De ce „fake news” ameninţă presa şi democraţia?

Lapresse.be, asociația editorilor de presă cotidiană belgiană francofonă, lansează o mare campanie de sensibilizare împotriva „fake news”, percepute ca o ameninţare pentru democraţie şi pentru modelul economic de „informaţie de origine controlată”, transmite Le Soir+, preluat de Rador.

Informaţie sau intoxicare? Uneori e greu să faci diferenţa. Astăzi, media de calitate rivalizează cu site-uri de dezinformare grosolană, ceea ce, potrivit editorilor de presă, pune în pericol modelul lor economic. În acest spirit lansează lapresse.be, luni, o campanie de sensibilizare online, la cinema, la radio şi în ziare.

Ce este „fake news”

Între zvon, farsă, propagandă, teoria conspiraţiei, fapte alternative sau simplă greşeală, expresia „fake news” este adesea suprasolicitată. Această utilizare polimorfă a conceptului tinde uneori să-i minimizeze importanţa. În discursul politic, expresia „fake news” este adesea utilizată pentru a desemna ceva ce este interpretat mai curând ca „fake news”, adică ştire falsă. „Fake news” în engleză trimite mai curând la adjectivul „trucat”. O „fake news” desemnează deci o informaţie deliberat falsă difuzată cu scopul de a manipula opinia publică şi a destabiliza o instituţie, un stat sau un proces democratic.

De ce sunt ele periculoase pentru democraţie?

Pentru că „fake news” au aspectul informaţiei. Dar nu sunt informaţie. Utilizează coduri jurnalistice, reduse totuşi la un titlu şocant însoţit de o imagine. Eficacitatea acestor „capcane de clicuri” este de temut. Susţinute de algoritmi puternici care permit ţintirea subtilă a difuzării lor, „fake news” îşi extrag uriaşul potenţial viral din credulitatea internauţilor, înclinaţi să împărtăşească conţinuturi emoţionale care le întăresc credinţele. MIT (Massachusetts Institute of Technology) a putut demonstra că o „fake news” are 70% şanse mai mari de a fi redifuzată decât o informaţie verificată şi că se răspândeşte de 6 ori mai repede.

Cu 2 miliarde de utilizatori, Facebook a devenit astfel vectorul privilegiat al organizaţiilor răuvoitoare, uneori orchestrate direct de state (ca Rusia sau China). Aşa au stat lucrurile în cazul alegerilor prezidenţiale americane din 2016 sau al Brexit în Marea Britanie, ale căror rezultate au fost net influenţate de campanii de dezinformare lansate de „ferme de troli” cu sediul la Sankt Peterburg.

Cum să combaţi dezinformarea?

Se înfruntă mai multe şcoli. În afara căilor judiciare clasice, acţionate în Statele Unite sau în Irlanda, unele state susţin o (auto-)reglementare mai severă a reţelelor de socializare (este cazul Comisiei Europene). Alţii s-au angajat pe calea legislativă, ca în Franţa, unde „legea anti-fake news” se loveşte totuşi de anumite principii ale libertăţii de exprimare. Unii, în sfârşit, susţin ideea unor programe de educaţie a media întărite. Belgia, relativ ferită de acest fenomen, a optat, a priori, pentru susţinerea iniţiativei „fact checking ” (verificarea faptelor). Charles Michel a anunţat pe 9 octombrie că a deblocat un fond de 1,5 milioane de euro în acest scop. Contururile iniţiativei mai trebuie totuşi definite.

Autor: Philippe Laloux / Traducere: Gabriela Sîrbu

Foto: pexels.com