G4Media.ro

Daniel Constantin își dă demisia din Pro România, după suspendarea sa din…

Daniel Constantin își dă demisia din Pro România, după suspendarea sa din partid: ”Dacă asta e decizia, ne vom strânge mâinile bărbătește și vom continua separat”

Prim-vicepreședintele Pro România Daniel Constantin a anunțat, marți, la Realitatea Plus, că își va da demisia  din partid ca urmare a suspendării sale din funcție.

”I-am comunicat lui Victor telefonic că sunt un om de onoare și dacă partidul va considera că trebuie să îmi dau demisia din toate funcțiile, sunt absolut pregătit să o fac! Nu voi ezita să fac ceea ce am promis”, a declarat Daniel Constantin.

El a afirmat că decizia de suspendare a sa și a celorlalți parlamentari Pro România care au votat pentru învestirea guvernului Orban este nestatutară deoarece ai au fost aleși în Congresul partidului și doar un alt congres poate lua decizia,  nu un for inferior precum Biroul Executiv.

”Eu cred că această suspendare s-a făcut pentru că nu există excluderea în statut. A rămas atâta din Pro România, să meargă pe drumul lui fără aceste scandaluri publice şi chiar îmi doresc să aibă succes Pro România”, a afirmat Constantin care a spus că nu-și dorește să producă o sciziune în interiorul partidului, chiar dacă unii dintre colegii săi s-au arătat dispuși să-l urmeze într-un ”alt proiect politic”.

”Nu ştiu ce voi face. Am discutat cu toată lumea, cu toate partidele, până aseară nu mi-am pus problema să merg în altă parte. Dacă asta este decizia, ne strângem mâna bărbăteşte şi mergem mai departe separat, fără scandal. Pe mine mă leagă de Victor o relaţie de colaborare şi de prietenie de zece ani. Nu trebuie să-i aruncăm la coş pentru o dispută de genul ăsta”, a mai spus  Constantin.

Președintele Pro România, Victor Ponta, a anunțat marți seară, într-un comunicat de presă, că prim-vicepreședinții Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, precum și vicepreședinții Mircea Banias și Emilia Meiroșu, vor fi suspendați din partid printr-o decizie luată luni de Biroul Executiv al formațiunii pentru că ”au acționat în afara deciziilor luate în interiorul partidului și au votat pentru învestirea Guvernului Orban”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Pro România, Biroul Executiv al formațiunii este format din trei persoane: Victor Ponta (președinte), Nicolae Bănicioiu (prim-vicepreședinte) și Ion Mocioalcă (secretar general).

Șapte parlamentari Pro România au votat luni, în Parlament, învestirea Guvernului Orban: Sorin Cîmpeanu, Daniel Constantin, Emilia Meiroșu, Mircea Banias, Georgian Pop, Damian Florea și Liviu Ioan Balint.

În această dimineață, Mihai Tudose, acuzat de Victor Ponta că ar fi negociat cu PNL pentru susținerea guvernului Orban, i-a cerut printr-o postare pe Facebook acestuia să demisioneze de la șefia partidului.

Tudose a subliniat că Ponta a negociat doar în nume propriu, fără să aibă o decizie a forurilor de conducere ale partidului.

Foto: Daniel Constantin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Toate gunoaiele trec la PNL.

    Asta ati votat anul asta, asta aveti.

    • Ura!!!Sin ne bucuram pentru viitoarele achizitii lae marelui PNL-absolvirea lui ALDE cu Tariceanu vicepresedinte de partid.

    • Păi nu domnu’, că PNL a zis că nu ia membrii PSD! Așa este! Ia membrii Ponta!
      Deci, va rog frumos…
      Este deontologic! 🙂

  2. Psd.ist frustrat,fugi la rahova si ingenunchiaza

  3. Păi ce făcurăți, chimiță?
    La prima adiere de vânt v-ați și cărat?
    Păi n-ați știut că scăpați de Dragu și dați de tacsu’?
    Chiar ați uitat cine este?
    Ori ați fost slabi de înger, ori va promis Pinocchio democrație în partid! Ori a dat-o rău de gard și v-ați trezit cu buzele umflate?
    Și iauzi! Tudose cere demisia lui fondatorul, intemeietorul, chezașul Pro-Ro!
    Mult v-a ținut ” stânga modernă”!
    Hai sictir și la gunoi și cu voi.
    Vba ceea: ” cu stânga nici cruce nu poți să-ți faci!”
    Și completez: nici la kur nu te poți șterge.

    • Alegerile prezidențiale vor trece imediat, dar clasa politică poate fi resetată, doar prin alegeri parlamentare anticipate.
      Așa vom ști și noi in ce ape ne aflăm.
      Președintele și un nou Parlament.

    • Observator, consider că ACUM ar fi momentul ideal pentru declanșarea alegerilor anticipate! Acum, după prezidențiale…
      În acest fel avem ocazia sa scăpăm ȘI de Ponta!
      Nu doar de PSD

  4. Alegerile anticipate cred că sunt singura soluție prin care vom scăpa de PSD, Pro România, dar cum se pot realiza? Veți vedea parlamentarii votând asta?

  5. Daniel ala Micu se descurca in continuare. Nici n-ar avea cum. A luat bani de la Varan ca sa fie omul acestuia, dupa care l-a scuipat pe Varan si a supravietuit si conflictului cu Tariceanu de la care a luat totusi, teapa. N-ai fi dat doi bani pe el, dar iata ca Ponta l-a asezat in prim planul partidului sau. I-a tras clapa si lui Ponta, barbateste, cum se exprima el si, ce za vezi, se „transfera” la PNL, el fiind, vezi Doamne, liber de contract. Fix ca Denis Alibec de la Astra Giurgiu la Chindia sau viceversa … La PNL, acolo unde sigur va lua locul unui penelist mai vechi, authentic. As vrea sa-l vad si eu pe liderul ala de filiala PNL care accepta in organizatia sa pe puiul de varan. As vrea sa-l aud dand explicatii … ca sa pot vota USR din toata inima, mai ales atunci cand va fi sa fie la concurenta! Pe malai, nu pe bete de chibrit

  6. Incepe, reincepe, traseismul politic. Dan Mihalache declara aseara cu un cimism, cu o nesimtire crunte, ca alungatii de la pro Romania sunt bineveniti in PNL. Rusine PNL! Nu va dezmintiti! Daca am vrut cu totii sa scapam de ciuma rosie, ce cauta traseistii psd, via pro Romania, la voi? De aia nu vrea Iohannis dezbatere cu Barna! Singura solutie pt purificarra clasei politice romanesti: alegeri anticipate!