G4Media.ro

David Popovici, din nou campion european la 200 metri liber, impunându-se cu…

Foto: David Popovici - Facebook

David Popovici, din nou campion european la 200 metri liber, impunându-se cu un timp de 1:43,13

David Popovici (19 ani) a cucerit al doilea titlu continental la 200 metri liber, el impunându-se cu timpul de 1:43,13 în finala pe care a dominat-o clar. Este al patrulea titlu european din palmaresul lui, relatează gsp.ro.

David Popovici s-a impus pentru a doua oară consecutiv în finala de 200 m liber la Campionatele Europene, el încheind cursa dominantă în 1:43,13, timp extrem de competitiv.

El a întors primul la 50 m, apoi la fel la fiecare atingere a bazinului, fără să fie amenințat de adversarii din finală. Pe locul secund s-a clasat Danas Rapsys (Lit), 1:45,65, urmat de Antonio Djakovic (Ser), 1:46,32.

El s-a antrenat timp de jumătate de oră, între 17:36 și 18:05, așa cum face de obicei înaintea unei curse. Temperatura la Belgrad a ajuns la 38 de grade Celsius, bazinul din cadrul complexulului „Milan Gale Muskatirovic”, denumit așa după un mare jucător de polo al Serbiei, fiind unul descoperit.

David Popovici, în finala la 200 metri liber de la Campionatele Europene de natație

Au fost patru zile caniculare în Belgrad pe care David și echipa sa au trebuit să le gestioneze cu multă atenție.

Românul și-a apărat titlul european cucerit la Roma, cu un timp senzațional 46,88 s, apoi a făcut parte din ștafeta de 4×100 m liber a României, care a ocupat locul al cincilea.

În total, au fost șapte curse pentru David. Ziua de joi a fost cea mai plină cu serii și semifinale la 200 metri liber și cu serii și finală la ștafetă.

„A fost o provocare și chiar dacă nu a fost plăcut, e până la urmă ceva care mă pregătește pentru situații care pot apărea în timpul Jocurilor Olimpice”, a descris el situația la încheierea unei zile pline.

Apoi a continuat: „Chiar dacă acolo nu o să înot la fel de mult, cine știe cât de obosit sunt, cine știe în ce condiții va trebui să performez. Poate nu dorm, poate mă stric la stomac, trebuie să mă pregătesc pentru cele mai diverse scenarii”.

Popovici este campionul european en titre al probei de 200 metri liber și deținătorul recordului competiției cu un timp de 1:42,97. A treia performanță din toate timpurile după Paul Biedermann (1:42,00) și Michael Phelps (1:42,96).

Pe lângă David Popovici, în finală au ajuns alți șapte înotători: Constantinos Englezakis (Grecia), Dimitrios Markos (Grecia), Velimir Stjepanovic (Serbia), Danas Rapsys (Lituania), Kamil Sieradzki (Polonia), Antonio Djakovic (Elveția) și Niko Jankovic (Croația).

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Fantasticul David!!!

  2. Multe comentarii pentru băiatul ăsta! Ce are, vă pute?!