De ce a premiat Comisia Europeană guvernul de la București cu un raport cosmetizat referitor la statul de drept? Șapte posibile explicații

Este probabil pentru prima dată în istoria României când un partid aflat la guvernare își cumpără publicitate în presă pentru a se lăuda cu un raport al Comisiei Europene. Raportul este atât de cosmetizat încât liberalii, care dețin portofoliul justiției, au dat bani pentru a se lăuda cu el în spațiul public. Nu-mi amintesc, de la intrarea României în UE în urmă cu 17 ani, ceva similar. Tot o premieră în istoria României este anunțul unei asociații reformiste de magistrați. Forumul Judecătorilor a transmis public că suspendă orice dialog cu Comisia Europeană câtă vreme rapoartele ei nu reflectă obiectiv situația sistemului judiciar din România.

De regulă, rapoartele oficialilor europeni erau utilizate ca mijloace de presiune pentru a determina România să facă reforme, în special în domeniul justiției. La acest capitol, România și Bulgaria au fost monitorizate oficial după aderare cu ajutorul așa-numitului Mecanism de Cooperare și Verificare (MCV) până anul trecut. Rapoartele MCV au fost coșmarul oricărei guvernări de după intrarea României în UE (2007). Formulările critice erau negociate până în ultimul moment, însă niciodată nu mergeau până într-acolo încât să ascundă sau să falsifice realitatea.

Guvernele puteau spera cel mult ca, în loc de „Lupta anticorupție este un eșec”, să negocieze o formulă mai blândă de genul „nu s-au înregistrat progrese în lupta anticorupție” sau „mai sunt multe de făcut în lupta anticorupție”. Dar funcționarii de la Bruxelles n-au transformat niciodată eșecul într-un succes, n-au făcut din negru alb. Din acest motiv, rapoartele MCV erau credibile și funcționau ca un puternic instrument de presiune pentru a impulsiona ritmul reformelor.

De la ridicarea MCV, o decizie politică greșită în cazul României, lucrurile s-au schimbat semnificativ. Consecința a fost un raport Schengen plin de superlative, care spunea despre vămile din România că sunt „state of the art”, pentru ca mai târziu să constatăm că migranții trec prin ele în continuare ca prin brânză și că rețelele de corupție sunt bine-merci la locul lor. Mai mult, după aceste rapoarte entuziaste, în martie 2024 a fost destructurată o rețea de trafic de migranți formată din foști vameși și polițiști, despre care procurorii au susținut că au transportat peste 500 de migranți într-un singur an.

În luna mai, o altă rețea condusă de un fost angajat MAI ar fi adus peste 1.000 de muncitori străini cu încălcarea avizelor legale. Conform anchetatorilor, a fost generată „o stare de pericol la adresa securităţii naţionale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, cu potenţial risc terorist”.

Cam așa arată diferența între vămile „state of the art” ale României și corupția sistemică din administrație. Rapoartele Bruxelles-ului au pierdut contactul cu realitatea din România. Ele descriu o țară care nu există în realitate sau minimalizează nepermis situații gravissime care în trecut ar fi scandalizat Comisia Europeană și opinia publică românească.

Nu se poate ca marile cazuri de corupție să se închidă în instanță pe bandă rulantă, fie pe motiv de prescripție, fie motivate scandalos, cum este cazul Popoviciu. Nu se poate ca deciziile CJUE să nu se aplice în instanțele românești, nu se poate ca hărțuirea magistraților să continue nestingherit ca pe vremea lui Dragnea, nu se poate ca partidele să reducă presa la tăcere mituind-o lună de lună cu milioane de euro din bani publici. Nu se poate ca toate aceste teme grave să fie trecute sub tăcere sau minimalizate nepermis într-un raport al Comisiei Europene despre statul de drept.

Ba da, se poate. Drept dovadă, ultimul raport folosit în premieră în scopuri propagandistice de puterea de la București. Cum este, totuși, posibil ca o instituție respectabilă precum Comisia Europeană să coboare atât de mult ștacheta? Aici sunt câteva explicații posibile.

1. Raportul Comisiei Europene despre statul de drept, nu doar în România, ci în toate cele 27 de state membre, a fost elaborat/negociat în paralel cu aranjamentele politice pentru alegerea noii Comisii Europene. Ursula von der Leyen avea nevoie de voturile tuturor pentru a-și asigura al doilea mandat în fruntea Comisiei. Nu exista moment mai bun pentru puterea de la București pentru a-și negocia un raport favorabil pe tema statului de drept. Guvernul PSD-PNL dispune de capacitatea de a-și face lobby la ambele grupuri politice mari care domină Parlamentul European și influențează deciziile comisiei, atât la PES (socialiștii europeni), cât și la PPE (populari).
2. Comisia Europeană nu putea să-și invalideze decizia politică de a ridica MCV publicând un an mai târziu un raport critic pe tema statului de drept, care include monitorizarea justiției. Abia ce a decis că România îndeplinește toate condițiile pentru ca acest mecanism să fie ridicat. Era de neconceput ca un an mai târziu Comisia să constate un mic dezastru în justiție, care de altfel este cât se poate de real.
3. Cu Ungaria la președinția Uniunii Europene, care subminează toate valorile UE, ultima dorință a birocraților de la Bruxelles este de a deschide un nou front de luptă, cu altă țară. Dacă ar fi proclamat într-un raport că România reprezintă o țară-problemă, atunci ar fi trebuit să și rezolve această problemă. Mâinile UE sunt acum ocupate cu Ungaria, cu războiul din Ucraina, cu ascensiunea extremismului, cu Gaza, cu Israel, cu războiul comercial împotriva Chinei. Cine ar mai avea timp de statul de drept din România, care abia a ieșit acum câțiva ani din plutonul statelor conduse de guverne anti-europene și anti-occidentale?
4. Este posibil ca rolul strategic al României în contextul războiului din Ucraina să fi reprezentat un atu de negociere pentru Guvernul de la București.
5. Foarte probabil că amenințarea extremismului a fost utilizată și ea în negocierile cu Bruxellesul: dacă ne delegitimați acum, cu patru luni înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, s-ar putea să stați la masă cu Simion și cu Șoșoacă. Pe cea din urmă ați văzut-o ce poate de curând în Parlamentul European. Greu de crezut că puterea de la București nu a apelat la acest argument politic în negocierea unui raport cât mai bun, mai ales că extremismul este o realitate peste tot în UE, deci un narativ relativ ușor de înghițit la Bruxelles.
6. Dacă raportul ar fi constatat probleme majore, atunci s-ar fi pus problema tăierii accesului la fondurile europene. Acest nou mecanism nu este ca MCV-ul, o simplă analiză cu recomandări de care statele pot să țină sau nu cont. Raportul privind statul de drept poate fi utilizat oricând de Comisia Europeană ca argument pentru blocarea accesului la fondurile europene, așa cum s-a întâmplat în cazul Ungariei. Tăierea accesului la miliardele de euro din PNRR ar fi echivalat pentru guvernul PSD-PNL cu un faliment politic.
7. Un raport negativ pe statul de drept ar bloca practic orice șansă de a include România în spațiul Schengen până la sfârșitul anului, așa cum dorește, tot din rațiuni politice, puterea de la București.

Cam așa se explică de ce ultimul raport al Comisiei Europene reprezintă mai degrabă un material de propagandă politică, nu o analiză riguroasă și obiectivă a principalelor instituții pe care se sprijină statul de drept, între care justiția și presa. Din perspectiva Comisiei, există suficiente rațiuni de stat pentru a cosmetiza un raport de care depind multe. Din perspectiva interesului public, această cosmetizare nu folosește la nimic pe termen lung. Problemele din justiție și degradarea presei se cronicizează și lovesc în timp la temelia democrației. În câțiva ani, Comisia se va trezi că toate problemele pe care se străduiește să le ascundă azi sub preș îi vor exploda în față, adăugând încă o țară în care valorile UE sunt sistematic călcate în picioare.