Datoriile europene: Germania, foarte egocentrică

Decizia Curții Constituționale din Karlsruhe, care intenționează să afirme primatul dreptului național asupra dreptului european, ar putea pune în pericol reconstrucția economică a continentului, lovit puternic de pandemia Covid-19.

Curtea Constituțională a Germaniei vrea pielea euro și a Uniunii Europene? Într-adevăr, hotărârea sa din 5 mai, marcată cu pecetea unei suveranități obtuze, subminează pilonul pe care se sprijină Uniunea, superioritatea dreptului european față de drepturile naționale și pune sub semnul întrebării legalitatea răscumpărării datoriilor publice prin Banca Centrală Europeană (BCE) care a susținut creșterea.

Prin această decizie, judecătorii din Karlsruhe au provocat un tsunami care amenință fundamentele unei Uniuni deja grav afectate de criza coronavirusului. Dacă Germania se va dezangaja dintr-o aventură europeană percepută de Curtea Constituțională ca o amenințare la interesele germane, UE și, prin urmare, euro nu ar supraviețui, solidaritatea sa financiară fiind esențială pentru a spera să depășească recesiunea profundă care se anunță.

Deoarece consecințele economice ale „Marii Închideri”, așa cum o numește acum Fondul Monetar Internațional, cu referire la Marea Depresiune din 1929, vor fi îngrozitoare. În timp ce în noiembrie, Bruxelles-ul a anticipat o creștere de 1,1% în 2020 în zona euro, acum o recesiune istorică va lovi continentul (7,4% în UE și 7,7 % în zona euro). BCE nu exclude o scădere a activității de până la 12%. Lucru nemaivăzut în perioadă de pace.

Cu toate acestea, pentru a face față acestei crize, statele au devenit deja foarte îndatorate și vor trebui să facă mai mult în anii următori. Riscul? Ca cele care au o stare de sănătate financiară mai puțin bună, Sudul, pentru a fi expliciţi (Italia, Spania, Portugalia, Grecia, dar și Franța), să nu poată face faţă costurilor reconstrucției, ceea ce va lărgi diferențele de competitivitate dintre țări. În cele din urmă, acest lucru va face nesustenabilă supraviețuirea monedei unice și a pieței interne, aceasta din urmă presupunând o convergență economică și nu o creștere a divergențelor. Fără a mai vorbi de faptul că populiştii vor putea face un argument din absența solidarității pentru a se ajunge la putere și apoi să părăsească Uniunea.

Acesta este motivul pentru care Franța, susținută de o duzină de țări (și nu numai din Sud), a propus crearea unui „fond de recuperare” dotat cu 1.000 până la 1.500 miliarde de euro, care ar fi alimentat prin împrumuturi emise de Comisie cu garanția comună a Celor 27, ceea ce ar face posibilă obținerea unor rate de dobândă care să sfideze orice concurență. Acești bani ar finanța cheltuielile pentru reconstrucție, dar și pentru investiții, deoarece statele nu își pot permite să fie pe toate fronturile în același timp. Ar fi vorba despe nişte subvenții, nu împrumuturi, iar datoria ar fi rambursată de la bugetul european, adică proporțional nu cu ceea ce a primit o țară, ci cu bogăţia sa relativă. Prin urmare, o adevărată solidaritate.

La început, Berlinul s-a opus înainte de a se mişca: ideea unui fond de stimulare alimentat prin datorii este acum acceptată, „dar cu condiția ca acesta să fie găzduit în bugetul comunitar”, se spune la Paris. „Însă, pentru moment, nu există niciun acord cu privire la valoarea acestuia și nu se ştie dacă ar trebui să fie împrumuturi simple, care ar crește datoria statelor, sau subvenții”. Iar treaba este o urgență. O tergiversare mai mare ar creşte riscul de a repeta greșelile crizei din 2008 şi, din nou, țări precum Italia, Spania, Grecia, Portugalia …, țări considerate mai solide, s-ar prăbuşi printr-un efect de dominio. „Deocamdată, edificiul Europei pare să țină pasul”, avertizează economistul Thomas Piketty. „Dar toată lumea așteaptă momentul adevărului, cel al anunțării planului de recuperare pe care Comisia a fost însărcinată să-l pregătească” și care trebuie anunțat în 15 zile.

Și hotărârea Curţii din Karlsruhe a cazut ca o bombă. Opunându-se regrupării reale a datoriilor pe care BCE le practică de facto din 2015, prin cumpărarea de obligațiuni guvernamentale, judecătorii se opun şi ideii de combinare a datoriilor generate de viitoarele cheltuieli datorate crizei coronavirusului. Așa au înțeles toți adversarii germani ai oricărei uniuni de transfer. Prin urmare, Ursula von der Leyen, președinta germană a Comisiei, ar putea ezita să pornească pe această cale periculoasă din punct de vedere politic. La fel ca Angela Merkel, forțată să facă o alegere, lucru de care are oroare: fie să se confrunte cu judecătorii ei, susținând combinarea datoriilor, ceea ce va declanșa o criză politică și instituțională internă, fie să se ducă la culcare refuzând orice solidaritate, fapt care ar condamna Europa..

Luni, în mod logic, cancelarul s-a arătat „îngrijorat” de efectele distructive ale acestei „bombe juridice”, după cum a calificat-o economistul băncii de investiții Berenberg Holger Schmieding. Este suficient să spunem că viitorul Europei se joacă mai mult la Berlin și Karlsruhe decât la Bruxelles sau Paris.

Germania trebuie să răspundă acum la o întrebare simplă: pentru redresarea după criza coronavirusului, este mai bine să avem o Uniune unită sau o Europă a fiecăruia pentru sine?

Sursa: Liberation / Traducerea: Rodezia Costea (Rador)