De ce are NATO nevoie de Ucraina – analiză Foreign Affairs

Analiză Foreign Affairs preluată de Rador Radio România:

Pe măsură ce se apropie data la care vom marca doi ani de când Rusia a invadat Ucraina, aliații Kievului se luptă să articuleze o viziune comună pentru securitatea pe termen lung a Ucrainei și a Europei. Invazia (rusă) și rezistența curajoasă ulterioară a poporului ucrainean au părut a fi un moment decisiv pentru alianța transatlantică – subliniind valoarea acesteia și subliniind importanța Ucrainei pentru Europa. NATO a mobilizat trupe pe flancul său estic, Europa și Statele Unite au oferit Kievului un ajutor fără precedent, iar europenii s-au implicat pentru a găzdui milioane de refugiați ucraineni.

Dar doi ani mai târziu, atât șocul provocat de agresiunea președintelui rus Vladimir Putin, cât și admirația față de spiritul de luptă al Ucrainei par să fi dispărut. Summitul NATO din iulie 2023 de la Vilnius a exemplificat schimbarea de dispoziție. Întâlnirea a sărbătorit pe bună dreptate aderarea istorică a Finlandei, dar a dezvăluit și rupturi profunde între aliații NATO cu privire la admiterea Ucrainei. În ciuda efortului concertat al statelor baltice și Poloniei de a convinge alianța să ofere Ucrainei statutul de membru, summitul nu a reușit să vină cu o astfel de invitație, în schimb a convenit asupra unui comunicat ambiguu în care se declară că NATO ar putea invita Ucraina să adere „atunci când aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite.”

NATO nu trebuie să facă aceeași greșeală în 2024. Absența unui plan clar pentru ca Ucraina să adere la NATO i-a dat lui Putin mai multă încredere că poate aștepta (epuizarea) Occidentului și poate învinge Ucraina într-un război de uzură. Mai mult, lipsa de determinare cu privire la apartenența la NATO transmite toate semnalele greșite cu privire la încrederea Occidentului în capacitatea Ucrainei de a câștiga, ceea ce face ca factorii de decizie politică să fie mai reticenți în a aproba pachete mari de asistență militară. Ambiguitatea NATO creează un ciclu de feedback prin care pretinsele eșecuri ale Kievului – cauzate, în mare măsură, de lipsa unui ajutor militar occidental adecvat și de întârzieri în furnizarea sprijinului – par să ofere dovezi că un sprijin suplimentar sub forma aderării la NATO ar fi de puțin folos sau ar putea chiar să atragă consecințe, forțând Occidentul să se implice mai direct în război. Dar capacitatea Rusiei de a-și îmbunătăți logistica și stilul de luptă din ultimele luni este, în parte, un rezultat al ambivalenței NATO. Plasarea Ucrainei pe calea aderării la NATO nu este o chestiune simbolică: este cea mai bună speranță a țării de a preveni agresiunea rusă pe termen lung.

Este, de asemenea, cea mai bună modalitate de a consolida capacitățile de descurajare ale NATO și valoarea sa ca alianță. Unii analiști s-ar putea teme că prevederile articolului 5 al tratatului alianței ar cere Washingtonului și aliaților săi să se alăture războiului mai direct. Dar articolul 5 nu obligă automat alianța să intre în război. Mai degrabă, prevede că alianța determină „acțiunea pe care o consideră necesară”, care poate include sau nu desfășurarea de trupe pe teren. Și Putin a încadrat de mult războiul împotriva Ucrainei drept un război împotriva NATO și a Occidentului. Deci, indiferent dacă aliaților occidentali ai Ucrainei le place sau nu, lumea, inclusiv China, ar vedea subjugarea Ucrainei de către Moscova ca pe o înfrângere a NATO, cu consecințe globale profunde pentru conducerea globală a SUA și pentru securitatea internațională. În această vară, NATO trebuie să facă eforturi pentru a îndrepta lucrurile, afirmând că singura cale posibilă către o pace durabilă în Europa începe cu poziționarea Ucrainei pe o cale clară spre aderare.

Paradisul pierdut

La sfârșitul anului 2021, pe măsură ce Rusia a masat forțe la granițele de est ale Ucrainei, oficialii serviciilor de informații americane au început să avertizeze Europa și Ucraina cu privire la intenția Moscovei de a ataca. Aceste evaluări ale informațiilor au identificat corect obiectivele strategice ale Moscovei ca fiind politice: Putin dorea să subjuge Ucraina prin forța militară, menținând-o astfel în sfera de influență a Rusiei și împiedicând-o să se avanseze în continuare spre Occident.

Din februarie 2022 până în vara anului 2023, triumfurile pe câmpul de luptă al Ucrainei, bazate pe asistența militară și financiară extraordinară din partea Statelor Unite și a aliaților săi din NATO, au creat senzația că avântul este de partea Ucrainei. Kievul nu a căzut în mâinile trupelor ruse în trei zile, așa cum spera Putin și cum se temeau mulți din Occident. De fapt, armata ucraineană a respins avansarea trupelor Rusiei în patru regiuni pe care Putin a pretins că le-a anexat și, în iarna 2022-2023, a rezistat cu succes la numeroase atacuri cu rachete împotriva infrastructurii militare și civile. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a devenit imaginea curajului, făcând lobby cu succes pe lângă factorii de decizie europeni și americani pentru a oferi Ucrainei peste 200 de miliarde de dolari în asistență militară, economică și umanitară.

Îndreptându-se spre summitul NATO din 2023 de la Vilnius, conducerea ucraineană spera să obțină o invitație oficială de a se alătura NATO. Dar fără o susținere a Statelor Unite, acest efort s-a poticnit. Președintele SUA, Joe Biden, a susținut ferm din 2022 că, deși alianța va apăra „fiecare centimetru din teritoriul NATO”, el vede implicarea directă a NATO în Ucraina ca pe un drum către al treilea război mondial, motiv pentru care Statele Unite au trebuit să găsească soluții să coordoneze asistența militară din partea statelor membre NATO în „formatul Ramstein”m condus de SUA.

Cu toate acestea, statele membre NATO de pe flancul estic al alianței au lucrat constant pentru a determina Statele Unite să ofere Ucrainei o cale clară spre aderare. Argumentul lor a fost că alianța trebuie să transmită Rusiei că o continuare a războiului nu va împiedica extinderea NATO. Și dacă Ucraina ar cădea sub controlul Rusiei, un stat ostil ar împărți granița cu Ungaria, Polonia, România și Slovacia – teritoriu NATO pe care Kremlinul încă îl vede ca aparținând sferei de influență a Rusiei. Dar temerile de escaladare au câștigat în fața acestei viziuni strategice pe termen lung.

Într-o oarecare măsură, Ucraina a devenit apoi victima propriului succes. Realizările politice și militare ale țării în primul an de război au depășit toate așteptările, generând speranțe extraordinar de mari pentru contraofensiva din 2023. Când Evgheni Prigojin, șeful grupului paramilitar Wagner, și-a lansat revolta în iunie 2023, Putin părea mai slab. Pe măsură ce au început pregătirile pentru contraofensivă, factorii de decizie occidentali au început să calibreze cu atenție cantitățile și tipurile de arme pentru Kiev, temându-se că succesele copleșitoare ucrainene ar putea face ca un Putin disperat să folosească arme nucleare tactice.

Cu siguranță, Ucraina a obținut succese importante în a doua jumătate a anului 2023. A împins flota Rusiei a Mării Negre mai spre est, permițând Kievului să-și reia exporturile de cereale. Dar optimismul a scăzut acum cu privire la ceea ce Ucraina poate realiza militar. Este o întrebare deschisă dacă Statele Unite își vor susține sprijinul pentru Kiev și, dacă nu, europenii nu vor putea acoperi golul. Pe fondul convingerii din ce în ce mai ferme că prea puțin din teritoriu își va schimba apartenența în 2024, unii analiști și politicieni cer o încetare a focului, urmată de negocieri în care ar fi de așteptat ca Ucraina să cedeze din teritoriu Rusiei.

Dar obținerea oricărui acord de pace – cu atât mai puțin a unuia care ar fi de durată – va fi o provocare uriașă. Datorită Chinei, Iranului și Coreei de Nord, Rusia și-a alimentat stocurile de drone și rachete și terorizează civilii ucraineni cu atacuri din ce în ce mai agresive. Putin nu a lăsat niciun indiciu că ar putea ajunge la un compromis cu Kievul. Încercările anterioare de a angaja Rusia în mod diplomatic cu privire la viitorul Ucrainei au dat greș, dezvăluind că Kremlinul nu este interesat să negocieze serios. Cel mai important, obiectivele strategice ale Rusiei nu s-au schimbat. În mod evident, Putin dorește încă să subjuge toată Ucraina, nu să ocupe o parte din teritoriul țării. Ideea că Ucraina ar putea ceda din teritoriu în  schimbul păcii și astfel să rămână liberă pe teritoriul pe care îl controlează este o fantezie.

Lipsă de viziune

Biden a sugerat că NATO nu va invita în mod oficial Ucraina să se alăture alianței la următorul summit din iulie de la Washington. Cei care cred că a oferi Ucrainei o invitație de aderare la NATO ar fi o greșeală susțin că aderarea țării nu ar face decât să înrăutățească mai mult constrângerile suferite acum de Europa și de întregul Vest. Ei spun că Rusia nu va reprezenta sau nu poate reprezenta o amenințare serioasă pentru aliații existenți ai NATO, dar că adăugarea Ucrainei la alianță ar crește riscul unui război direct NATO-Rusia. Ei susțin că, dacă Ucraina s-ar alătura NATO, aliații ar trebui să declare război Rusiei ca urmare a articolului 5 – iar dacă nu ar face asta, articolul 5 s-ar dovedi a fi lipsit de consistență, subminând în mod periculos valoarea de descurajare a alianței.

Aceste argumente sunt greșite. În timp ce este în război, Ucraina cu siguranță nu se va alătura NATO. Iar criticii aderării Ucrainei au dreptate spunând că NATO trebuie să ia în considerare modul în care ar menține articolul 5 dacă ar permite condițiile ca aderarea Ucrainei să continue. Numai teritoriul pe care Ucraina îl va deține la sfârșitul războiului ar fi acoperit de articolul 5, chiar dacă Occidentul refuză să recunoască oficial teritoriul deținut de Rusia ca parte a Federației Ruse. NATO ar trebui să-și consolideze prezența militară pe flancul estic și să adauge desfășurari prin rotație de trupe în Ucraina pentru a descuraja alte atacuri militare rusești, inclusiv atacuri cu drone și rachete împotriva civililor.

Dar aceste eforturi merită să fie făcute – într-adevăr, sunt necesare. La summitul său din iulie, NATO va trebui să determine cum să împiedice Rusia să amenințe continuu Ucraina pe termen lung, întrucât un asemenea scenariu ar da Moscovei un cec în alb pentru a alimenta o instabilitate perpetuă în Europa. Experiența din ultimele trei decenii indică faptul că a oferi Ucrainei aderarea la NATO ar ajuta la descurajarea agresiunii ruse, nu la provocarea ei. Deocamdată, Moscova vede statele rămase în „zona gri” dintre NATO și Rusia ca fiind tocmai bune pentru incursiuni militare, spre deosebire de membrii NATO. Dacă alianța nu reușește să treacă dincolo de declarația summitului de la Vilnius din 2023, ezitarea sa îl va motiva pe Putin să continue războiul în Ucraina – pentru a o împiedica să adere la NATO – și chiar, potențial, să atace alte state non-NATO, cum ar fi Moldova.

Unii critici susțin, de asemenea, că generarea unui proces formal de aderare pentru Ucraina este inutilă, având în vedere soliditatea generală a sprijinului occidental pentru Kiev. Aderarea la NATO nu ar schimba din punct de vedere material perspectivele militare pe termen scurt ale Ucrainei, spune acest argument, dar l-ar irita inutil pe Putin. Războiul din Ucraina, însă, a demonstrat deja că apartenența la NATO descurajează atacurile militare rusești asupra teritoriului statelor membre. Putin știe foarte bine de unde provin proviziile care provoacă pierderi mari trupelor sale. Și totuși, el nu a atacat teritoriul NATO pentru a preveni eforturile de reaprovizionare. Asemenea lui Biden și liderilor europeni, el nu vrea un război NATO-Rusia.

Oferind sprijin militar, economic și umanitar semnificativ din februarie 2022, NATO a arătat că înțelege cât de dăunătoare ar fi o victorie rusă asupra Ucrainei pentru securitatea pe termen lung a Europei. O preluare de către Rusia a Ucrainei – care ar demonstra eșecul descurajării occidentale – ar crește considerabil probabilitatea ca războiul în Europa să se extindă dincolo de Ucraina. Imperialismul rus este astăzi cea mai mare amenințare la adresa securității europene. Putin a spus clar că nu este mulțumit de granițele Rusiei din 1991, recunoscute internațional, și a prezentat din nou și din nou public o viziune extinsă asupra teritoriului care ar aparține de fapt Moscovei. Viziunea sa imperialistă pare să aibă un sprijin popular larg în Rusia. Putin și-a pus țara pe picior de război și își reconstruiește deja armata. Revenirea agresiunii ruse este inevitabilă chiar dacă o încetare temporară a focului ar duce la înghețarea situației actuale.

Al unsprezecelea ceas

Aderarea la NATO este singurul mijloc pe termen lung pe care îl are Kievul pentru a descuraja viitoare atacuri rusești. Ucraina a încheiat recent acorduri bilaterale valoroase de asistență în materie de securitate cu Canada, Regatul Unit și alte țări, dar acestea nu vor fi suficiente. Dacă Rusia ajunge să controleze orice parte a teritoriului Ucrainei – Occidentul ar trebui să continue să depună eforturi pentru a evita un atare rezultat – teritoriile aflate sub controlul Kievului trebuie să fie asigurate prin ancorarea în NATO. Îngrijorarea că aderarea Ucrainei la NATO va crea instabilitate amenințând Rusia are un revers: eșecul de a include Ucraina în NATO ar lăsa intactă amenințarea Rusiei la adresa Ucrainei și a Europei în viitorul apropiat.

Summitul NATO din 2024 este, de asemenea, o oportunitate pentru Biden de a consolida succesele politicii sale din Ucraina înainte de alegerile prezidențiale din 2024 din Statele Unite. Aceste succese ar putea fi anulate de o a doua președinție a lui Donald Trump, dacă NATO nu se îndreaptă spre instituționalizarea angajamentului său față de securitatea Ucrainei. Această instituționalizare aduce beneficii Statelor Unite: în mod paradoxal, integrarea Ucrainei în NATO ar reduce probabilitatea ca armata SUA să devină supraextinsă. Planificatorii militari ai NATO estimează că Rusia va avea nevoie de trei până la cinci ani pentru a-și reconstrui și moderniza armata într-o forță mai sofisticată decât era înainte de 2022. Dacă Rusia nu este descurajată, o reînnoire a militarismului său ar putea coincide cu o confruntare între Statele Unite ale Americii și China privind Taiwanul.

NATO nu trebuie să ofere Ucrainei o invitație oficială imediat. Poate anunța că deschide discuțiile de aderare cu o invitație ce va fi înaintată la o dată ulterioară, așa cum a făcut Uniunea Europeană cu Ucraina în ceea ce privește aderarea la UE. Dar, pe măsură ce reprezentanții NATO și șefii de stat și de guvern ai alianței se vor reuni la Washington, trebuie să existe o recunoaștere largă a faptului că Ucraina ar trebui să facă parte din NATO de îndată ce îndeplinește cerințele specificate, în special în ceea ce privește reformele în sectorul apărării. În ceea ce privește pregătirea, Ucraina are deja cea mai capabilă armată din Europa, cu o forță testată în luptă, care ar deveni un atu, nu o slăbiciune, pentru alianță. Fără o acțiune concretă puternică a NATO la următorul summit, care să demonstreze că viitorul Ucrainei este în alianță, probabil că situația din Ucraina va continua să se erodeze în favoarea Moscovei – cu consecințe negative profunde pentru Europa și pentru Statele Unite.

Autor: Alina Polyakova, James Goldgeier / Traducerea: Cristina Zaharia