G4Media.ro

Daniil Medvedev, deţinătorul trofeului, s-a retras de la Qatar Open

Sursa foto: Pixabay

Daniil Medvedev, deţinătorul trofeului, s-a retras de la Qatar Open

Tenismenul Daniil Medvedev a anunţat că nu îşi va apăra titlul la Qatar Open, săptămâna viitoare, deoarece nu este încă în formă maximă, după ce fostul număr unu mondial s-a retras de la turneul de la Rotterdam, invocând o accidentare la picior şi oboseală, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Rusul nu a mai jucat de când a pierdut luna trecută, în finala de la Australian Open, în faţa lui Jannik Sinner.

„Din păcate, nu sunt în măsură să îmi apăr titlul la Doha în acest an. Încă nu sunt sută la sută pregătit să concurez”, a precizat el pe Instagram.

„Îmi pare foarte rău pentru organizatori, pentru fani şi pentru sponsorii evenimentului, care m-au tratat întotdeauna atât de bine atunci când am fost la Doha.Îmi place să joc în Doha şi abia aştept să revin în viitor.”

Medvedev l-a învins pe Andy Murray în finala de anul trecut.

Spaniolul Rafa Nadal a renunţat, de asemenea, la turneul ATP 250 care va avea loc la Doha în perioada 19-24 februarie, deoarece încă are probleme din cauza unei accidentări.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...