De ce a decis Franța să închidă 14 reactoare nucleare
Compania de Electricitate din Franța a prezentat planul pentru închiderea a 14 reactoare nucleare din 7 centrale împrăștiate pe teritoriul național, transmite Rainews, citată de Rador.
E vorba de cele mai vechi reactoare, deci cele cu cel mai mare risc, a căror întreținere este mai complexă. Acest lucru nu înseamnă că 7 centrale electrice vor dispărea de la orizont, ci doar că vor funcționa la jumătate de capacitate.
Închiderea reactoarelor va fi efectuată progresiv până în 2025, însă deja anul acesta va fi oprit un prim reactor dintr-o centrală din Fessenheim, la granița cu Germania.
Obiectiv: mai mult biogaz și energie eoliană
Propunerea a fost făcută guvernului de compania producătoare și distribuitoare de energie în Franța, în vederea trecerii de la starea actuală, când peste 70% din energia este produsă de centralele nucleare, la o aprovizionare mai diferențiată: cu o scădere de 20% până în 2035 a energiei produsă din surse nucleare.
Executivul francez a alocat 1 miliard 800 milioane de euro pentru producerea de biogaz; o altă provocare importantă fiind energia eoliană.
În Franța, în ultimele luni, centralele electrice s-au aflat în centrul dezbaterii din cauza a două evenimente importante: valul de căldură din vara trecută, care a dus la închiderea acestora din cauza riscului de supraîncălzire și un seism recent din sud-estul țării, care i-au făcut pe oameni să se teamă la ce-i mai rău de la o centrală, care a fost oprită pentru câteva zile.
În lume, 31 de țări operează un total de 417 reactoare nucleare. SUA, Franța, China, Rusia și Coreea de Sud afirmă că majoritatea se concentrează asupra energiei nucleare, însă construirea acestui tip de centrale a scăzut mult în ultimii 5 ani din cauza dezastrului de la uzina Fukushima.
Sursa: Rainews/ Rador/ Traducerea: Cătălina Păunel
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii