
De ce ar vedea Trump un aliat în Andrew Tate, influencerul acuzat de viol în România
Potrivit unor informații, președintele Donald Trump exercită presiuni asupra României peentru ca țara să renunțe la restricțiile de călătorie impuse controversatului influencer al așa-zisei „manosfere” (emisfera bărbaților), Andrew Tate, care este implicat de ani de zile într-un proces din această țară, unde este acuzat de viol și trafic de carne vie și care, totodată, l-a proslăvit luni de zile pe președinte pentru milioanele de urmăritori ai săi din mediile de socializare, arată o analiză Forbes preluată de Rador.
*Tate, care are pe portalul X peste 10 milioane de urmăritori, l-a lădat pe Trump în mod repetat și, înaintea alegerilor din 2024, le-a cerut urmăritorilor săi americani să-l voteze, postând laude de genul ‚Tot ce are Trump de făcut e să câștige’, el afirmând totodată că toți cei care i se opun trebuie „dați afară din țară”.
*Tate s-a comparat chiar cu Trump, el subliniind într-un mesaj că și el și Trump au fost acuzați de niște delicte cu substrat sexual și au fost infierați prin vechi înregistrări făcute în glumă, care s-ar fi referit la diverse acuzații legate de un comportament sexual deviant lansate împotriva lui Trump și la dezvăluirea controversatei înregistrări de la Access Hollywood (emisiune de divertisment cu știri despre diverse evenimente mondene și despre celebrități, n. red.)
*Tate, un autodeclarat misogin, a apelat la un limbaj cu caracter sexual ca să-l promoveze pe Trump, într-o postare el afirmând că victoria sa în alegeri „a scos din circulație războiul vrăjitoarelor bârfitoare”, iar într-o altă postare, a folosit un limbaj homofob și jignitor la adresa susținătorilor fostei vicepreședinte Kamala Harris.
*Oameni din cercul apropiaților lui Trump și-au exprimat și ei sprijinul față de Tate, inclusiv fiul lui Trump, Donald Trump Jr., care a spus că reținerea lui Tate în România este o „absolută aiureală”, iar miliardarul Elon Musk, care, luna trecută, a răspuns unui mesaj de pe X legat de Tate că intenționează să candideze pentru funcția de premier al Regatului Unit, a susținut că opiniile lui Tate față de Regatul Unit „nu sunt neîndreptățite”.
*Săptămâna trecută, vicepreședintele J.D. Vance a criticat dur România, deși nu din cauza reținerii lui Tate, ci acuzând guvernul că prin anularea rezultatelor alegerilor, despre care s-a crezut că s-ar fi datorat amestecului rușilor, îngrădește dreptul la liberă opinie.
*Potrivit celor de la Reuters, unul dintre cei mai tineri angajați din Departamentul lui Musk pentru Eficientizarea Guvernului, Gavin Kliger, a lăudat și el conținutul mesajelor lui Tate din mediile de socializare.
Potrivit unor informații, oficiali din SUA au cerut României să renunțe la restricțiile de călătorie impuse lui Tate, ziarul Financial Times citând trei surse care însă nu au fost precizate. Problema a fost ridicată pentru prima oară de oficialii americani cu ocazia unei convorbiri cu guvernul român, fiind ulterior pusă din nou în discuție de Richard Grenell, un diplomat al Administrație Trump, cu ocazia Conferinței de Securitate de la München, săptămâna trecută. Un purtător de cuvânt al ministrului român de externe Emil Hurezzeanu a declarat pentru Financial Times că „instanțele române sunt independente, funcționează conform legii și există un proces”, dar a refuzat să precizeze vreo discuție anume cu privire la Tate. Grenell a declarat pentru Financial Times că nu aaavut o „discuție personală” cu Hurezeanu, dar el a precizat că îl sprijină pe Tate.
Născut în America și crescut în Marea Britanie, fost campion mondial de kickboxing și o personalitate cunoscută de televiziune care a apărut în versiunea britanică a reality-show-ului ‚Big Brother’, Tate a avut de atunci o mulțime de urmăritori pe platforme precum X, Instagram și YouTube, deși el a avut mai multe suspendări, iar, în anul 2022, YouTube a declarat că Tate a încălcat politica platormei cu privire la propagarea urii (“hate-speech”).
Contul lui Tate de pe X are peste 10 milioae de urmăritori. El și-a clădit o personalitate online promovând masculinitatea, dar opiniile sale deviază frecvent spre zona sexului, iar el s-a autocaracterizat drept “misogin”. Tate a declarat că femeile supuse violului sunt cele care trebuie să-și asume responsabilitatea pentru atacurile suferite și că rolul femeii este acela de a fi casnică. Tate și-a exprimat și sprijinul față de patriarhat, în mesajele sale din mediile de socializare el apelând frecvent la un vocabular rasist, homofob și sexist. Tate a lansat totodată și niște programe așa-zis educative vizându-i mai ales pe bărbații tineri, programe care au stârnit serioase controverse, fiind acuzate că îi învață pe tineri să exploateze femeile. Printre acestea se numără War Room (Camera de război), pentru care participanții plătesc mii (de dolari) și care promit “să-l elibereze pe bărbatul modern din incarcerarea socială silită”. O anchetă BBC pe tema conversațiilor din War Room a estimat că aceste cursuri îi învață pe bărbați să atragă femeile în industria sexului și a găsit zeci de presupuse victime.
Tate a fost arestat în România în decembrie 2022, iar șase luni mai târziu, el a fost acuzat de viol, trafic de persoane și implicare în activități legate de crima organizată – acuzații pe care Tate le-a respins. Procurorii i-au pus sub acuzare atât pe Tate, cât și pe fratele acestuia, Tristan Tate, precum și alte două femei românce, toți fiind acuzați că au recrutat femei pe care ulterior le-au silit să apară în materiale pornografice. În august, oficialii români au anunțat că îi anchetează pe frații Tate pentru implicarea lor în trafic de minori și pentru presupuse relații sexuale cu o minoră. Tate a fost acuzat de violență cu caracter sexual și în Regatul Unit, unde, potrivit hotărârii unei instanțe române, el ar putea fi extrădat după finalizarea procesului său din România. Totuși, procesul în curs al lui Tate din România a fost blocat de o curte de apel în decembrie, aceasta hotărând că acuzațiile care I se aduc nu îndeplinesc condițiile necesare în vederea continuării procesului.
Tate este considerat o personalitate de prim rang a așa-zisei “manosfere” – o mișcare vag definită a influencerilor care promovează opinii pro-masculine și adeseori misogine, destinate urmăritorilor din mediile de socializare. “Manosfera” și-a atras o atenție sporită în timpul alegerilor prezidențiale din 2024, având în vedere că mai mulți difuzori și o serie de celebrități din mediile de socializare s-au gândit să se implice în această mișcare și care, în unele cazuri, s-au și întâlnit cu Trump – un demers care, potrivit ziarului The Washington Post, I s-ar fi datorat lui Barron, mezinul lui Trump. Trump a apărut în direct alături de Adin Ross, un internaut în vârstă de 24 de ani, cu 7 milioane de urmăritori pe Instagram și 4,5 milioane de abonați pe YouTube. Trump a discutat și cu Joe Rogan, cel mai cunoscut difuzor de materiale de pe internet, el întâlnindu-se ulterior și cu alți influenceri care au și ei milioane de urmăritori, printre care Bryce Hall, Theo Von și Logan Paul. “Manosfera” a fost considerată un factor important pentru victoria lui Trump în alegerile din 2024, el sporindu-și numărul voturilor în rândul bărbaților tineri.
Sursa: FORBES / Rador Radio România / Traducerea: Alexandru Danga
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii