De ce arde Amazonul și cine-i pune foc

Nu e o premieră că pădurea amazoniană arde. Acest lucru se întâmplă în fiecare an într-o măsură mai mare sau mai mică. Anul acesta au izbucnit cele mai mari focuri din ultimii zece ani. Dar incendii similare au loc în fiecare an, scrie jurnalistul Cătălin Striblea pe blogul personal.

Anul acesta sistemul de sateliți a detectat nu mai puțin de 74 de mii de incendii în Brazilia, majoritatea în zona Amazonului. Asta înseamnă cu 84 la sută mai mult decât anul trecut. Dar, atenție, focurile nu sunt mai multe și nici mai mari decât în 2005.

Întrebarea care se pune în acest moment este dacă aceste focuri sunt unele mari sau ne uităm la mii de incendii mici. Răspunsul este că nimeni nu poate da cu precizie o evaluare exactă acum. Asta încearcă să afle toată lumea. Trebuie să știți că toată pădurea din Amazon este supravegheată video din satelit pentru a preveni furturile și despăduririle ilegale. Sistemul nu este funcțional complet din cauza norilor și deseori din cauza corupției. Va fi de ajutor însă la evaluare.

Cum apar însă aceste incendii? Ce le produce?

Incendiile din Amazon au loc în fiecare an, în perioada secetoasă. Lipsită de ploaie, pădurea se autoaprinde la marginile sale uscate. Covorul de frunze uscate se aprinde de la soare și așa pornește un incendiu. El rupe din vegetația uscată și în cele mai multe cazuri se stinge de la sine. Nu este un fenomen neobișnuit.

A doua modalitate de a produce focul este aprinderea de către populația din zonă. Așa se curăță de fapt cele mai mari suprafețe și se pregătesc pentru agricultură. Pui, foc, controlezi focul și apoi eliberezi zona de rămășițe. O predai apoi unui mare agricultor. În Amazon sunt grupuri organizate care lucrează în această afacere. Pentru că nu lemnul, ci agricultura este cea mai mare afacere din Amazon. Chiar dacă e o pădure.

Cargill e una dintre cele mai mari din lume în domeniu. Nu face agricultură, ci comerţ. În general cumpără soia cultivată de fermieri. Mai mult, îi încurajează să planteze soia.

Le oferă un preţ bun, mai bun decât pot obţine pe alte culturi. Profitul e atrăgător, aşa că lumea se pune pe treabă. Am explicat cum stă treaba aici, se taie pădurea pentru a face loc culturilor de soia.

Portul Cargill se vede de fapt din tot oraşul Santarem. E întins pe opt hectare, banda de transport e ridicată la 15 metri deasupra apei, iar danele sunt undeva la 200 de metri in larg.

Depozitul portului are 60 de mii de tone capacitate. De aici pleacă anual 1 milion de tone de soia către Europa în special. Asta pentru că soia din portul Santarém este naturală şi nu modificată genetic, aşa cum cere Uniunea Europeană.

Portul este însă mic faţă de celelalte de la ocean ale lui Cargill. Compania foloseşte 3 porturi proprii şi 4 publice. Anual peste 5 milioane de tone de soia numai din Brazilia.

Cele mai mari culturi de soia sunt însă în statul Matto Grosso, ceva mai la sud de Amazonas şi Para. De altminteri guvernatorul regiunii este numit „regele culturilor de soia”. Matto Groso este însă departe de malul Atlanticului. Transportul cu camioanele şi trenul costă compania Cargill prea mult.

Aşa că a căutat soluţia mai la nord. Acum 10 ani în Brazilia se dorea construcţia unei autostrăzi care să lege Matto Grosso de Santarém, aşa că cei de la Cargill au făcut portul. Puterea s-a schimbat şi autostrada nu s-a mai făcut. Aşa că soia e transportată 800 de kilometri cu camioanele şi apoi 5 zile pe fluviu până când ajunge la Santarém.

De la Santarém mai sunt până la ocean 700 de kilometri, iar până aici pot intra vapoare mari de transport peste ocean.

Ce spun agricultorii

Recent, intervievat de NYT, Agamenon da Silva Menezes, unul dintre marii agricultori din nordul masiv despădurit al Braziliei s-a întrebat dacă nu cumva lumea a înnebunit. Sigur, s-a întâmplat asta după ce țările cele mai puternice ale lumii au amenințat cu boicotul produsele braziliene. Da Silva spune că focul este una dintre metodele prin care lumea din zonă își câștigă exisența, eliberând zone noi pentru agricultură. ”Vom rămâne aici în continuare și vom hrăni lumea” spune el

Punctul său de vedere este susținut de enorm de multă lume în zonă. Mai de toți agricultorii, dar mai ales de președintele Braziliei. Jair Bolsanaro este un om de dreapta extremă și o parte a legitimării sale politice vine tocmai de la acești oameni care trăiesc și muncesc din greu în zona amazoniană. De la cei mai puternici dintre ei. Dar pentru asta trebuie să înțelegem mai întâi bătălia socială din Amazon.

Cine se luptă pentru Amazon

Începând cu anii 70-80, diverse guverne braziliene au încurajat lumea să vină în Amazon. Să trăiască, să muncească să prospere acolo. Era o formă de a combate sărăcia din țară. În funcție de orientarea politică, guvernele au avut două tipuri de măsuri. Unele puternic economice, care au încurajat mari fermieri să vină să defrișeze zonele împădurite, altele cu o atenție mai mare pentru mediu. Adică unii cetățeni erau angajați pe baza unei burse, alocații, plăți lunare, să vină în Amazon să exploteze zona în mod sustenabil, cum s-ar spune.

Adăugați aici o populație locală sau indigenă, posesoarea unei părți din pădure și care în mod natural s-a văzut atacată în drepturile și modul său secular de viață. Totul pe fondul unei sărăcii cumplite și a unei vieți care nu e ușoară deloc. Nu uitați, aici nu există drumuri, nu există spitale la care să ajungi repede, pericolele sunt zilnice, iar școlile sunt un pospai de educație. Bonus la toate astea se adaugă interesele unor mari companii care vor să exploateze zona pentru lemn, agricultură sau produse medicinale.

Când toate astea s-au amestecat s-a pornit un război cumplit. La propriu. Lucrurile se rezolvă în zonă cu arma în mână. Prima a căzut victimă pădurea, cu o rată uriașă a despăduririi. Oamenii care au venit în zonă s-au considerat încurajați de guvern să taie arborii, să-i exploateze, și apoi să vândă terenul agricol sau folosința sa. În majoritate, terenurile aparțin statului, dar ai voie să vinzi folosirea acestuia.

Focul a fost unealta cea mai la îndemână pentru agricultură. E mai ușor, mai rapid, mai eficient să pregătești terenul cu foc. Dar noii fermieri nu s-au limitat doar la suprafețele alocate de guvern. Ei le-au dorit și pe cele ale comunităților sărace. Unii au vrut să vândă și să plece, alții s-au opus. Cine nu a vrut să vândă sau să plece a fost alungat cu arma în mână. Nu sunt rare cazurile de asasinate, răpiri, violențe împotriva celor care nu vor să elibereze pământul.

Citește integral pe blogul lui Cătălin Striblea