G4Media.ro

Date noi furnizate de Avangarde: Acolo unde există comunități religioase puternice, au…

Sursa foto: Facebook / George Simion

Date noi furnizate de Avangarde: Acolo unde există comunități religioase puternice, au votat masiv pentru AUR

Marius Pieleanu, șeful institutului de sondare Avangarde, care a realizat singurul exit poll la alegerile parlamentare din acest an, a declarat că, în zonele în care există comunități religioase puternice, oamenii au votat masiv pentru Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), dând ca exemple Suceava și Neamț, dar și comunitatea catolică din zona Covasna.

  • „În Suceava a spulberat, în Neamț (…), toate voturile din zona mănăstirilor – măicuțe, călugări, tot ce avem zona aceea, plus oameni, enoriași, s-au dus aproape exclusiv către AUR. Ceea ce știm acum este că, acolo unde există comunități religioase puternice, atât ortodoxe, cât și de altă confesiune, au votat masiv pentru AUR. Asta știm cu siguranță. Este clar că opțiunea creștină a fost resimțită din plin în sânul populației”, a afirmat Pieleanu al Antena 3, analizând noi date oferite de Avangarde privind profilul votanților la alegerile parlamentare.

În Covasna, AUR a obținut unul din cele două mandate de senator alocate.

În aceleași zone, s-a înregistrat o participare mare la Referendumul pentru familie. De altfel, o primă analiză Avangarde, publicată pe 9 decembrie, pe pagina de Facebook, arăta că „există o similitudine între prezența la Referendum și procentul obținut de AUR în aceste alegeri”.

În ceea ce privește media de vârstă a votanților AUR, aceasta este de 41 de ani, împărțită astfel: 63% la categoria de vârstă 31-60 de ani, 26% dintre votanți aveau între 18 și 30 de ani și 11% aveau peste 60 de ani.

Media de vârstă a celor care au votat PSD este de 57 de ani, PNL – 48 de ani și USR-PLUS – 39 de ani.

Potrivit datelor prezentate de Avangarde pentru Camera Deputaților, cei mai mulți votanți AUR sunt bărbați – 57, 8%, înregistrându-se cel mai dezechilibrat raport bărbați-femei în rândul votanților la aceste alegeri. La PSD, votanții bărbați au reprezentat 53,2 %, la PNL – 55,6, iar la USRPLUS – 53,7%.

Datele privind nivelul studiilor arată că 55,4% dintre votanții AUR sunt absolvenți de liceu și studii postliceale, 22% nu au liceul absolvit și 22,6% au studii superioare.

Votanții PSD au absolvit liceul sau școli postliceale – 46,7, au studii gimnaziale – 37, 3 și studii superioare – 16%. PNL a fost votat de absolvenți de liceu sau cu studii postliceale – 51%, fără liceu – 19, 4%, cu studii superioare – 29,6%. USRPLUS a fost votat, în principal, de oameni cu studii superioare – 54,8%, cu liceul absolvit sau cu studii postliceale – 38,5%.

Citește și:

Analiză Avangarde: AUR a luat cele mai multe voturi în județele în care s-a înregistrat o prezență mare la referendumul pentru familie din 2018

Biserica Ortodoxă, una dintre forțele motrice care au propulsat AUR în campania pentru parlamentare / Serviciile prestate de Claudiu Târziu și de avocata Diana Șoșoacă pentru Biserica Ordodoxă în timpul pandemiei

Sursa foto: George Simion/Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

48 comentarii

  1. Și cu cine să voteze, cu marxiștii care le-au boicotat un proces democratic și i-au insultat?

    • Conform noilor coduri, ești un rasist!
      Este dreptul oricărui cetățean să aleagă liber dacă merge său nu la votat.
      La referendum a fost că nu, la parlamentare, idem.
      Adică partea a doua e ok, prima parte e ” boicot”!?
      Maaars mă, în spiritul pur rasist, românesc!!!

    • @Reborn Poate codurile vostre neomarxiste stangiste. Hai canta la alta masa.

    • @Flav
      „Vostre”?

  2. Se pare ca BOR are un magnet fantastic pentru mesriasi dinastia , vezi in trecut cum au sustinut miscarea legionara .
    Dar daca BOR este asa de mult anti UE de ce toti au mertzanuri ? Ne place tehnologia si luxul dar trebuie sa gasim fraieri sa facem bani

    • Mai mult decat atat – daca va uitati pe unde si-au facut „studiile postuniversitare”(mai ales mai-marii lor) nu veti prea gasi -stiu eu- Grecia,Moscova(ca de Stambul nu poate fi vorba),ci Elvetia,Franta…ma rog,pe unde s-a auzit cuvantul lui Calvin

    • Chestia antiUE vine la pachet cu frica. Vezi profilul: bărbați tineri, care au treabă cu viața privată a altora. Asta spune totul, e vorba de niște frustrați sexual, care nu-și găsesc locul și ei sunt anti-orice comunitățile mai mari apreciază. Pun pariu că sunt foarte mulți gay, care, din motive sociale și religioase, nu reconosc și se consideră bolnavi. Așa lupta împotriva impulsurilor lor naturale.

  3. E o palma data boicotului contra referendumului. Sa mai boicotati alegeri și in viitor “progresistilor l”, învățați prostimea sa iasă la vot “decât” când va convine vouă , ipocritilor

  4. Ce tare. Continuati. This will backfire…

  5. IRES
    „La USR-PLUS găsim 37% cu studii superioare, pe când la AUR sunt doar 8%. Din acest punct de vedere, profilul AUR seamănă mai degrabă cu cel al PSD (9% studii superioare) și PNL (16%).”
    https://www.dw.com/ro/care-e-profilul-votanților-partidelor-câștigătoare-și-cum-a-reușit-aur-marea-surpriză-electorală-interviu-spotmediaro/a-55878683

    • Oamenii simpli (în gândire) nu se simt reprezentați de către politicienii clasici si au votat cu cei care gândesc ca ei… Feisbuc fiind sursa lor de informare (când cineva din lista de prieteni comenteaza la o postare îți apare și ție ca sa poți comenta și tu). Prin Feisbuc au realizat că sunt mai mulți ca ei 🤣
      „Stiu ca sunt prost. Dar cand ma uit in jur, prind curaj” — Ion Creanga

  6. Mai degrabă unde a furat și spaguit puternic PSD-ul.

  7. De acum inainte se va vedea efectul religiei in scolii,pentru acei popi care sunt platiti din bani publici credinta a devenit sursa de venit ,iar elevii masa de manevra exact ca si comunisti ,prosti si needucatii,iar restul vine de la dumnezeu ,sanatate,bani etc

  8. declic.ro Sorin Lavric

  9. G4 postati toate mesajele

  10. Incetati cu aberațiile !In județele din Moldova s-au stabilit foarte multi basarabeni care au obținut cetățenia romana care sunt f multi dintre ei acei Unionisti ,iar din pct de vedere al comunităților religioase este firesc să fie cel mai mare nr.pt ca si densitatea cultelor religioase este cea mai mare din tara in județele Moldovei!!!

  11. 👎👎👎👎👎👎👎👎

    • Ideologul partidului AUR, Sorin Lavric, apare in inregistrari Trinitas TV. Iar pe declic.ro este si o petitie.

  12. Religia din scolii,salarizarea angajatilor bor si multe alte avantaje au dus la o gandire invechita .aur este un inceput

    • Astia sunt fundamentalistii locali, cu familia tradițională, îmbulzeală la moaște…. care acum se nasc, iar maturitatea e la Erdogan.

    • Biserica este o retea compusa din mii de computere bio care suntem noi.
      Nu este ceva abstract. Daca nu ai in device compatibil sau prea vechi ,internetul nu exista pentru tine.
      Sunt pentru moderat si inclusiv biserica m-a ajutat. Nu ar fi mai bine sa cauti singur si sa intelegi filonul religiei tale inainte de a fi contra?
      Citeste, cauta, descopera si nu reactiona impulsiv.

  13. Sistemul de educatie catastrofal a produs PSD si AUR. Multi profesori de istorie din Romania au simpatii ceausiste sau legionare. Copiii au nevoie de oameni care invata permanent, care n-au certitudini, flexibili si cu mintea limpede. Cat timp nu reformam acest sistem bazat pe memorare inepta si indoctrinare nu vom putea elimina conspiratiile, extremismul si cleptocratia.

  14. Geaca aia e AUR! Cine deschide un magazin la Tecuci cu geci din fash galbene face avere.

  15. Mie imi place aur ca sunt antisistem, patrioti, cu familia traditionala. Nu imi place ca o tin langa cu biserica si preotii, de aia nu o sa ii votez niciodata. Dar nici cu altii nu am cum sa votez. Sunt in 70% care stau acasa si ma mandresc cu asta.

    • Didi, patriotismul nu trebuie etalat ostentativ. Baietii astia si-au luat straie populare si steaguri pe ei doar de fatada, pentru a pacalii naivii. Se vede ca au reusit, desi e forte dubios procentul obtinut in alegeri. Astia nu-s nici patrioti adevarati, nici traditionalisti (doar daca „familie traditionala” inseamna ca si el si ea sa ajunga in parlament). Despre absenteismul de odata la 4 ani… nu e bine. Pentru politicieni, maiales pentru cei mai ticalosi dintre ei, absenta de la vot e mana cereasca. Nu te mandri de lipsa de actiune, e paguboasa pentru noi. Doar nu crezi ca se sinchisesc de revolta ta si a celor 70% ?

    • @florin am ajuns la varsta la care imi dau seama ca in romania nimic nu se schimba, indiferent cine e la putere. Viata mea e la fel, fie ca pesedea sau penelea e la guvern. Sefii de institutii sunt pusi politic, incompetenti si membri de partid, noi muncim la fel. Viata merge inainte. Macar nu imi pierd timpul sa merg la vot sau mai rau sa stau ore intregi la coada la vot ca in 2004 sau 2019… pentru ce? Nu merita nimic din partea mea decat un scuipat. Am citit ca a murit un deputat de covid. Doamne ajuta, la mai multi deputati, senatori, presedinti.

  16. Sentimentul propriei vinovatii nu este confortabil, de aceea oamenii voteaza cu cei care le spun ca altii(strainii, Soros, globalismul, ateii, lbgt etc) sunt de vina, iar ei cred ca e suficient sa voteze pe aceia care promit sa rezolve problemele in locul lor. Tematica promovata de AUR este din registre emotionale: patriotism, credinta, familie traditionala; pentru acestea nu trebuie sa depui efort (munca sau efort intelectual), merge sa te imbraci in costum popular, participi la slujbe si asculti predici , muzica populara si/sau patriotica. Alegatorii lor sunt vulnerabili la mituri si manipulari, isi insusesc opiniile agitatorilor si propagandistilor care apar la tv, si voteaza fara sa isi dea seama contra propriilor interese .

  17. In general cu aur au votat chivuțele ,instalatorii ,faiantarii ,spalatoresele care hămălesc prin west.sunt cei care nu sunt integrati in societatatea vestica ,care traiesc doar in comunitatile lor ,nu stapanesc limba tarii respective!
    Credeti ca aia care lucreaza pe la abatoare prin Germania vorbesc limba germana?Hai ca prinItalia aia invata mai usor dar germana si franceza sigur sunt de neatins pt nivelul lor.
    Nu am nimic cu ei, dealtfel tot respectul pt ei pt ca nu s au dus la furat si muncesc din greu! Ei sunt care aduc bani in tara sa si faca case si nu cei integrati care nu vor sa mai auda de romania!

    • Cei care nu mai vreti sa auziti de Romania, la ce mai votati? de ce nu ne lasati in pace si traiti progresul multi culti in tarile neomarxiste care va primesc cu bratele deschise? ipocrizie asa putin? renuntati la cetatenia tarii in care nu mai vreti sa va intoarceti si dispareti din viata noastra pentru totdeauna!

  18. V-as pe toti ceva simplu:
    si daca rugaciunea individuala este un ping?
    Atata timp cat sunteti pe net banuiesc ca stiti despre ce vorbesc.

    • Romane, e un ping fara raspuns…

    • Asa am crezut si eu pana cand am cautat sa inteleg.
      Daca compari internetul cu legaturile umane vei avea surprize.
      Pornim de la ideea ca omul este un device si Dumnezeu in datacenter unic si imens.

    • Dacă ai primit un pong, se numește schizofrenie și e nevoie urgent de medicamente cu prescripție.

  19. Sa facă 30% peste 3 ani și sa ne prezentam 60% la vot! Astfel, scoatem ungurii din parlament și vom sta mai liniștiti.
    Cum plm sa ai cetățenie ungureasca și sa fii in Parlamentul României? Sa ai acces la secrete de stat și sa raportezi către unguri?

    • Pentru cei care nu stiu:exista in legea electorala un articol care prevede ca daca un partid obtine 20% din voturi intr-un judet,acel partid va intra in Parlament.Asa ca nu mai visati la Parlament fara unguri.

    • Nu intr un județ ci în minim 3!

  20. desigur ca intr-o tara unde biserica are o voce puternica cu idei extremiste se vor forma si partide extremiste

  21. Cu geaca aia parcă e Florin Salam :)) Alegătorii lui sunt oricum aceeași cu fanii lui Salam Fermecătorul.

  22. Adica fix unde sunt cei mai multi prosti.

  23. Pe sistemul „dupa razboi multi viteji se arata”, asa si astia

    Pai nu ziceati voi ca AUR ia 3%? Slugllor!

  24. Aveti surse la informatile pe care le-ati scris in articol sau sunt inventii? Sau ati furat informatii din alte parti? Nu am vazut inca articole pe acest site cu surse/citate/analize proprii/dovezi.
    In general, vad ca mediocrii dau “share” la postarile dvs. In general mediocrii dau “share” la articole. Propaganda ieftina si proasta.
    Ma astept la un comentariu care desconsidera ce am scris din cauza ca ar putea implica partinirea mea fata de un partid din cauza subiectului articolului.

    • Votantii lor au cerut surse, probe, clarificari, cv-uri inainte sa mearga la vot, asa cu titlu informativ? Daca da, cati dintre ei s-au documentat si de unde au aflat in afara de paginile facebook unde s-au promovat?

    • Asa G4, scrieti, sa afle lumea.👍

  25. Cred ca ai vrut sa spui „Uniunea Salvati Rozetarii”, ca multii au sficterele elastice!