
Danemarca acuză Rusia de desfăşurarea unei campanii de dezinformare legată de Groenlanda
Serviciile de informaţii daneze au acuzat vineri Moscova de orchestrarea unei campanii de dezinformare prin acreditarea ideii că un deputat danez ar căuta ajutorul Rusiei pentru a împiedica SUA să anexeze Groenlanda, relatează AFP, conform Agerpres.
Postări pe reţelele de socializare în ianuarie susţineau că Karsten Honge, membru al parlamentului danez reprezentând partidul de stânga Socialistisk Folkeparti, voia să împiedice acest teritoriu autonom al Danemarcei să devină independent şi că ţara sa trebuia, în acest scop, să solicite ajutorul Rusiei.
O imagine falsificată arătând un mesaj pe Facebook semnat de Honge era inclus în aceste postări: o „ştire falsă”, a denunţat acest deputat pe X.
Serviciul de informaţii militar danez (FE) a apreciat vineri că Rusia se află la originea acestei campanii.
„Mesajul fals provenea iniţial de la un influencer care a susţinut deja proiectele Rusiei în Ucraina”, a comunicat FE.
Serviciul de informaţii danez a precizat că a obţinut din partea Viginum – serviciul francez de supraveghere şi protecţie împotriva ingerinţelor digitale străine – informaţii potrivit cărora această persoană „face parte dintr-o reţea de influenţă care acţionează în contul statului rus”.
Această campanie trebuie văzută în lumina „operaţiunii de influenţă în curs în care Rusia încearcă să creeze o breşă în relaţiile transatlantice şi să submineze sprijinul occidental pentru Ucraina”, a afirmat FE.
De la revenirea sa la putere, Donald Trump a declarat în mai multe rânduri că vrea să anexeze Groenlanda, necesară SUA – potrivit lui – din motive de securitate, suscitând tensiuni puternice cu Copenhaga.
El nu a exclus utilizarea forţei pentru a prelua controlul asupra insulei.
Sondajele arată că cei mai mulţi dintre cei 57.000 de locuitori ai Groenlandei, dacă aspiră să devină independenţi de Danemarca, nu doresc să devină americani.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.