G4Media.ro

De ce e necesară reorganizarea teritorială: Aproape 900 de localități din România…

Foto: Calea Europeană

De ce e necesară reorganizarea teritorială: Aproape 900 de localități din România au sub 2.000 de locuitori, dar păstrează un aparat birocratic stufos cu salarii plătite de la buget

Președintele Asociației pentru Studii și Prognoze Sociale, Constantin Boștină, a declarat la o dezbatere dedicată reformei teritorial-administrative că 28% din totalul localităților din România, adică aproape 900 de localități, au mai puțin de 2.000 de locuitori rezidenți, potrivit Radio România Actualități.

”Avem în personalul funcționăresc administrativ 315.000 de persoane. Numai salariile care sunt într-o creștere fără bun-simț la personalul funcționăresc față de ce se întâmplă cu celelalte salarii în țară, cât costă și cât grevează bugetul României”, a avertizat Boștină.

Bogdan Vișan, secretar general adjunct în cadrul Camerei de Comerț, a anunțat că organizația cere o reformă teritorială radicală.

”Raportat la actualele realități, Camera de Comerț și Industrie a României a reiterat decidenților necesitatea urgentă de reorganizarea administrativă a României prin reducerea numărului de județe de la 42 la 15, redefinirea noțiunii de comună ca localitate cu cel puțin 5.000 de locuitori, precum și redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori”, a spus acesta, potrivit Radio România.

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, Marian Țolea, a anunțat că, cel mai probabil din anul 2025 va fi demarat proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a țării prin dezbateri pe această temă cu toate entitățile relevante.

Un număr de 651 de comunele din România (23% din primăriile rurale) nu au avut în anul 2022 venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile. Vasluiul a excelat la acest capitol, cu 57 (peste 70% din totalul de 81 de comune din județ), aflate în această situație, arată o analiză Curs de Guvernare.

De asemenea, bugetele a 412 comune (15% din primăriile rurale) din România au consemnat venituri proprii mai mici decât subvențiile primite de la bugetul central, conform calculelor realizate de CursdeGuvernare.ro, pe baza datelor deținute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Teritoriale (MLPAT).

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. „reformă radicală”? Cu cine? Cu cei obisnuiți sa profite maxim de banii statului prin afaceri private si cu munca puțină?

  2. O fi necesară, dar nu se face!…

    Pe de o parte, pentru ca aceștia aduc voturi guvernului care păstrează starea actuală.

    Apoi, maghiarii au dorit, doresc și vor dori o regiune constituită exclusiv pe criterii etnice, care să nu țină cont de considerente istorice, administrative, economice, sociale (altele decât cele etnice) ori de eficienta.

    Trebuie, dar este dificil, iar actuala cleptocrației care guvernează România probabil nu o va face.

  3. Reorganizarea administrativ-teritorială este o reformă absolut necesară,care necesită o dezbatere amplă,pornind de la criterii și stări factuale pragmatice,concrete, fără absolutizarea criteriului exclusiv al numărului de locuitori,deși acesta trebuie să rămână principalul jalon de analiză,iar o astfel de reformă trebuie asumată de orice guvern și parlament responsabile.

  4. Ohoo, pe lângă tăietorii de frunze din primării, majoritatea rude sau concubini, miide alți căței de partid trândăvesc prin consiliile județene – arii de patriarhat politic, primind în schimbul voturilor sume de bani nemeritate, pentru o activitate care nu arată ascensiunea localităților, a județelor etc. Dar, care dintre politruci, cu atât mai puțin limitatul de Buzău, are intenția de a-și tăia creanga de sub picioarele de lut?!

  5. Voi dati atacul direct la baza si sursa de venit a USL-ului – paradoxul fiind ca pentru o astfel de masura e nevoie tocmai de o majoritate ca cea actuala pentru modificarea Constitutiei.

  6. bani dati de usl pt voturi la alegeri