetei dispărute din Caracal.
Declarații integrale:
Am luat câteva decizii necesare, dar e nevoie de mai mult
Mi-am anulat toate vizitele de azi. M-am întâlnit ugent cu ministrul de Interne care mi-a transmis planul de acțiune
I-am cerut ministrului Moga să se întoarcă la Caracal
Am decis un grup de lucru inter-instituțional pentru eficientizarea timpilor de răspuns, grup condus de Raed Arafat. Voi propune acest aspect la ședința CSAT de marți
Analizez un referendum de consultare a românilor pentru înăsprirea drastică a pedepselor pentru crimă, viol și pedofilie
L-am chemat din concediu pe prefectul de Olt pentru a-l demite
E de datoria tuturor să ia măsuri și decizii pentru ca astfel de nenorociri să nu mai aibă loc
Cer un raport la CSAT minut cu minut de la primul raport de joi seară, care să prezinte cum a acționat fiecare. Aștept același lucru din partea tuturor
Aștept raport similar de la Iohannis și STS
Cer o atitudine similară din partea tuturor partidelor, cărora le cer să nu politizeze subiectul
Am amânat Congresul PSD din 3 august. Avem nevoie de măsuri ferme, să corectăm erorile de procedură care au dus la moartea unui copil nevinovat
Nu o să permit nimănui să se joace cu siguranța și viețile oamenilor
Foto: InquamPhotos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
52 comentarii