Dăncilă susține că Guvernul nu a putut prelungi termenul pentru înscrierea în registrul electoral a românilor din străinătate din cauză că Iohannis nu a numit miniștrii interimari
Premierul Viorica Dăncilă l-a acuzat joi pe președintele Klaus Iohannis că, din cauză că nu a numit miniștrii interimari, Guvernul nu a putut adopta o ordonanță de urgență prin care să prelungească termenul de înscriere în registrul electoral a românilor din străinătate.
”Trebuia să avem azi ședință de guvern. Trebuia să avem pe ordinea de zi o ordonanță de urgență prin care prelungeam termenul de înscrere în registrul electoral a românilor din străinătate pentru votul prin corespondență. Nu am putut face acest lucru”, a declarat Viorica Dăncilă.
Șefa guvernului a spus că nu a mai vorbit în ultimele zile cu președintele și a precizat că a transmis Curții Constituționale sesizarea prin care reclamă un conflict juridic între palate din cauza refuzului lui Klaus Iohannis de a numir miniștrii interimari.
”Dacă domnia sa va veni cu propunerile de minștri nterimari, o parte din sesizare nu va mai avea obiect. Dar noi am vorbit și despre cei cinci miniștri PSD respinși, pentru că încă nu avem o motivare pentru respingere. Trebuie să stabilim niște reguli pentru viitor.
Întrebată de ce refuză să se prezinte în Parlament cu guvernul remaniat, Viorica Dăncilă a spus că va face acest lucru în perioada de 45 de zile de după numirea de către Iohannis a miniștrilor interimari.
Potrivit Autorității Electoral Permanente, până acum doar aproximativ 20.000 de români din străinătate s-au înscris în registrul electoral pentru a putea vota la alegerile prezidențiale din noiembrie.
Viorica Dăncilă -ia transmis, pe, 27 august, preşedintelui Iohannis propunerile de miniştri interimari: la Energie – ministrul Economiei, Niculae Bădălău, la Mediu – ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi la Relaţia cu Parlamentul – ministrul pentru Mediul de afaceri, antreprenoriat şi comerţ, Radu Oprea.
Cei trei urmează să-i înlocuiască interimar în funcţie pe miniştrii ALDE Anton Anton, Graţiela Gavrilescu şi Viorel Ilie, care, marţea trecută, după şedinţa de guvern şi-au depus demisia.
Decizia demisionarilor a fost luată după ce conducerea ALDE a decis lunea trecută retragerea de la guvernare.
Context
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începe la 12 octombrie.
Românii din străinătate pot vota timp de trei zile (8-10 noiembrie), însă vor putea vota și prin corespondență.
Românii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării trebuie să se înscrie în Registrul electoral, pentru a putea să îşi exercite la parlamentare votul prin corespondenţă şi la noile secţii care vor fi înfiinţate în localităţile unde aceştia domiciliază.
Doar cei care se vor înscrie în Registrul electoral vor putea să îşi exercite votul prin corespondenţă. Oricine isi va putea exercita votul la noile secţii de vot care vor fi înfiinţate aproape de localităţile unde aceştia domiciliază, chiar dacă nu s-au înscris în Registrul electoral, pe baza documentelor specificate de lege care atestă dreptul de vot.
Cei care vor opta pentru această variantă vor avea şansa să voteze în câteva minute, de acasă, evitând cozile şi aglomeraţia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii