G4Media.ro

Daniel Constantin: Pro România cere constituirea grupului deputaţilor independenţi Pro Europa

Daniel Constantin: Pro România cere constituirea grupului deputaţilor independenţi Pro Europa

Deputaţii care fac parte din Pro România au solicitat în Biroul Permanent al Camerei constituirea grupului de deputaţi independenţi Pro Europa, a anunţat, marţi, Daniel Constantin, lider al partidului, transmite Agerpres.

„Avem solicitarea pentru constituirea grupului de independenţi Pro Europa. Aşa cum ştiţi, am început acest demers lunile trecute, în această sesiune parlamentară. Ieri am depus o nouă cerere. Vin la această şedinţă cu speranţa că, în urma votului de duminică, liderii PSD care conduc în continuare Camera Deputaţilor au înţeles mesajul votului şi că începând de astăzi acea atitudine de forţare a legii din trecut, inclusiv din partea domnului vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor Florin Iordache, nu va mai exista”, a afirmat Daniel Constantin la Parlament.

El a adăugat că speră că abuzurile au încetat şi se va constitui acest grup.

„Am înţeles că nu doresc în acest moment să pună această solicitare a noastră pe ordinea de zi, dar vom vedea în comitetul liderilor şi chiar cred că, aşa cum a spus şi Curtea Constituţională şi aşa cum este normal într-o democraţie, toate aceste solicitări vor fi discutate cu prioritate. (…) Sper ca începând de ieri, de astăzi aceste abuzuri să nu mai existe şi să se ia act de constituirea grupului de independenţi Pro Europa la nivelul Camerei Deputaţilor”, a adăugat Constantin.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Sictir, slugoi de Securist

  2. Ce treaba aveti voi cu Europa? De ce nu numiti Pro D. Voiculescu?

  3. Hai, cu ocazia asta poate mai prinzi si tu un ciolan, ca de cand tot salivezi!

  4. Cu-cu !Ce-i asta, vreo noutate? Ceilalti, cei vechi, sunt pro-America Centrala? Fac si ei ce pot, sa se auda de ei, sa nu se intalneasca cu psd ( pot fi confundati), nici nu pnl, nici cu usr-plus.Acum se chinuiesc sa nasca o doctrina diferita de toate celelalte grupuri.Imi pare nostim, Ponta propune doctrina cu sloganul ” Mandri ca suntem europeni, de religii diferite, basca unii agnosticii, altii atei!”

  5. daniele, ce grad are ma tactu ? dar tu ?

  6. ANUNT. IMPORTANT ! La Rahova s-a redeschis vechea scoala de partid de la Doftana. S-au preczentat rectorul si un profesor. Mai trebuie completata schema de personal si adusi studentii pentru cazare. Rugam institutiile statului sa asigure cat mai grabnic prezenta acestora.