G4Media.ro

Davos 2025: Donald Trump, elefantul mare cât Statele Unite de la Forumul…

Photo by Fabrice COFFRINI / AFP

Davos 2025: Donald Trump, elefantul mare cât Statele Unite de la Forumul Economic Mondial

Cei mai importanţi lideri politici, economici şi ai societăţii civile se reunesc între 20-24 ianuarie la ediţia din 2025 a Formului Economic Mondial de la Davos, a cărui agendă va include subiecte precum Ucraina, Gaza, schimbările climatice şi inteligenţa artificială, dar care va fi dominată de revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, relatează Deutsche Welle, transmite News.ro.

Evenimentul din acest an vine în urma unui super an electoral, în care liderii mai multor ţări au fost înlăturaţi de la putere sau au pierdut din voturi, slăbiţi de preţurile ridicate şi perspectivele economice sumbre, alegătorii preferând partidele şi candidaţii radicali.

Creşterea populismului, precum şi războiul din Ucraina şi situaţia umanitară din Gaza, regularitatea alarmantă a evenimentelor meteorologice extreme şi revoluţia inteligenţei artificiale (AI), aflată în desfăşurare, sunt câteva dintre problemele cheie asupra cărora delegaţii se vor concentra în timpul celor cinci zile de întâlniri.

”Se întâmplă în cel mai complicat context geopolitic din generaţii”, a declarat marţi preşedintele WEF Borge Brende, jurnaliştilor.

În oraşul alpin elveţian sunt aşteptaţi aproape 3.000 de lideri, inclusiv 60 de şefi de stat şi de guverne, din peste 130 de ţări.

Printre liderii mondiali care urmează să participe la întâlnire se numără cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, vicepremierul chinez Ding Xuexiang, Javier Milei din Argentina, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa şi Muhammad Yunus din Bangladesh.

Discuţiile vor fi dominate de Donald Trump

Donald Trump se va adresa online adunării la doar câteva zile după învestirea sa ca preşedinte al SUA, pe 20 ianuarie.

Revenirea lui Trump la Casa Albă este aşteptată să domine discuţiile de la Davos. De la ameninţarea că va impune tarife pentru state prietene şi inamice deopotrivă până la afişarea de ambiţii expansioniste faţă de Canada şi Groenlanda, Trump i-a lăsat pe investitori, companii şi guverne să ghicească  ce se va întâmpla.

Factorii de decizie şi investitorii încă încearcă să-şi dea seama exact cum se vor desfăşura războaiele comerciale ale lui Trump şi cum ar avea impact asupra economiei.

Se anticipează că potenţialele tarife vor afecta şi mai mult economii precum Germania şi China, care se luptă deja cu o creştere economică negativă şi, respectiv, moderată.

Experţii avertizează că propunerile ample ale lui Trump, care depăşesc cu mult ceea ce a implementat administraţia sa anterioară, ar duce la creşterea preţurilor şi ar declanşa represalii din partea partenerilor comerciali, provocând un şoc global.

”Dacă te uiţi la experienţa pe care am avut-o cu prima administraţie a lui Trump, comerţul a crescut, investiţiile au crescut. Dar există un alt peisaj acum în care am putea vedea mai multe tarife, am putea vedea mai multe relaţii bazate pe proximitate, prietenie, astfel încât lanţurile de aprovizionare se vor schimba, dar atâta timp cât vedem creşterea comerţului şi creşterea globală, puteţi privi ca o jumătate de pahar plină sau pe jumătate goală”, a spus Brende.

Ucraina, Gaza şi Siria în atenţie

Războiul Rusiei în Ucraina, care se apropie acum de trei ani, este din nou unul dintre subiectele cheie de pe ordinea de zi. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa personal la întâlnire.

Trump a promis, în timpul campaniei, că va ajunge la un acord de pace pentru a rezolva conflictul Rusia-Ucraina în prima sa zi de mandat, o cronologie care pare nerealistă.

Chiar şi consilierii lui Trump se uită la un calendar de luni de zile pentru a pune capăt războiului.

Fundaţia Victor Pinchuk din Ucraina va găzdui mai multe evenimente la Casa Ucrainei în acest an, inclusiv proiectul ”Ţara ta mai întâi — Câştigă cu noi”.

„Pentru că, dacă Ucraina va cădea, pericolele vor veni rapid asupra ta. Securitatea ta va fi deteriorată, economia, bunăstarea şi şansa ta de a trăi viaţa pe care ţi-o doreşti vor fi în pericol. În timp ce victoria Ucrainei ar descuraja agresorii la nivel global „, a spus fundaţia într-un comunicat.

Conflictul armat de stat reprezintă cel mai mare risc în 2025, potrivit unui sondaj anual privind riscurile publicat de WEF miercuri, confruntarea geoeconomică, fiind pericolul plasat pe locul trei, dezvăluind ”un peisaj global tot mai fracturat”.

Siria, situaţia umanitară din Gaza şi potenţiala escaladare a conflictului din Orientul Mijlociu sunt, de asemenea, în atenţie în acest an.

La Davos sunt aşteptaţi mai mulţi lideri din regiune, printre care preşedintele israelian Isaac Herzog, prim-ministrul Autorităţii Naţionale Palestiniene Mohammed Mustafa şi ministrul sirian de Externe Asaad Hassan Al Shibani.

”Epoca inteligentă”

Cea de-a 55-a reuniune anuală a WEF se reuneşte cu tema ”Colaborare pentru era inteligentă” – o epocă care este martoră la progrese rapide în tehnologii precum inteligenţa artificială şi calculul cuantic.

Inteligenţa artificială oferă deja o mulţime de promisiuni în multe industrii, inclusiv în domeniul sănătăţii, educaţiei şi agriculturii, dar ameninţă, de asemenea, să reducă milioane de locuri de muncă.

Un raport al WEF privind viitorul locurilor de muncă, publicat la începutul acestei luni, spunea că tendinţele globale în schimbare şi noile tehnologii vor genera 170 de milioane de noi locuri de muncă până în 2030, în timp ce vor înlocui alte 92 de milioane – subliniind nevoia de a îmbunătăţi calificarea lucrătorilor la nivel global.

Firma americană de tehnologie Workday, într-un studiu privind impactul AI asupra locurilor de muncă, a constatat că AI va fi un catalizator pentru ”o revoluţie a competenţelor”, în care abilităţile esenţial umane, cum ar fi creativitatea, empatia şi luarea deciziilor etice vor deveni cele mai valoroase active la locul de muncă.

Kathy Pham, informatician şi vicepreşedinte la Workday, spune că Davos va oferi companiilor şi guvernelor o platformă pentru a înţelege modul în care locurile de muncă, competenţele şi regulile au evoluat de-a lungul timpului în diferite părţi ale lumii şi cum oamenii interacţionează cu tehnologia.

”Aceasta este pentru mine lista de dorinţe la Davos. Conversaţii sincere despre cum ar arăta viitorul forţei de muncă alături de acest ultim val de AI”, a spus ea pentru DW.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.