De această dată UDMR a clipit prima. De mai multe ori

Am admirat ani buni tactica UDMR de negociere politică cu partidele românești. O negociere dură, cinică, eficientă, bazată pe principiul ”cine clipește primul pierde.” Maghiarii au exploatat de-a lungul timpului majoritățile fragile formate de partidele românești în Parlament, care i-au plasat în poziția de arbitri ai luptei dintre opoziție și putere. Au făcut alianțe cu toate partidele, cu excepția celor extremiste, având de partea lor polarizarea clasei politice, fragmentarea în blocuri pe picior de război, care nu reușeau niciodată să formeze guverne solide în Parlament.

Așa se face că votul parlamentarilor UDMR a devenit o marfa scumpă pentru aproape toți premierii de după 90 încoace. Și-au atins cu pași mici unele obiective importante pentru comunitatea maghiară, utilizarea limbii în administrație, plăcuțele bilingve, investiții în infrastructură etc. Altele cum ar fi autonomia, regionalizarea pe criterii etnice sau afișarea simbolurilor (steagurile secuiești), au reprezentat linii roșii pentru toate partidele de la București.

UDMR a mai beneficiat ani de zile de o imagine de parteneri serioși, de organizație politică cu resurse umane de bună calitate, pro-occidentală, pro-europeană. Pe scurt, au fost un factor de progres pentru România ultimelor trei decenii.

Dar toate acestea s-au schimbat radical odată cu formarea marii coaliții PNL – PSD în decembrie 2021. Cu o majoritate solidă în Parlament, cele două mari partide nu mai aveau nevoie, teoretic, de UDMR la formarea guvernului Ciucă.

Maghiarii au fost invitați totuși să semneze protocolul dintr-un fel de neîncredere reciprocă între cele două mari partide. Liberalii și pesediștii erau încă nesiguri că vor putea guverna împreună. Încă o conjunctură fructificată la maxim. UDMR a câștigat mai mult decât visa, adică trei ministere, din care două foarte importante: Dezvoltarea (adică banii pentru primarii din armatele de partid) și Mediul (adică fonduri de miliarde de euro și influență în comunitate).

Din poziția de arbitri ai tuturor guvernărilor, UDMR a ajuns a cincea roată și cu pasive greu de imaginat în urmă cu câtiva ani. Contaminată de ideologia FIDESZ, Uniunea a devenit un fel de anexă a partidului de guvernământ din Ungaria, dependentă de banii ei și sedusă de visul revizionist al lui Viktor Orban. În timp ce se aflau la guvernare, în poziții de miniștri sau chiar vicepremieri, liderii Uniunii au comis gesturi simbolice care au ridicat treptat tot mai multe semne de întrebare în ce privește loialitatea lor față de statul român.

Acțiunile anti-justiție începute pe vremea lui Dragnea au continuat, UDMR a încetat să mai reprezinte demult factorul de progres din politică. Unele inițiative politice ultraconservatoare sunt inspirate din Ungaria.

Adăugați la toate acestea răceala dintre președintele Klaus Iohannis și UDMR, manifestată explicit în timpul negocierilor de la Cotroceni. Cu refuzul de a da mâna cu liderii Uniunii, până la urmă un gest nepoliticos, șeful statului le-a transmis de fapt că nu-i mai dorește la guvernare.

Pe măsură ce relația dintre PSD și PNL s-a consolidat, iar Ciucă și Ciolacu au devenit aproape siamezi, puterea de negociere a UDMR a scăzut direct proporțional cu importanța politică în interiorul coaliției. Cu sau fără ei la guvernare după rotativă, premierul desemnat Marcel Ciolacu știe că se poate baza pe o majoritate solidă alături de liberalii conduși de prietenul său, Nicolae Ciucă.

Cu toată adversitatea Cotroceniului, Ciolacu i-ar fi păstrat totuși în Guvern, dovadă că i-a chemat la negocieri deși jocul părea închis. UDMR a flexibilizat puțin negocierea, a renunțat să condiționeze rămânerea în Guvern de păstrarea Ministerului Dezvoltării și a cerut pe baza protocolului două ministere, dintre care unul puternic, Mediu sau Dezvoltare.

Când erau gata să bată palma, liberalii s-au sucit și au anunțat că nu renunță la Mediu, altfel că maghiarilor li s-a oferit un minister de la PNL (energia) și unul de la PSD (de ales între investițiile europene și sănătate). De această dată, UDMR a clipit primul. Kelemen Hunor a anunțat marți seara că ”lucrurile se opresc aici”, lăsând totuși deschisă varianta unei noi oferte pentru a doua zi dimineața.

Această ofertă îmbunătățită nu a mai venit. UDMR se consideră împins afară de la guvernare, scos din joc printr-o ofertă slabă, de neacceptat, care i-ar fi erodat prestigiul și capacitatea de negociere în viitor, după alegerile din 2024.

Ce nu pare să fi înțeles UDMR atunci când a clipit prima este că puterea de negociere de până acum a fost dată de conjuncturi. Chiar și această ofertă minimală a fost un act de bunăvoință, o gratuitate din partea premierului desemnat. Cinic vorbind, fix cum a jucat UDMR de-a lungul timpului s-au comportat acum partidele românești, când au avut ocazia: fără scrupule.

Numai că aceste conjuncturi s-au schimbat și vor continua să se schimbe și în viitor. Faptul că acum a avut puține cărți în mână nu înseamnă că așa va fi și după 2024 sau chiar înainte de alegeri. Realitatea e că UDMR are o valoare politică de întrebuințare dată de context, nimeni nu se gândește mai departe de asta, din păcate.

De pildă, s-ar putea ca premierul Marcel Ciolacu să aibă nevoie din nou de voturile lor, în cazul în care criza socială se va adânci iar liberalii vor fi tentați să iasă de la guvernare pentru a ataca alegerile de anul viitor din opoziție.

UDMR a încercat să joace din nou în forță, la cacialma, într-un moment în care nu avea nici un as în mânecă și a clipit de mai multe ori de-a lungul guvernării, făcând cu ochiul către Budapesta.

Alții consideră că maghiarii au fost tratați incorect, că înțelegerea politică de acum doi ani n-a fost respectată și că UDMR trebuie ofertată nu doar în funcție de aritmetica parlamentara, dacă voturile lor contează sau nu, ci cu mai mult respect și seriozitate, ca un reprezentant legitim al minorității maghiare din România, un segment important din societate.

Este un unghi de abordare discutabil. UDMR a primit încă o dată mai mult decât a meritat în raport cu importanța politică și pasivele despre cam am vorbit deja. Faptul că a încercat să joace tare dintr-o poziție foarte slabă reprezintă o eroare de strategie. S-ar putea ca UDMR să-și fi dorit să iasă de la guvernare pentru a pregăti alegerile din opoziție, pentru a-și consolida organizația și pentru a se reconecta cu electoratul său vrajit de narativele Budapestei.

Ar fi însă o nouă eroare dacă UDMR se va radicaliza, dacă se va întoarce la proiectele autonomiste puse în paranteză cât s-a aflat în Guvern și dacă se va arunca  mai mult în brațele FIDESZ. Orbanizarea totală a maghiarilor ar însemna ruperea punților pe termen lung și izolarea comunității, condamnată la subdezvoltare din cauza unor calcule politice greșite și a unor fantezii istorice cu Ungaria Mare fluturate de un lider caraghios care se crede reîntregitorul  națiunii maghiare.

Budapesta nu mai este o opțiune pentru UDMR, nici măcar financiară, după ce regimul Orban a aruncat țara în criză economică profundă.

Așa cum am mai spus, e nevoie de o clarificare a relațiilor dintre liderii maghiari cu statul român.

Cu oficiali de la Budapesta care agită tot mai agresiv pe teritoriul României discursul revizionist, în frunte cu președinta Katalin Novak, cu un Viktor Orban văzut în toată Europa drept calul troian al lui Putin, relația UDMR cu Budapesta va fi ca o hârtie de turnesol pentru oricine va deține puterea la București.

De acum, depinde doar de UDMR dacă va mai clipi primul încă o dată sau nu.