G4Media.ro

De ce a fost declarat indezirabil în Moldova fostul deputat Cristian Rizea:…

sursa foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei

De ce a fost declarat indezirabil în Moldova fostul deputat Cristian Rizea: ”Pregătește și desfășoară acțiuni spre schimbarea prin violență a regimului/ Activități cu elemente de factură criminală (…) pericol deosebit pentru securitatea statului”

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost declarat indezirabil în Republica Moldova și extrădat de autoritățile de la Chișinău din cauză că ”pregătește și desfășoară acțiuni îndreptate spre schimbarea prin violență a regimului constituțional”, se arată într-un document al Ministerului moldovean de Interne consultat de G4Media.

Rizea, susține Inspectoratul General pentru Migrație, ar fi ”subminat și suprimat” suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării și ar fi desfășurat ”activități cu elemente de factură criminală” și ”acțiuni calificate ca pericol deosebit pentru securitatea statului”.

Statutul de persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie pe care polițiștii moldoveni au luat-o susținând că au avut indicii temenice că Rizea intenționa să deruleze activități care urmau să pună în pericol securitatea statutului, se mai arată în documentul citat. Fostului deputat extrădat în România i se interzice să mai intre în Moldova timp de 15 ani.

Fostul deputat Cristian Rizea a fost reținut în 27 aprilie, la Chișinău, și extrădat. El a are o condamnare de 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru corupție, din 2017.

În noiembrie 2020, s-a adresat fostului președinte al Republici Moldova, Igor Dodon, cu o cerere de acordare a azilului politic, însă i s-a comunicat că cererea a fost respinsă, în temeiul Regulamentului privind acordarea azilului politic de către președintele Republicii Moldova, aprobat printr-un decret din 31 octombrie 2003.

Astfel, Rizea a cerut anularea decretului din 2003. În decembrie 2022, avocatul lui Rizea a depus recurs împotriva hotărârii din noiembrie a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea actului judecătoresc, cu emiterea unei decizii de admitere a cererii de chemare în judecată.

Rizea are probleme cu legea și în Republica Moldova, acolo unde autoritățile i-au deschis mai multe dosare de urmărire penală. Rizea este inculpat la Chişinău într-un dosar penal pentru fals în declaraţii. Acesta este învinuit de procurorii moldoveni că a minţit când a declarat că nu are probleme cu legea atunci când i-au fost perfectate actele pentru cetăţenia Republicii Moldova.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Ne mai mira ca un alt bolsevic e/a fost membru de partid in PSD

  2. Genul asta de penali ar trebui trimisi in Rusia nu in Romania. Avem deja destui Simioni.

  3. J@nghinosul ăsta se poza cu nuștiu ce panaramă blondă de pe la SRI. După comportament pare exact prototipul dispus să facă jocuri murdare pentru orice serviciu. Compromatul Emiliei Șercan recunoscut de el dovedește că omul este un exacutant pentru servicii

  4. Or fi avand legatura actiunile lui cu relatiile stranse pe care le are cu plahotniuc?

    • Nu.
      Ci de legăturile strânse pe care la are cu băieții cu ochii albaștri!
      Pana acum a fost bun. Acum se schimbă macazele!
      Se continuă în Moldova marea acțiune de „democratizare ” care a început la noi de vreo 12 ani… Licurici nu doarme. Precum nici marele urs.
      Va fi haios de urmărit. Dureros.

  5. Individul a fost expulzat, nu extrădat. E o diferență. Chișinăul știa foarte bine că băiatul e așteptat în România, puteau să-l expulzeze de acum 1-2 ani. Dar au făcut-o abia acum. De ce? Nimeni nu pune întrebarea asta .