De ce asasinarea lui Soleimani întărește regimul iranian

Vineri, 3 ianuarie, la 4 noaptea, ora Europei Centrale, Donald Trump a postat pe Twitter drapelul american. Fără nici o explicație. La scurt timp după aceea avea să devină clar de ce.

(analiză preluată din Euobserver, via Rador )

Casa Albă a anunțat moartea lui Qassem Soleimani și a altor lideri iranieni de miliții într-un atac cu dronă pe aeroportul capitalei irakiene, Bagdad.

Postarea lui Trump simbolizează o victorie americană asupra Iranului. Însă ea ar putea fi o greșeală.

Soleimani nu era vreun general iranian oarecare. Pe parcursul ultimului deceniu statura lui a căpătat proporții mitice.

În calitate de șef al brigăzii Al Quds (denumirea arabă și persană a Ierusalimului), el era responsabil cu afacerile militare iraniene din Irak, Siria și Liban – și a convertit fiecare dintre aceste state în sateliți ai Iranului.

El a consolidat Hezbollahul în Liban, s-a asigurat că Bashar al-Assad rămâne președinte al Siriei și a șters ISIS de pa harta Irakului.

Pentru mulți concetățeni și alți șiiți, Soleimani devenise un soi de Che Guevara iranian.

Asasinarea unui personaj mitic nu poate trece fără consecințe.

În primul rând, nici un american nu mai este în siguranță în Orientul Mijlociu. Departamentul de Stat al SUA a realizat acest lucru și a dispus deja – la numai câteva ore după asasinat – ca toți cetățenii americani să părăsească Irakul imediat.

Și soldații americani – și civilii – din Siria, Liban și Afganistan trebuie să se teamă pentru viața lor.

Conducătorul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a anunțat vineri că vor urma „represalii serioase”.

Aceste represalii vor provoca o creștere gravă a prețurilor petrolului, dacă vor avea drept țintă petrolierele din Golful Persic.

Încă din 2019 câteva nave au fost atacate în cea mai strâmtă porțiune a golfului, Strâmtoarea Ormuz.

Situația de acolo a devenit într-atât de instabilă încât până și Japonia a decis să trimită soldați în Golf pentru a-și asigura aprovizionarea cu petrol.

Acum Japonia se întreabă dacă nu cumva și acei soldați sunt în pericol.

Cam 20% din petrolul mondial provine din Golful Persic. Dacă siguranța petrolierelor nu va mai putea fi garantată, ar putea apărea o nouă criză a petrolului.

O a treia consecință a noii escaladări dintre SUA și Iran este acea că acordul nuclear cu Iranul este acum complet distrus.

Acordul permitea Iranului să-și dezvolte energia nucleară, dar îi interzicea să-și construiască arme nucleare. Trump retrăsese deja semnătura Americii de pe el, dar Europa, Rusia și China continuau să-l susțină.

Europa a înființat chiar și un mecanism prin care companiile europene pot investi în Iran fără a trebui să se teamă de sancțiunile americane.

Mecanismul nu e încă deplin operațional, și orice tentativă de a-l face să funcționeze va fi acum sistată.

După 10 ani de negocieri, acordul este complet terminat – definitiv.

O a patra posibilă consecință a omorului lui Soleimani este aceea că regimul iranian nu va deveni mai slab, ci, dimpotrivă, mai puternic.

Iar acest aspect e legat în întregime de momentul ales pentru asasinat.

„Imperiul lui Soleimani” era de fapt în curs de fărâmițare.

Influența Iranului în Irak, Siria și Liban se bazează pe promovarea unor interese confesionale.

În aceste țări șiiții erau sprijiniți, iar ei trebuiau în schimb să se supună ordinelor Teheranului.

Acest model confesional părea să funcționeze. În Liban nimeni nu se poate măsura cu Hezbollahul înarmat până în dinți – în vreme ce în Irak șiiții sunt cei care dețin puterea în guvern.

Dar modelul confesional era deja sub presiune de mai multe luni. Atât în Liban cât și în Irak populația a ieșit în stradă pentru a protesta contra acestui mod de gândire și împotriva influenței Iranului. Protestatarii erau sunniți, șiiți și creștini. Ei se săturaseră de agenda iraniană.

Și în Iran aveau loc proteste majore de câteva săptămâni. Economia țării o duce rău – în parte și datorită sancțiunilor americane. Dar oamenii sunt deopotrivă sătui și de represiune.

Singurul motiv pentru care auzim puțin despre acest fapt este acela că regimul iranian a închis internetul și astfel doar foarte puține știri mai pot scăpa din țară.

Dar, chiar și în lipsa acelor filmări, e clar că regimul de la Teheran se află sub o presiune severă și, în plus, nu poate găsi soluții.

Și tocmai când Iranul se afla în această situație precară, Trump, prin uciderea lui Soleimani, i-a oferit regimului un frumos cadou de Anul Nou.

Din perspectiva multor iranieni, marele inamic, SUA, l-a ucis pe marele erou Soleimani – cu sânge rece.

Acum ayatolahul Khamenei are ocazia de a uni țara din nou printr-un discurs belicos.

Deja a profitat de ocazie, anunțând trei zile de doliu național imediat după aflarea știrii.

Cei mai mari perdanți?

În Kerman, de exemplu, orașul natal din Iran al lui Soleimani, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a-și arăta doliul – într-o filmare care, cumva, a putut ieși din Iran.

Și forțele șiite din Liban și Irak vor deveni probabil mai puternice ca urmare a crimei.

Devine acum mai dificil pentru oamenii cu gândire independentă să se ridice deasupra luptei tribale.

Cei care s-au separat de grupurile confesionale vor fi acum înfierați drept trădători și colaboraționiști ai SUA.

De aceea cel mai mare perdant al acestei acțiuni americane ar putea fi democrația și toți cetățenii din Iran, Irak și Liban care își riscă viața pentru mai multă libertate și mai multă democrație.

Articol de Koert Debeuf / Traducere: Andrei Suba