G4Media.ro

Danemarca se va alătura politicii de apărare a Uniunii Europene, după 30…

Sursa foto: European Council

Danemarca se va alătura politicii de apărare a Uniunii Europene, după 30 de ani de nealiniere

Danezii au votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea participării țării lor la politica de securitate și apărare comună a Uniunii Europene, potrivit agenției Reuters, citată de boursorama.com.

Danemarca era singura țară din blocul comunitar care nu făcea parte din această politică. Miercuri, aproape 67% dintre danezi au votat în cadrul unui referendum pentru a pune capăt acestei derogări, care datează de la Tratatul de la Maastricht din 1993.

„Am trimis un semnal aliaților noștri din NATO, din Europa. Și am trimis un semnal clar (președintelui rus Vladimir) Putin”, a comentat premierul danez Mette Frederiksen.

„Când Putin invadează o țară liberă și independentă, când Putin amenință pacea și stabilitatea, strângem rândurile”, a adăugat ea.

Stat membru din 1972, Danemarca şi-a manifestat pentru prima dată euroscepticismul respingând în 1992, cu 50,7% din voturi, tratatul de la Maastricht.

Pentru a ridica blocajul, ce ameninţa intrarea în vigoare a tratatului fondator al Uniunii Europene, Copenhaga a obţinut o serie de derogări, denumite ‘opt outs’ (opţiune de retragere) în jargonul european, şi ţara a votat în cele din urmă ‘da’ la un nou scrutin un an mai târziu.

De atunci, Danemarca a rămas în afara zonei euro (respinsă prin referendum în 2000), precum şi a politicii europene în materie de afaceri interne şi justiţie (prin referendumul din 2015) şi de apărare.

În baza acestei derogări, Danemarca, membru fondator al NATO, nu a participat la nicio misiune militară a UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Thanks Putin!