G4Media.ro

VIDEO De ce a cucerit social media Kim Yeji, câștigătoarea argintului la…

Sursa foto: Facebook Paris 2024

VIDEO De ce a cucerit social media Kim Yeji, câștigătoarea argintului la proba de pistol cu aer comprimat de 10 metri

Kim Yeji a câștigat duminică medalia de argint la proba de pistol cu aer comprimat de 10 metri, iar coechipiera ei, Oh Ye Jin, în vârstă de 19 ani, a câștigat medalia de aur. Trăgătoarea de elită sud-coreeană în vârstă de 31 de ani a luat cu asalt rețelele de socializare în urma apariției sale la Jocurile Olimpice de la Paris, impresionând prin atitudinea și look-ul ei, relatează CNN.

Un videoclip mai vechi cu Kim concurând în Azerbaidjan, în luna mai, a devenit viral pe X, fostul Twitter, atingând peste 7 milioane de vizualizări și cucerind o mulțime de noi fani în doar câteva zile.

În videoclip, Kim poartă o șapcă întoarsă pe spate, cu privirea fixată asupra țintei prin intermediul unei perechi de ochelari de tir – o pereche de ochelari specializați care ajută sportivii să se concentreze asupra țintei, dar care au un model ce duc cu gândul la un film science-fiction.

Cu brațul întins și capul înclinat în jos, ea trage și abia reacționează când i se arată că a stabilit un nou record mondial. Își ridică lentilele ochelarilor pentru a se uita direct la cameră, înainte de a privi cu nepăsare la ecranul din apropiere.

Imaginile cu performanța ei de duminică au circulat mult pe internet, oamenii complimentând nu numai expresia ei neclintită, ci și jacheta neagră Fila, pantofii de tir Sauer și elefănțelul de pluș care îi atârna de buzunar în timpul competiției.

Un cont de social media a declarat despre această fotografie a lui Kim: „are cea mai mare aură pe care am văzut-o vreodată într-o imagine”.

Zeci de postări cu look-ul lui Kim de pe platforma X au adunat sute de mii de aprecieri, iar internauții au reacționat numind fotografiile sud-coreenei „main character energy” (energia personajului principal), o sintagmă pozitivă în trendurile tinerilor, care sugerează că o persoană este cool.

Clasarea pe podium a lui Kim și Oh reflectă puterea Coreei de Sud în tir, țara obținând medalii în această probă la fiecare ediție a Jocurilor Olimpice de vară începând cu anul 2000. Kim și Oh sunt colege de cameră în Satul Olimpic, potrivit Associated Press, Kim spunând că Oh este ca o soră pentru ea.

„Întotdeauna am vrut să am grijă de ea și să fiu mereu alături de ea. Așa că atunci când a câștigat medalia de aur, am fost foarte fericită”, a declarat ea agenției de știri înainte de evenimentul de duminică.

„Nu o văd ca pe rivala mea. Aceasta este o scenă mare, Jocurile Olimpice, iar noi am câștigat aurul și argintul. Când am câștigat aceste medalii, am fost atât de mândre că suntem coreene”.

Kim, care participă pentru prima dată la Jocurile Olimpice, va concura vineri la runda de calificare a probei de pistol de 25 de metri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Coreenii sunt specialisti din a transforma un nimic in ceva viral. Au o mentalitate de stup, de turma. Daca e ceva coreean un pic mai deosebit, mai iesit din comun, te poti baza pe ei sa-ti spameze acel lucru din 5 in 5 secunde peste tot. Asta e tactica lor in a-si promova cultura. Daca Coreea de Sud ar fi un cuvant, acel cuvant ar fi spam.