![Daniel David](https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/12/INSTANT_AUDIERI_EDUCATIE_JUSTITIE_007_INQUAM_Photos_Octav_Ganea-768x511.webp)
Daniel David: Nu despre ore trebuie să discutăm în prima fază, ci despre noi modele, despre cum trebuie să regândim disciplinele clasice pe care le avem/ Eu trebuie să fiu convins că avem alte modele de predare a disciplinelor importante
Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că, înainte de a discuta despre numărul de ore alocate unei discipline sau alteia, trebuie gândit modul în care cele mai importante dintre discipline sunt predate, în aşa fel încât informaţia să fie accesibilă elevilor, iar analfabetismul funcţional să fie redus. Daniel David aduce clarificări cu privire la discipline precum istorie sau religie şi rolul acestora în proiectele de planuri-cadru pentru liceu pe care ministerul de resort le-a propus, transmite News.ro.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a fost întrebat, în legătură cu proiectele de planuri-cadru pentru învăţământul liceal, ce se întâmplă cu religia, de ce insistă pe unele discipline cum e religia şi le ignoră pe altele.
”Nimic nu este ignorat, încercăm să ţinem un echilibru pe de-o parte între ştiinţe, pe de cealaltă parte avem religia, avem, după aceea, competenţele legate de viaţă şi elemente legate de cultura naţională. Mereu trebuie să ai grijă cum ţii echilibrul între aceste componente. Religia este acolo, nu forţează nimeni pe nimeni, dar în acelaşi timp religia este o componentă fundamentală în civilizaţia noastră şi trebuie să se vadă acolo, dacă copiii o vor alege sau nu, asta este altceva”, a afirmat Daniel David, joi seară, în raportul pe care îl face săptămânal pe Facebook cu privire la activitatea ministerului.
El a spus că în studiul religiei au fost propuse şi elemente ”moral-etice” sau ”discuţii despre extremismul religios”.
”Cred că religia îşi merită locul acolo, dar sigur, oamenii pot să aibă păreri diferite”, a adăugat Daniel David.
Ministrul Educaţiei a subliniat că joi a avut şi o întâlnire cu profesori de istorie, pentru a discuta despre propunerea formulată în planurile-cadru conform căreia istoria să fie studiată în clasele a noua şi a zecea pentru toate profilurile şi specializările.
”Planurile-cadru pe care le-am propus, tocmai pentru a avea istoria abordată transversal, propunerea a fost să coborâm la clasele a IX-a şi a X-a pentru toate specializările toate profilurile, toate filierele, astfel încât nu s-a pus problema să nu ai elemente de istorie naţională în clasele a XI-a şi a XII-a, asta este un fake news, este, ca să spun direct, o minciună. Astăzi am şi avut o discuţie cu colegii din zona istoriei. În legătură cu toate planurile-cadru, ideea mea a fost că lucrurile nu mai pot continua, în toate domeniile, aşa cum funcţionează acum pentru că zona de analfabetism funcţional este foarte, foarte puternică şi atunci am spus că nu despre ore trebuie să discutăm în prima fază, ci despre noi modele, despre cum trebuie să regândim disciplinele clasice pe care le avem, astfel încât după aceea orele vor veni în mod natural. Eu trebuie să fiu convins că avem alte modele de predare a disciplinelor importante”, a explicat ministrul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.