G4Media.ro

Danemarca va dona Ucrainei echipamente militare și sprijin financiar în valoare de…

Sursa foto: Facebook / Troels Lund Poulsen

Danemarca va dona Ucrainei echipamente militare și sprijin financiar în valoare de 250 de milioane de dolari

Danemarca va dona Ucrainei echipamente militare și sprijin financiar în valoare de 1,7 miliarde de coroane daneze (250 de milioane de dolari), a declarat marți ministrul Apărării din această țară nordică, Troels Lund Poulsen, relatează Reuters.

Ministrul a mai spus că Danemarca își va reduce prezența militară în Irak începând cu începutul anului 2024 și se va concentra în schimb asupra țărilor baltice, oferind NATO un batalion pentru apărarea regiunii.

Batalionul ar urma să fie format din 700 până la 1.200 de soldați și ar urma să fie dislocat în Letonia între patru și șase luni în fiecare an.

În restul anului, trupele vor rămâne în Danemarca, pregătite să fie desfășurate în țările baltice în caz de criză, a precizat ministerul apărării.

„Trebuie să fim pregătiți pentru ca prezența daneză în țările baltice să fie pe termen lung și este nevoie de un echilibru între a avea soldați pe teren și a fi gata să îi desfășurăm din Danemarca”, a declarat Poulsen.

Danemarca își va retrage una dintre unitățile sale de securitate și escortă, formată din aproximativ 105 soldați, din Irak începând cu luna februarie a anului viitor, dar va continua să furnizeze personal și consiliere pentru misiunea NATO din Irak, a precizat Ministerul Apărării.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...