G4Media.ro

David Popovici, calificat în finala de la 100 de metri liber cu…

Sursa foto: Inquam Photos / Colette Rochefort

David Popovici, calificat în finala de la 100 de metri liber cu al cincilea timp din semifinale

David Popovici și-a asigurat locul în finala probei de 100 de metri liber cu al cincilea timp din semifinale: 47.66 secunde. Pe primul loc a fost înotătorul chinez Pan Zhanle, cu 47.21 secunde.

Campionul olimpic a înotat în cea de-a doua semifinală și a intrat pe culoarul cinci, unde a întors al șaselea, dar similar cu finala câștigată la 200 de metri liber, a recuperat pe final, terminând pe locul 2 în semifinala sa.

Popovici se va lupta pentru o nouă medalie în finala de la 100 de metri liber, care se va desfășura în seara de 31 iulie, de la ora 23:22. Cei mai buni 8 înotători din semifinale vor concura în finala acestei probe.

David Popovici a devenit campion olimpic la 200 de metri liber, după ce a făcut o cursă ireală luni seara la Paris și a cucerit medalia de aur cu timpul de 1:44.72. El a câștigat prima medalie la înot pentru România după 20 de ani. În 2004, Camelia Potec câștiga aurul în finala de 200 de metri liber feminin la Jocurile de vară de la Atena.

Până acum, în istoria înotului românesc, doar Diana Mocanu a reușit să câștige două medalii de aur la Jocurile Olimpice. Acest lucru se întâmpla la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, unde Mocanu triumfa în probele de 100 și 200 de metri spate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează