G4Media.ro

De ce a vizitat Bulgaria șeful spionajului militar ucrainean / Analist: Opţiunea…

Sursa Foto: Twitter

De ce a vizitat Bulgaria șeful spionajului militar ucrainean / Analist: Opţiunea societății este pro-rusă, în cea mai mare parte, iar autoritățile sunt orientate spre Occident

Șeful Direcţiei Principale de Informaţii (GUR) din Ministerul ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, însoţit de o delegație de la Kiev, a plecat într-o vizită oficială în Bulgaria, unde a avut o întrevedere cu omologul său bulgar și cu ministrul apărării – transmite televiziunea ucraineană 24 Kanal, citată de Rador.

Postul de televiziune notează că situația din Marea Neagră este foarte nefavorabilă flotei ruse, din cauza activității Ucrainei, iar politologul Mihailo Şeitelman a amintit în acest sens că, în zona respectivă, există și ape teritoriale care aparţin Bulgariei.

„Din Bulgaria, se aud adesea păreri ambigue despre necesitatea de a pune capăt războiului și de a negocia. Cu toate acestea, Bulgaria continuă să ajute Ucraina. Recent, 100 de vehicule blindate de transport de trupe au fost predate gratuit Kievului, iar Kirilo Budanov a afirmat că Bulgaria crește și producția de muniție de care are nevoie Ucraina în acest moment” – relatează 24 Kanal.

„Bulgaria este importantă în acest moment pentru că este vorba despre Marea Neagră. Cred că vizita lui Budanov este legată de activitatea noastră acolo. Suntem în mod serios hotărâți să întrerupem orice comunicare navală rusă cu Bosforul” – a subliniat politologul, adăugând că în acest caz o discuţie cu Sofia este importantă, pentru că în Marea Neagră există și ape teritoriale ale Bulgariei.

24 Kanal remarcă faptul că, în Bulgaria, există o situație interesantă legată de atitudinea față de Rusia, ţara având o anumită atracție istorică și emoțională faţă de Moscova. „În același timp, autoritățile ajută Ucraina în războiul împotriva Rusiei” – aminteşte sursa.

„Există un anumit paradox în Bulgaria. Oamenii de acolo sunt mai pro-ruși. Ura față de ruși a oamenilor de acolo este cea mai mică din întreaga Uniune Europeană. Președintele Bulgariei este și el pro-rus. Dar acolo există un guvern anti-rus, un guvern pro-occidental” – a remarcat strategul politic Şeitelman.

Acest lucru se poate datora faptului că autoritățile bulgare înțeleg importanța apartenenţei Bulgariei la Uniunea Europeană, iar, pentru ca acest lucru să continue, Sofia trebuie să respecte regulile și cerințele blocului comunitar.

„Acest aspect a dus la faptul că opţiunea societății este pro-rusă, în cea mai mare parte, iar autoritățile sunt orientate spre Occident. Este interesant de observat că în Georgia, de exemplu, totul este invers – populația este anti-rusă și autoritățile sunt pro-ruse” – transmite 24 Kanal.

Sursa aminteşte că, de la începutul invaziei ruse, Bulgaria a ajutat în secret Ucraina, în special, în primăvara anului 2022, când proviziile trimise de Sofia ar fi reprezentat până la 30% din toate munițiile primite de Kiev și până la 40% din combustibilul folosit atunci de Forțele Armate ale Ucrainei.

Sursa: 24Kanal / Rador / Traducere: Sergiu Dan

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...