G4Media.ro

Daniel Funeriu pune la îndoială „cunoştinţele în politică externă” ale lui Nicușor…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Daniel Funeriu pune la îndoială „cunoştinţele în politică externă” ale lui Nicușor Dan: „Este un om inteligent, cred însă că există o mică inadecvare la funcţia de preşedinte”

Daniel Funeriu, candidat la Preşedinţie, afirmă că îl cunoaşte şi respectă pe Nicuşor Dan, care şi-a anunţat şi el candidatura pentru Cotroceni. El spune despre primarul Capitalei, pe care îl cunoaşte de decenii, că este un om inteligent, dar că nu are competenţe în ceea ce priveşte politica externă, transmite News.ro.

Daniel Funeriu a povestit, sâmbătă, la Prima Tv, că îl cunoaşte pe Nicuşor Dan de la finalul anilor 1980, perioadă în care amândoi făceau parte din lotul olimpic al României, Nicuşor Dan participând la olimpiade de matematică iar Funeriu la competiţii de chimie. El spune că are o comunicare cu edilul Capitalei.

„Cred că, în mod evident, este un om inteligent, cred însă că există o mică inadecvare la această funcţie pentru că, sigur, a câştigat bătăliile electorale, dar din postura de primar al Bucureştiului nu a avut ocazia să-şi exercite cunoştinţele în politică externă, lucrul pe care l-am cunoscut foarte bine în guvern. Nu am văzut un program, n-am văzut experienţă şi trebuie să fii din prima zi când eşti la Cotroceni, trebuie să ştii ce ai de făcut, trebuie să ştii exact din prima până în ultima zi, minut de minut, ce ai de făcut, cum ai de făcut, iar astea sunt lucruri pe care, experienţe pe care le-am avut, atât în Parlamentul European, cât şi în ultima vreme, în celălalt loc esenţial al politici externe a României, Republica Moldova, experienţă guvernamentală, am dat o lege, deci cred că dincolo de calităţile lui Nicuşor, în opinia mea există o inadecvare la această funcţie”, a afirmat Daniel Funeriu în emisiunea Insider Politic.

Fostul ministru spune că este dispus să demareze discuţii cu ceilalţi candidaţi cu privire la o susţinere a candidaturii sale.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ok,odihneste-te. Te stim,avem rezumatul „realizarilor” tale,sigur te vrem…

  2. A început campania de tâmpenii. Acum sa înțelegi de ce îți spun „cap de musca” unii.

  3. Sunt convinsa ca Nicusor Dan nu are cunostintele necesare in politica externa.
    Daca pe Elena Lasconi a tabarat toata lumea, punandu-i o multime de intrebari despre politica externa, pe Nicusor Dan nu l-a deranjat nimeni cu astfel de intrebari, desi il vad mereu invitat la diferite posturi tv.

  4. Ce mai contează ? Georgescu „este ” deja Președinte. A descoperit rețeta prin care românii despre care se spune că „e inteligenți” pot deveni susținători fanatici ai unui personaj despre care n-au habar ce hram poartă, ce a făcut în viața lui și care scoate panglici pe nas și urechi dar , NU CONTEAZA ! Dacă ai fost olimpic internațional la matematică (odioasă materie) sau la Chimie și dacă în general ești „tocilar”- meriți tot disprețul nostru. Fraților, nu avem leac. vom învăța ruschyi iazîccîntînd ca prin anii 50, secolul trecut.

  5. Ce mai contează ? Georgescu „este ” deja Președinte. A descoperit rețeta prin care românii despre care se spune că „e inteligenți” pot deveni susținători fanatici ai unui personaj despre care n-au habar ce hram poartă, ce a făcut în viața lui și care scoate panglici pe nas și urechi dar , NU CONTEAZA ! Dacă ai fost olimpic internațional la matematică (odioasă materie) sau la Chimie și dacă în general ești „tocilar”- meriți tot disprețul nostru. Fraților, nu avem leac. vom învăța ruschyi iazîccîntînd ca prin anii 50, secolul trecut.

  6. Bine că tu ai cunoștințe în politică externă mr. reintroduc serviciul militar obligatoriu. Hai dispari, fă niște experimente chimice cu turnat apă peste potasiu.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.