De ce e America ruptă în două. Explicațiile profesorului Aurelian Crăiuţu de la Indiana University

Demisia morala a elitelor politice și influența canalelor de socializare media sunt doi dintre factorii care au contribuit la divizarea Americii, fenomen care s-a amplificat în ultimele două decenii, este de părere Aurelian Crăiuţu, profesor de stiințe politice la Indiana University în Bloomington. Într-un interviu pentru G4Media.ro, profesorul american de origine română a explicat de ce sistemul politic din Statele Unitre este responsabil într-o anumita măsură pentru radicalizarea politică din ultimele decenii și de ce crede că moderația în politică este încă posibilă.

Adrian Novac: America anului 2024 pare mai divizată ca niciodată. De ce se întâmplă asta? Ce credeți?

Profesorul Aurelian Crăiuţu: Am și predat un curs pe tema asta, este vorba despre un curs despre polarizare şi sectarianism Pot vorbi așadar mai mult ca cetățean implicat (fiindcă ne interesează pe toți acest lucru) și mai puţin ca specialist. Sunt mai multe cauze ale actualei divizări.

Să începem cu distincția între America roșie și America albastră – America roșie fiind America republicanilor, America albastră e America democrată. America albastră este concentrată pe cele două coaste : coasta de Est și coasta de Vest, precum și în zona orașelor mari, cum ar fi Chicago. Iar America roșie este America profundă, America rurală, America orașelor mici, Midwest-ul, sudul. Cele doua Americi sunt divizate politic si difera in multe privinte. Nu e nimic nou aici, diferentele sunt vizibile de câteva decenii. În Statele Unite a avut loc o reconfigurare a peisajului politic incepand cu anii 1960, deci după adoptarea unor legi importante precum Civil Rights Act. Din 1964, practic sudul a devenit preponderent republican și democrații au pierdut vechea lor superioritate in regiune.

Ce s-a întâmplat însă în ultimele două decenii este important, iar unul din factorii care contribuie astăzi la polarizarea actuala este demisia morală a elitelor politice. Nu e nici un secret că liderii politici pe care îi avem acum nu mai sunt liderii de altădată. Majoritatea sunt demagogi, oameni care sunt gata să voteze cu cei care plătesc mai mult sau le servesc interesele.

A.N.: Din ambele partide? Din ambele părți ale eșichierului politic?

A.C.: Partidul Republican înainte de toate, pentru că este un partid care este de nerecunoscut în comparație cu ce a fost in urma cu patru decenii. În clipa de față este un partid care, practic, nu mai are nici o doctrină politică, pentru că s-a lăsat confiscat de un demagog care a creat un obscen cult al personalității în jurul lui. Și vorbim aici de un Partid Republican care avea lideri autentici pe vremuri, cum ar fi fost Ronald Reagan la nivel federal sau Richard Lugar în statul unde traiesc (Indiana). Chiar în anii ‘90 au fost lideri importanți, ca Bob Dole, John McCain – care e văzut astăzi în Partidul Republican drept un trădător -, sau mai aproape de noi, Mitt Romney. E vorba de oameni care aveau șira spinării.

Apoi trebuie spus că sistemul politic din Statele Unitre este responsabil intr-o anumita masura pentru radicalizarea politica din ultimele decenii. Am în vedere, de exemplu, sistemul alegerilor primare în care cei mai radicali candidați au șanse să câștige nominalizarea partidului. Practic, candidații moderați au foarte puține șanse să câștige în alegerile primare, unde se impun vocile cele mai stridente, cele mai extremiste.

Iar în al treilea rând aș spune că este influența canalelor de social media care creează un alt mod de comunicare între oameni, precum și între cetățeni și reprezentanții lor. Această explozie a rețelelor de comunicare a creat o altă realitate.

Pe de altă parte, cred că se mai poate adăuga faptul că ultimele două decenii au fost decenii în care au fost mari erori politice făcute de liderii politici. Intervenția Americii în Orientul Mijlociu a fost catastrofală din punct de vedere financiar, cu vieți omenești pierdute și astăzi cu rezultate aproape zero. Afganistanul e un capitol inchis și nu mai contează, Irakul este o țară neclară, Iranul e mai puternic decât niciodată, iar acum avem războiul din Fâșia Gaza. Practic s-au pierdut bani mulți și vieți omenești pentru nimic.

Acestea au fost greșeli de tactică politică făcute de Administrația Bush, continuate apoi de toate celelalte administrații până în 2021, când America s-a retras din Afganistan. În clipa de față avem foarte puțini lideri politici capabili să pună interesul țării înaintea interesului partidului.

A.N.: Puteți sa ne dați niște exemple?

A.C.: Excepțiile din sânul Partidului Republican se pot număra pe degetele de la o mână: Liz Cheney, Adam Kinsinger, Mitt Romney.

Cum spuneam, faptul că un lider precum John McCain este văzut astăzi drept un trădător în sânul partidului arată foarte multe. El a fost totuși candidatul Partidului Republican în alegerile prezidențiale din 2008.

Ieșirea din Senat a liderilor republicani moderați cum ar fi Mitt Romney, Ben Sasse, Jeff Flake este un alt exemplu. Asta este o mare pierdere pentru Partidul Republican și pentru țară, în general.

A.N.: Ați vorbit despre un ‘demagog,’ dar nu i-ați menționat numele. Despre cine este vorba?

A.C.: Este vorba de Donald Trump. Trebuie spus însă un lucru. Ascensiunea lui politică s-a făcut pe fondul unor fenomene sociale, politice, economice, care au măcinat dinauntru țara. Trump voia să candideze de multă vreme la Președinția Statelor Unite, încă de la începutul anului 2000, dar atunci nu era momentul. In 2016 însă a venit acel moment. Să nu uităm, el este unul dintre cei care au inițiat mișcarea ‘Birther,’ a celor care au contestat calitatea de cetățean american a președintelui Barack Obama.

Apoi trebuie mentionata ascensiunea partidului Tea Party care la alegerile din 2010 a avut o crestere fulminantă. Mișcarea a apărut într-un fel ca reacție la alegerea lui Barack Obama ca președinte în 2008 și a pregatit într-un fel terenul pentru Trump.

Pe acest fundal, cooperarea bipartinică a avut mult de suferit. În 2012 a fost ultima încercare de cooperare între membrii celor două partide in Congres. Este vorba despre o comisie creată de președintele Obama pentru reducerea deficitului bugetar, condusa de un republican și un democrat. Au fost câteva propuneri pe care comisia le-a propus și care au fost în final refuzate de președintele Obama.

De asemenea, a mai fost o încercare de a propune un pachet pentru reformarea imigrației, cativa ani mai tarziu. Și aceea a fost eșec.

Să nu uităm apoi că în 2015, când a murit Antonin Scalia, a existat un loc liber la Curtea Supremă și atunci republicanii au refuzat orice audiere. Merrick Garland, care este acum ministrul justiției în America, a fost propus atunci de președintele Obama și nu i s-a acordat nici o audiere în Senat. Acela a fost un moment grav, Practic, totul s-a politizat, totul s-a radicalizat într-un timp destul de scurt, între 2010 și 2015. Toate acestea, împreuna cu erorile facute de campania lui Hilary Clinton, au făcut posibilă ascensiunea lui Trump în 2016.

A.N.: Revenind la scena politică americană, noi, cei ne-americani, asistăm cu stupefacție la certurile acestea politice continue de la Washington. Nu s-au plictisit americanii de ele, nu sunt obosiți, nu sunt deranjați de aceste diferende continue dintre politicieni? Faptul că nu reușesc să ajungă aproape niciodată la un compromis?

A.C.: Democrația, ca regim politic, nu e niciodată un regim liniștit, sunt permanent controverse, negocieri, compromisuri și lupte. Numai într-un regim despotic nu există discordie sau disensiuni oficiale. Pe de altă parte însă, incapacitatea legislatorilor de a redacta si adopta legi, de a ajunge la anumite compromisuri legislative, e un semn care trebuie sa ne îngrijoreze.

Vă dau două exemple: unul este ridicarea plafonului de datorie externă, care trebuie aprobat periodic în Camera Reprezentanților. Aceste măsuri sunt folosite în scop politic pentru a promova propria agendă politică. Apoi, problema imigrației în clipa de față este afectată clar de lupta politică. Există acum un pachet legislativ propus de un senator republican din Oklahoma (James Lankford) care a trecut de Senat, dar care nu poate fi discutat în Camera Reprezentanților unde e blocat.

Cel mai cel mai grav lucru care s-a întâmplat în ultimii patru ani este faptul că o bună parte a electoratului republican refuză să recunoască legitimitatea alegerilor din 2020. Faptul că avem diferite opinii legate de nivelul imigrarii sau datoriei externe sau Ucraina – acesta este un lucru normal. Dar să pretinzi că alegerile au fost falsificate pentru că candidatul pe care îl dorești a pierdut alegerile este un caz grav care subminează încrederea în instituții. Acesta mi se pare lucrul cel mai îngrijorător, dincolo de disensiunile pe teme economice, care sunt normale într-o societate liberă. Atacul la adresa credibilității instituțiilor mi se pare cel mai mare pericol la adresa democrației americane în clipa de față. Treizeci la sută din electoratul republican crede că alegerile au fost furate fără nici o dovadă, doar pentru că cel pe care l-au votat a declarat acest lucru. Ori acest lucru este de neacceptat într-o societate liberă. Nu poți progresa dacă nu recunoști legitimitatea celor care conduc țara în urma alegerilor.

A.N.: Credeți că instituțiile americane de care vorbiți sunt suficient de puternice ca să reziste acestor atacuri, acestor presiuni?

A.C.: Ele au rezistat în ianuarie 2021, când a avut loc un atac fără precedent asupra Capitoliului. Dar vor rezista ele în viitor? E greu de spus, greu de știut. Au rezistat în 2021 pentru că, la nivelul statelor americane au existat oameni integri care nu și-au aplecat capul atunci când s-au făcut presiuni asupra lor. În Georgia, avem înregistrarea convorbirii telefonice în care președintele Trump i-a cerut pe față secretarului de Stat să-i găsească 11.780 de voturi. Acest lucru este incredibil, numai într-o țară africană se poate întâmpla așa ceva.

E încurajator faptul ca oficialii din state precum Michigan, Arizona sau Georgia au reușit să reziste presiunilor politice făcute asupra lor. Nu e limpede că acest lucru va continua la nesfârșit. În ultimii patru ani au fost presiuni asupra acelor oficiali și unii dintre ei și-au dat demisia.

N-am nicio garanție că în 2024 lucrurile vor sta la fel daca se va ajunge la situații similare.

E adevarat, America are un sistem federal ceea ce face ca puterea să fie dispersată. Există multe centre de putere. America are o structură policentrică, care reuseste să difuzeze puterea. Cât de solidă e această structură rămâne de văzut.

A.N.: Ați publicat nu demult o carte despre moderația în politică (n.a. Why Not Moderation? Letters to Young Radicals apărută la Cambridge University press, 2024). Credeți că este din nou moderația posibilă? Există vreo soluție minune?

A.C.: Moderația nu este o soluție minune, un panaceu sau un elixir. Moderația începe la firul ierbii, ca să mă exprim astfel, ea începe cu felul în care ne comportăm ca cetățeni în interacțiunea noastră cu alții. Dacă, de exemplu, știm să-i ascultăm pe ceilalți, dacă refuzăm să stăm în bulele noastre electronice etanșe, dacă nu-i disprețuim pe cei care au alte opinii decât noi, dacă nu îi vedeam pe ei drept adversari care trebuie eliminați, atunci promovăm moderația la nivelul la care activăm. Dacă suntem membri ai unui partid politic, atunci este foarte important să dialogăm cu cei care nu ne împărtășesc opiniile. Ce vreau să spun e că există mai multe niveluri la care moderația poate fi practicată.

Apoi există instituții care promovează moderația. Una din aceste de instituții este (sau ar trebui să fie) Curtea Supremă de Justiție. Ea a fost concepută drept o putere deasupra altor puteri, care moderează competiția politică între actorii politici.

Apoi partidele au si ele rolul lor, alaturi de societatea civilă. Aici sunt semne de optimism, pentru că în sânul societății civile americane sunt multe organizații care își propun să facă exact acest lucru: să promoveze dialogul dincolo de limita ideologiei politice. Una din aceste organizații se numește Braver Angels. E o organizație care s-a înființat în 2016 și care își propune tocmai să organizeze seminarii-dialog, în care sunt invitati cinci-șase republicani și cinci-șase democrați pe parcursul unei întregi zile, având posibilitatea de a discuta diferite probleme asupra cărora nu sunt de acord. Ei încep prin a trece in revista prejudecățile pe care fiecare tabără le are la adresa celeilalte și în felul ăsta ajung să învețe să se asculte unii pe altii. Cred că la nivelul ăsta trebuie practicată moderația.

Sa nu uităm social media, cel mai mare generator de imoderație în clipa de față. De ce? Pentru că e foarte ușor să lansezi un atac de pe o platformă electronică, online. Ataci, lansezi injurii, folosești invective – este vorba de un monolog, nu de un dialog.

A.N.: Care este rolul presei tradiționale în aceste jocuri politice? Fiindcă multe voci acuză presa de partizanat și că influențează de foarte multe ori opiniile cititorilor fără să se bazeze pe fapte.

A.C.: Un lucru care trebuie să ne dea de gândit este dispariția ziarelor locale. Sub influența marilor trusturi de presă, ziarele locale au fost fie eliminate, fie cumpărate, astfel încât sunt foarte puține știri pe care oamenii le consumă, sunt în schimb multe opinii. O bună parte a presei nu este deci o presă de investigații, de informații, ci o presă de opinie. Dacă deschideți, de exemplu, televizorul, veți vedea că majoritatea canalelor sunt canale de opinie, nu sunt canale de știri. Eu, de exemplu, ca să aflu ce se întâmplă în lume, urmăresc BBC World News si Deutsche Welle.

Presa tradițională și-a limitat accesul la cititori, virând, ca să zic așa, către o presă de opinie. Și acest lucru e grav. Oamenii nu mai au acces la fapte reale și de un deceniu și jumătate, trăim în universuri paralele. Sunt diferite fapte care sunt construite si interpretate în funcție de ideologia politică a fiecăruia, astfel încât e greu de găsit un numitor comun.

A.N.: În ultima perioadă, asistăm la ascensiunea populiștilor, ascensiunea ideologiilor extremiste. Vorbim de Franța, Olanda, Polonia, Italia, Ungaria. Cum stă America la acest capitol?

A.C.: Populismul nu înseamnă extremism. Populismul este o doctrină, o ideologie, dacă veți, care e destul de difuză. Sunt lideri populiști, mișcări populiste, dar populismul este expresia democrației, pentru că exprimă interesele, voința « poporului ». E adevărat că, de cele mai multe ori sunt lideri care se erijează în reprezentanții unici ai poporului în numele căruia se exprimă. Există oricând posibilitatea unei derive populiste.

Un lucru care trebuie spus este că în Statele Unite majoritatea controverselor actuale sunt axate pe probleme care țin de ceea ce se numește ‘cultural wars,’ războaie legate de probleme culturale, sexuale sau cum vreți să le spuneți. Controversele sunt mai puțin dictate de, spre exemplu, diferențe pe tema taxelor. Sunt ‘’hot bottom issues’’ – teme care generează interes și promovează fanatism la urma urmei. Unul dintre ele este avortul. În Statele Unite nu există poziții moderate sau poziții intermediare pe această temă. Trebuie să fii ‘pentru’ sau ‘contra’ și atunci, dacă ești ‘pentru,’ trebuie să mergi la infinit pe direcția aia. Dacă ești ‘contra,’ trebuie să mergi la infinit în acea direcție.

Aici văd eu manifestarea extremismului: prin eliminarea sau punerea în umbră a temelor și problemelor în cazul cărora interesele se pot negocia și se poate ajunge la un compromis. În paralel, subiecte precum avortul sau controlul armelor devin adevarate litmus tests, teste de puritate. Cu alte cuvinte, spune-mi cum votezi pe o anumita tema ca să îți dau un scor.

Ati invocat cazul Ungariei și al Poloniei. Sunt și alte mișcări populiste, în Italia, de exemplu, unde primul-ministru este o femeie care vine din sânul unei astfel de mișcări populiste. Giorgia Meloni s-a dovedit a fi un prim-ministru mai bun decât lumea se aștepta tocmai prin faptul că și-a moderat oarecum pozițiile anterioare cu tentă populistă. Nu același lucru se poate spune despre Viktor Orban în Ungaria, care este pionul lui Vladimir Putin în Uniunea Europeană și în NATO.

A.N.: Aceasta este o chestiune mai nouă, recent apărută sau era o atitudine care exista și înainte?

A.C.: E vorba despre o atitudine care s-a consolidat în ultimele decenii. O schimbare radicală a survenit în 1994, în sânul Congresului american, când a venit la putere Newt Gingrich (n.a. speakerul Camerei Reprezentanților între 1995 și 1999). Gingrich le-a spus reprezentanților republicani că e momentul să schimbe atitudinea față de Washington și atunci familiile lor, care până atunci îi acompaniau la Washington permanent pe timpul mandatului lor, au rămas în locurile de baștină. Astfel încât liderii politici nu se mai socializează între ei, cum se socializau pe vremuri, în anii 70-80. Toate familiile erau la Washington, ei se știau, aveau evenimente comune, copiii se întâlneau și ei. Acest lucru nu se mai întâmplă și această atmosferă la vârf a dat tonul si a încurajat o atmosferă similară la bază.

A.N.: Dumneavoastră sunteți profesor la Indiana University. Interacționați cu studenții în fiecare zi. Cum vi se pare că sunt interesați tinerii din ziua de azi de politică? La fel cum erau înainte sau într-un mod diferit?

A.C.: Sunt o mulțime de campusuri universitare în Statele Unite, deci există diferențe între ele. Trăim astăzi într-o lume în care politica intră în orice colț al existenței noastre și nu mai poți face abstracție de politică. De exemplu, decizia Curții Supreme de anul trecut de a aboli hotărârea Roe v. Wade din 1973 pe tema avortului este o decizie care va influența viața multora de acum înainte.

Acum, studenții de azi au alte preocupări decât studenții din anii ‘60. Atunci era războiul din Vietnam, atunci era ascensiunea mișcărilor feministe și asa mai departe. Studenții astăzi, cel puțin studenții mei, cei cu care interacționez, vin din diferite medii sociale și mulți sunt interesați să-și termine studiile cât mai repede pentru a-și putea plăti datoriile pe care le contracteza ca să-și urmeze cursurile. Majoritatea dintre ei nu au timp pentru a investi în politică. Dar sunt studenți diligenți care vor să-și creeze un curriculum vitae competitiv si vor să participe în diferite activități în campus care sa le ajute în cariera viitoare. Nu sunt studenți fanatici politic, sunt studenți mai degraba pragmatici – asta vreau să spun. Și sunt preocupați ca diplomele pe care le câștigă să le ofere un acces la o slujbă decentă. Asta se întâmplă la Indiana University în Bloomington. Sunt alte campusuri mai radicalizate, studenții vin din medii mai favorizate, își pot permite să fie mai radicali. Mulți dintre studenții noștri lucrează, cu norme de lucru destul de dificile, 20 de ore pe săptămână sau chiar mai mult. Ei trebuie să-si gestioneze bine și timpul și prioritățile.

NOTA: Aurelian Crăiuţu este profesor de științe politice în cadrul Universitatii Indiana, Bloomington, Statele Unite. A obținut doctoratul în teorie politică la Universitatea Princeton in 1999. Volumele sale, publicate de edituri din tară și străinatate, includ Why Not Moderation? Letters to Young Radicals (Cambridge University press, 2024), Faces of Moderation: The Art of Balance in an Age of Extremes (University of Pennsylvania Press, 2017), și A Virtue for Courageous Minds: Moderation in French Political Thought, 1748-1830 (Princeton University Press, 2012). A publicat în limba română Elogiul moderaţiei (Spandugino, 2022) si Elogiul libertăţii: Studii de filosofie politică (Polirom, 1998) si a tradus de asemenea in limbra romana carti de filosofie ale lui Edmund Husserl, Gustave Thibon si Gabriel Marcel.

Citește și

INTERVIU Aurelian Crăiuţu, profesor de stiințe politice la Indiana University: Meciul Biden-Trump va fi decis în șase state-cheie / Ce teme vor conta pentru alegătorii americani