G4Media.ro

Datele pacienților infectați cu COVID, analizate de un supercomputer. Ce noutăți au…

sursa foto: Facebook/ Parlamentul European

Datele pacienților infectați cu COVID, analizate de un supercomputer. Ce noutăți au aflat medicii despre virus: Este ca un hoț care se furișează pe fereastra deschisă de la etajul al doilea și începe să prade casa

Un studiu genetic al pacienților infectați cu COVID-19, efectuat cu ajutorul supercomputerului Summit, ar putea marca un pas decisiv către înțelegerea modului în care noul coronavirus declanșează boala, transmite Euronews, citată de Rador.

Summit, aflat la laboratorul național Oak Ridge din Statele Unite, a analizat 40.000 de gene din 17.000 de probe la începutul acestei veri, în încercarea de a înțelege mecanismele virusului, a explicat expertul în inteligență artificială Thomas Smith, într-un articol pe platforma Medium.

Datorită mașinăriei, cel de-al doilea cel mai rapid computer din lume, a fost posibil să analizăm – în puțin peste două săptămâni – 2 miliarde și jumătate de combinații genetice.

Rezultatele au evidențiat faptul că bradikinina, un compus chimic natural care reglează tensiunea arterială, ar putea explica multe fațete ale COVID-19 și unele dintre simptomele sale.

Constatările par să facă lumină asupra motivului pentru care virusul cauzează probleme vasculare la unii pacienți, de la accident vascular cerebral la inflamația pielii sau degetelor de la picioare, și indică noi posibile terapii pentru tratarea celor mai grave simptome ale sale.

În fața unui nou virus și a unei boli necunoscute, autoritățile sanitare și personalul medical au fost forțați să se miște, sub ochii lumii, prin încercări.

La început, virusul părea să se manifeste ca un sindrom respirator – denumirea sa științifică completă este încă Sindromul Respirator Acut Sever 2, SARS-CoV-2 – cu simptome similare cu o răceală sau gripă, iar tratamentele au reflectat acest lucru.

Însă, foarte curând, medicii din prima linie au început să raporteze simptome mai grave: accidente vasculare cerebrale, probleme cardiace, afecțiuni ale pielii și probleme circulatorii, în special la nivelul picioarelor. În unele cazuri, au fost depistate și probleme hormonale.

Profesioniștii din domeniul sănătății au început să-și dea seama că administrarea de oxigen pacienților grav bolnavi sau intubarea acestora – sau activarea protocolului inițial de insuficiență respiratorie – nu duceau întotdeauna la rezultatele dorite.

Evident, în organismul bolnavilor mai exista ceva.

Treptat, semnele au început să indice că cele mai grave cazuri și decese s-au datorat așa-numitei „furtuni de citokine” – o reacție excesivă a sistemului imunitar, capabilă să afecteze organele vitale.

Descoperirile făcute de oamenii de știință care au prelucrat date de la supercomputer au fost publicate în revista „eLife”: conform concluziilor lor, o „furtună de bradikinină” – o disfuncție a sistemului vascular care provoacă pierderea vaselor de sânge – ar putea fi la baza problemelor sistemului cardio-circulator.

Însă, cercetătorii au adăugat că nu este nicidecum exclus faptul că cele două „furtuni” sunt „legate intrinsec”.
Prin urmare, ipoteza publicată în „eLife” sugerează că ar exista o „furtună de bradikinină” la baza multora dintre cele mai letale simptome ale COVID-19.

Teoria se bazează pe noțiunea acceptată în mod obișnuit că infecția începe cu intrarea virusului în organism prin intermediul receptorilor ACE2 – care se găsesc pe scară largă în nas, dar și în intestine, rinichi și inimă.

Calculatorul Summit a arătat echipei de cercetători că efectele COVID-19 nu se limitează la cele cauzate de colonizarea receptorilor ACE2: deoarece virusul este, de asemenea, capabil să îi manipuleze, determinând organismul să crească răspunsul receptorilor.

Prin urmare, COVID-19 nu se limitează la infectarea celulelor care prezintă deja mulți receptori ACE2, ci deviază în mod activ sistemele corpului, care este apoi convins să le regleze în organele în care acestea sunt prezente de obicei la niveluri scăzute sau medii, inclusiv plămânii, a spus Smith.

„În acest sens, COVID-19 este ca un hoț care se furișează în fereastra deschisă de la etajul al doilea și începe să prădeze casa”, a explicat cercetătorul. „Odată ajuns înăuntru, însă, nu se limitează doar să îți ia lucrurile, ci și deschide toate ușile și ferestrele, astfel încât complicii săi să poată intra rapid și să ajute la pradă în mod mai eficient”, a adăugat el.

SARS-CoV-2 – au scris cercetătorii – crește nivelurile de ACE2, care scade tensiunea arterială în corpul uman și acționează împotriva unei alte enzime cunoscute sub numele de ACE (care are efectul opus), lăsând ușa deschisă bradikininei.

Bradikinina necontrolată provoacă permeabilitate și dilatare vasculară, precum și hipotensiune arterială, au adăugat oamenii de știință.

Odată ce tensiunea arterială nu este controlată și vasele de sânge își cresc permeabilitatea, organismul se deschide la disfuncționalitate în aproape întregul corp, iar ușile rămân deschise.

Pacienții care suferă de o furtună de bradikinină „se îneacă”, deoarece alveolele lor pulmonare sunt acoperite cu o substanță gelatinoasă.

Mulți lucrători din domeniul sănătății au raportat leziuni ale vaselor de sânge ale sistemului respirator și ale altor organe.

Acest lucru ar explica de ce, în unele cazuri, administrarea oxigenului sau conectarea pacienților la aparatele respiratorii a fost inutilă.

Un alt mister al COVID-19 este motivul pentru care unii pacienți au suferit simptome mai severe decât alții, deși sunt cunoscuți factorii de risc precum vârsta, supraponderabilitatea și diabetul.

Inițial, cauza a fost descoperită în factorii genetici, probleme cu microbiota intestinală sau chiar grupa sanguină.
Ipoteza bradikininei ar putea ajuta acum să înțeleagă cine este cel mai expus riscului de a fi grav afectat de virus.
De exemplu, devine din ce în ce mai evident că femeile au mai puține șanse să moară din cauza COVID-19.

Cercetătorii consideră că prezența unei proteine ​​(timozina beta-4), care este de două ori mai prezentă la femei decât la bărbați, le-ar putea proteja de unele dintre cele mai grave simptome ale noului coronavirus.

Cercetătorii au sugerat că eforturile de a găsi un tratament pentru simptome ar trebui să se concentreze pe limitarea „furtunilor de bradikinină”.

„Experimente ulterioare au identificat mai multe medicamente existente care au potențialul de a fi reutilizate pentru a trata așa-zisa Bradykinin Storm”, au scris oamenii de știință.

Un posibil pas următor ar fi efectuarea de studii clinice pentru a evalua eficacitatea acestor medicamente în tratamentul pacienților afectați de COVID-19.

„În plus, înțelegerea modului în care SARS-Cov-2 afectează organismul va ajuta cercetătorii și medicii să identifice persoanele care prezintă cel mai mare risc de a dezvolta simptome care pun viața în pericol”, au concluzionat oamenii de știință.

Sursa: Euronews/ Rador/ Traducerea: Oana Avram

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. wooow o saptamana mai tarziu apare si la noi articolul …. sursa celor de la euronews e Thomas Smith care a publicat articolul pe 1 sept aici : https://elemental.medium.com/a-supercomputer-analyzed-covid-19-and-an-interesting-new-theory-has-emerged-31cb8eba9d63

    ce-ti mai e si cu jurnalismul din ziua de azi …. 😐

  2. Wow ce titlu!!!!

    Covid asta seamana cu parlamentarii din RO

  3. @Diana, Marta & John:
    Cand oamenii nu au ce spune (comenta) ! :)))
    ps Articolul este interesant si ofera o perspectiva a eforturilor care se fac pt a fi inteles cat mai bine acest virus !

    • Sigur ca este impresionant pentru naivi si necititi. Ar trebui sa scriu prea mult ca sa-ti explic de ce este „penibil”. …
      In primul rand, autorul articolului de pe medium (mentionat de un comentator mai sus) se bucura de viralitate nemeritata. Articolul ce trebuia citat este cel din IULIE, eforturile cercetatorilor, chiar daca NU sunt ei originatori de mari inventii, trebuie corect citate : https://elifesciences.org/articles/59177
      In al doilea rand, sunt „descoperiri” care se stiau din Aprilie!!!

    • Pai mai Diana una e studiul care a dus la concluziile respective si alta e articolul publicat de un jurnalist care a parcurs studiul si incearca sa sumarizeze pt plebe ce au descoperit baietii aia . Cam asta ar fi roulul unui jurnalist sa se informeze si sa explice pe intelesul tuturor cum stau lucrurile … nu sa traduca un articol …

    • Da Diana, dar ca-n bancul cu Mihai Viteazu, noi acum am aflat. De fapt, dupa mortalitatea romaneasca de la ATI se pare ca nici acum n-am aflat (ceea ce nu-i de mirare cind il ai pe unul ca Cercel mare sef in domeniu).

  4. Atât de primitivi…

  5. Si eu l-am citit sapt trecuta pe medium.com, confirm f interesant ce au descoperit. Ar trebui sa fim cu un pas mai aproape de vindecare, dar nu se aude nimic dinapre doctori si spitale

  6. Nimic nou sub soare!
    Se stia inca din Aprilie ca virusul creeaza inflamatie in organism, se agata de receptorul angiotensin-converting enzyme 2 (ACE2) din celule umane si dilateaza vasele de sange. Specialistilor unilateral dezvoltati si ultrapromovati, le lipseste inteligenta generala si capacitatea de a vedea interconexiunile. Genomul virusului de 30,000 litere, o data ce si-a facut culcus in celule, isi impune codul specific frecventei dimensiunii din care provine (ehe, nu v-ati gandit la secretul asta, nu-i asa?), si transmite instructiuni celulelor sa produca molecule bradykinin, printre multe altele…

    • *dilata nu dilateaza
      **interconexiuni e cam redundant, conexiuni era suficient
      Cand trantesti o ‘furtuna de elucubratii’ amestecata cu ceva termeni stiintifici si o dai apoi spre vibratii, coduri si dimensiuni inseamna ca ti-ai ratat cariera de re-scriitor al Codului lui Da Vinci.
      PS>>Self-righteousness is a bitch.

    • @@@ isi impune codul specific frecventei dimensiunii din care provine (ehe, nu v-ati gandit la secretul asta, nu-i asa?)

      Adică e un virus cuantic, sau ce?🤣🤣🤣🤣

    • Mersi pentu hate-ul gratuit, @Luciferic /Intunericitul. Ti-as fi servit bunatate, dar cand tu imi servesti numai ura, imi adaptez si eu atitudinea. Codul lui Da Vinci a fost o carte spirituala si prea putin stiintifica. Cat despre cartea pe care o critici, nu ai de unde sa stii ce scrie in ea, pentru ca nu a fost publicata. Te asigur ca este 100% autentica, nicio fraza din continut nu este postata online, iar 10% sunt idei la care nu s-a gandit nicio fiinta pana acum, asta in conditiile in care majoritatea cartilor au doar 1% inovatie.
      Te asigur ca multe pantent-uri vor fi inregistrate ca urmare a gandirii pe care o am. Nu am pretentia sa intelegi si nici nu voi explica detaliile. Nu simt nevoia sa fiu evaluata de necunoscuti pe net, acreditările mele vin de la experti si comisii specializate de evaluare care m-au evaluat cu 10 pe linie de la programare, genetica, anatomie, economie in cadrul unor universitati de top internationale, iar companii respectabile din mediul privat m-au/ma apreciaza cu oferte de $200,000/an.
      PS: Self-righteousness este o trasatura mai ok decat aroganta suprema sau lipsa de incredere de sine.
      PS2: As fi preferat sa adaugi ceva util discutiei, spre exemplu rezultate ale cercetarii tale.

      PS 3: Am mai scris un comentariu minutios, stiintifiic, INAINTE sa-l postezi tu pe al tau si sa treci direct la concluzii. G4Media nu l-a publicat. Se pare ca sunt partinitori. Bun de stiut.

    • @Diana, The Unenlightened One mai fatuca, tu fumezi/tragi pe nas, bei foarte mult nu?
      e clar ca esti paralela cu domeniul medical, formulari de genul „se agata de receptorul angiotensin-converting enzyme 2 (ACE2) din celule umane si dilateaza vasele de sange”, „Genomul virusului de 30,000 litere”, etc (nici macar nu iau in considerare tampenia cu dimensiunile) dar eu banuiesc ca ai si altfel de probleme, ceva mai serioase ….

    • Mai Diana, la ce auto-caracterizare ti-ai facut, Einstein a fost copil de mingii pe langa tine. Mai taie si tu din ele. Si cred ca n-ar fi o idee rea sa incerci un consult, poate nu e prea tarziu si se mai poate remedia ceva.

  7. @Diana:
    G4 e un site generalist !
    O parte din informatiile din acest articol le-au prezentat intr-adevar cu saptamani si luni in urma si HN si G4, altele abia acum dar asta nu inseamna ca imediat trebuie luat la misto autorul sau site-ul !
    Conteaza scopul !
    O zi buna !

    • Da, lumea are nevoie si de comunicatori intermediari care sa explice descoperirile stiintifice pe intelesul audientei generale – si aici intra in peisaj bloggeri ca Thomas Smith. Insa cred ca s-ar putea depune un extra efort pentru a credita/recunoaste mai mult cercetatorii din umbra. O zi frumoasa si tie!

  8. Ce consider eu că lipsește din acest articol este că nivele sănătoase și mai mari de vitamina D îngreunează formarea acestei furtuni.