De ce este Vasile Dîncu greu de dat afară din Guvern

De la instalarea în funcție, ministrul Vasile Dîncu suferă de logoreea politicianului care își ascunde incompetența și inadecvarea într-o mare de vorbe ”meșteșugite”, ca să cităm chiar din el. Ultimele sale declarații despre negocierile cu rușii drept soluție la războiul din Ucraina l-au scos din adormire până și pe Klaus Iohannis. Șeful statului i-a cerut public să mai citească presa, umilitor pentru un ministru al apărării dintr-o țară NATO aflată în vecinătatea Ucrainei.

Un astfel de blam public primit de la șeful statului, care este și șeful Armatei, nu poate fi urmat decât de o demisie. Soarta lui Vasile Dîncu părea pecetluită după ce șeful său pe linie de partid, Marcel Ciolacu, i-a taxat și el incontinența verbală. ”Când ești ministru al Apărării, nu mai ai crezuri, ai o politică a statului român. Repet, președintele având atribuții. Cu primul ministru trebuie să avem o discuție în coaliție. Nu e cazul să avem păreri personale și crezuri într-o perioadă de conflict”, a declarat Ciolacu într-un interviu pentru Evenimentul Zilei.

Numai că Vasile Dîncu nu s-a oprit din vorbărie. Iată-l debordând, joi, la TVR Info. Celor doi le-a reproșat că au picat ca fraierii într-o ”montură useristă” și că au răspuns unor întrebări ”meșteșugite”. Președintelui Iohannis i-a întors chiar reproșul, trimitându-l pe el de această dată la ”revista presei”, cu argumentul că președintele Macron și alți lideri NATO au vorbit și ei despre negocierile cu rușii. Când ajungi să dai lecții publice șefilor tăi direcți, cărora le explici sfătos că nu pricep mare lucru din războiul cu Ucraina, tot ce-ți mai rămâne de făcut este să începi să împachetezi.

Prin urmare, mulți l-au văzut pe Vasile Dîncu întors de la ministeriala NATO de la Bruxelles cu demisia semnată încă din avion, în drum către București. Vorbărețul ministru nu doar că n-a demisionat, dar luni dimineața s-a repezit sprinten la prima oră la Palatul Victoria. După o oră, Guvernul a comunicat sec prin purtătorul de cuvânt, că discuțiile au vizat ”reuniunea miniștrilor apărării din cadrul NATO de la Bruxelles și calibrarea comunicării publice la nivelul Ministerului Apărării în context guvernamental”.

”Calibrarea comunicării publice” reprezintă un eufemism, o formulare blândă pentru a descrie avalanșa de prostii revărsate în spațiul public de ministrul apărării de la începutul războiului din Ucraina. Nu e clar dacă generalul Ciucă l-a salvat temporar pe ministrul apărării de la mazilire, pentru a nu da satisfacție opoziției, care îl așteaptă pe Dîncu azi în Parlament sau a evitat precedentul unei demisii, pentru a nu deschide problema unei remanieri mai largi.

Mai puțin probabil că șeful guvernului i-a lăsat timp lui Vasile Dîncu pentru a pregăti o ieșire onorabilă. Mai degrabă premierul Ciucă a evitat, în numele ”stabilității politice”, o criză în coaliție. PSD n-ar fi accepat în ruptul capului să admită că doar unii dintre miniștri săi ar trebui schimbați din funcție și ar fi cerut să cadă un cap-două și de la liberali. Ciucă s-ar fi văzut în postura să aleagă pe cine să zbore din guvern dintre ai săi: pe Virgil Popescu, pe Lucian Bode, pe altcineva? Aici lucrurile se complică. Fiecare dintre cei evocați și-a negociat o susținere mai sus, tocmai pentru că numele lor apar pe radar de câte ori se vorbește despre remaniere.

Să zicem că pesediștii și liberalii s-ar fi înțeles până la urmă pe cine să dea afară din partea lor. Dar s-ar fi pus apoi întrebarea firească: cine pleacă de la UDMR? Ai lor sunt toți buni, numai liberalii și pesediștii au făcut prostii? Pe scurt, odată deschisă cutia Pandorei, premierul Ciucă s-ar fi trezit rapid în mijlocul unui scandalul în coaliție, ultimul lucru pe care și-l dorește. Un scandal înseamnă instabilitate politică, iar o criză în coalție nu se știe niciodată cum se termină. Dacă premierul Ciucă ar fi tras acum de firul rupt din guvern, risca să destrame jumătate din țesătură.

Tot ce face acum premierul Ciucă este să amâne un decont inevitabil. Aproape jumătate din miniștri guvernului său au acumulat pasive în mandatul lor și atârnă ca un bolovan de imaginea Guvernului: Lucian Bode (BMW, Schengen), Cătălin Predoiu (Legile Justiției), Virgul Popescu (atacat constant de PSD pe tema facturilor la energie), Vasile Dîncu (ieșirea și gafa), Alexandru Rafila (orbit de războiul cu Raed Arafat), Kelemen Hunor (Tușnad), Tanczos Barna și Eduard Novak (amândoi cu lung istoric de erori). În fine, în fruntea listei adăugați-l chiar Nicolae Ciucă, bântuit de scandalul plagiatului și al dirijării dosarului în instanță către un judecător favorabil PNL.

Mai poate acest guvern să se târască încă șase luni, până în luna Mai, când este prevăzută rotativa guvernamentală? Dacă mai încep și proteste în țară pe fondul creșterii costului vieții (facturi mari la întreținere, inflație galopantă), premierul Ciucă nu mai poate evita ”vârsarea de sânge” în coaliție. Apoi, cine va deconta un eventual și tot mai previzibil eșec al aderării României la Schengen? Președintele Klaus Iohannis în nici un caz nu-și va asuma nimic, doar un eventual succes. Dacă România ratează Schengen, cine va plăti politic: doar câțiva miniștri sau tot guvernul în frunte cu premierul?