Daniel David: Inevitabil vor fi restructurări în Ministerul Educației și prin faptul că se preia fostul Minister al Cercetării. Nu am spus că vor fi oameni dați afară, dar trebuie combinate două structuri, nu putem avea persoane care fac același lucru
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a explicat că vor fi făcute restructurări în ministerul pe care îl conduce, dar acest lucru nu înseamnă că oamenii vor fi daţi afară din posturi. El precizează că reorganizarea e necesară şi pentru că Ministerul Educaţiei se comasează cu fostul Minister al Cercetării, relatează Digi24.ro.
„Inevitabil (vor fi restructurări- n.r.), dar nu vă pot da acum detalii legate de rezultatul final. Vor fi restructurări vor fi şi prin faptul că Ministerul Educaţiei trebuie să preia fostul Minister al Cercetării, Dezvoltării, Inovării, astfel că pentru mine este foarte important să nu avem structuri, direcţii, oameni care fac acelaşi lucru. Deci da, vor fi restructurări. Se vor face restructurări, dar nu am spus că oamenii vor fi daţi afară. Înseamnă că ai de combinat structuri din două ministere şi ceea ce trebuie să faci este să eviţi suprapuneri”, a declarat ministrul Educaţiei. Potrivit acestuia, „asta nu înseamnă că oamenii nu pot să îşi asume alte activităţi”. „Dar nu poţi să ai oameni care fac acelaşi lucru. Venind din două ministere diferite într-un nou ministre”, a mai declarat Daniel David.
Ministrul a explicat că deocamdată se lucrează la o nouă organigramă. „Nu trebuie să facem nicio reducere impusă de cineva printr-un ordin. Ministerul va face alte modificări pe care trebuie să le facă pentru a funcţiona eficient. Deocamdată lucrăm la noua organigramă. În principiu da, dar, repet, nu vă pot da un răspuns final. Încă ministerul nu are noua organizare”, a declarat David. Întrebat ce se va întâmpla când se vor comasa două structuri care au activitate similară, David a explicat că odată cu comasarea creşte şi volumul de muncă al angajaţilor. „Depinde câţi oameni sunt în cele două structuri. Atunci când ai comasat două structuri din două ministere diferite, înseamnă că şi volumul de activităţi creşte”, a mai spus David. Întrebat, de asemenea, dacă exclude concedierile, David a subliniat că „suntem în fază de organizare”. „Nici nu vorbesc despre ele, nici nu le exclud. Suntem în fază de organizare, vom vedea ce se va întâmpla când ne apropiem de structura finală a ministerului”, a adăugat David, conform digi24.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.