De ce Iohannis, Dăncilă și Barna sunt atât de plictisitori în campania pentru prezidențiale

Suntem la jumătatea campaniei electorale, la două săptămâni de primul tur, însă nimic nu amintește de tensiunea precedentelor confruntări din 2014 sau 2009, nu mai vorbim de 2004, când temperatura de campanie creștea vertiginos pe măsură ce se apropia ziua votului.

De ce avem parte de una dintre cele mai anoste, plictisitoare și lipsite de nerv competiții prezidențiale? Este totul jucat și asistăm la o simplă butaforie, la o repriză de wrestling politic? Murim cu toții de plictiseală pentru că, în realitate, cunoaștem deja clasamentul final? Sau candidații își ascund pur și simplu frica de imprevizibil sub aparența că meciul s-a jucat deja?

• De ce avem, așadar, o campanie atât de leșinată? Primele explicații trebuie căutate în profilul candidaților. Iohannis, Barna, Dăncilă, Paleologu, Diaconu sunt profiluri de politician foarte diferite de Băsescu, Năstase, Antonescu, Ponta, Geoană. Cu mici excepții, le lipsesc latura histrionică, talentul politic și chiar dorința de confruntare reală. Aproape toți candidații de acum detestă stările conflictuale, pe când predecesorii lor le căutau cu lumânarea, se hrăneau din războiul politic.
• Apoi, în mod evident, ritmul campaniei l-a impus președintele Klaus Iohannis, cotat cu prima șansă. Președintele tace ca de obicei și face, dar nu se știe exact ce. De pildă, toată lumea se aștepta ca, după căderea guvernului Dăncilă, să vedem aplicarea matematică a unul plan bine gândit în prealabil, inclusiv la Cotroceni. Azi vedem cu toții că nu a existat așa ceva. Dacă exista, nu ne-am fi aflat azi, la două săptămâni de la căderea guvernului prin moțiune de cenzură, fără un Executiv instalat.
• Vedem în schimb destul de clar că interesul președintelui Klaus Iohannis este să o țină mai departe pe Viorica Dăncilă în geamul Palatului Victoria, împăiată, pe post de adversar principal. Vedem cum evită orice referire la Dan Barna pentru a nu-i da portanță și mai vedem un efort conjugat, instituțional și mediatic, de a diminua șansele intrării candidatului USR/PLUS în turul doi. Efortul în sine, tot mai mare, alimentează suspiciuinea că teama de intrarea lui Barna în turul doi nu a dispărut încă de la Cotroceni.
• Președintele Klaus Iohannis caută să-și păstreze avantajul competitiv în fața celorlalți și nu riscă nimic, niciun interviu, nicio confruntare unu la unu și nicio ieșire publică decât în medii perfect controlate. Este totuși nefiresc ca un șef de stat care pretinde al doilea mandat să nu aibă curajul confruntării și să fugă de întrebări incomode, adică să le ofere alegătorilor ocazia unor clarificări după cinci ani de mandat cu bunele și relele lui.
• Acum se vede mai bine eroarea de strategie a candidatului USR, care a rămas fără predicate puternice de campanie odată plecat guvernul Dăncilă și după ce propria integritate a fost pusă sub semnul întrebării. ”Fără penali” în funcții publice este o ofertă generoasă, dar și o capcană. Foarte riscant să pariezi totul, jucând o carte maximalistă care se poate întoarce atât de ușor împotriva ta, mai ales când vii dintr-o afacere de consultant pe fonduri europene și lucrezi cu POSDRU, cel mai predispus la furt program operațional din istoria UE.
• Ancheta Rise Project nu conține nicio dovadă clară că Barna a încălcat legea în calitate de consultant, chiar dacă proiectele derulate de clienții săi ridică semne de întrebare majore. Există acolo un potențial conflict de interese cu sora lui, care a beneficiat de aproape 200 de mii de euro direct de la fratele său, dar legislația este destul de neclară în această cauză de achiziție publică atipică. Trebuie lămurit dacă unui consultant privat i se aplică regula de integritate aplicabilă unui funcționar public în ce privește potențial conflict de interese, care în acest caz pare destul de evident (fratele acordă finanțare surorii lui), însă din punct de vedere strict legal nu e chiar atât de clar.
• Dezvăluirile Rise Project l-au obligat pe Dan Barna să intre în defensivă, au dizlocat câteva cărămizi de la temelia încrederii în candidatul USR/PLUS. Judecând după viteza de reacție a unor instituții, rezultă că atât Viorica Dăncilă, cât și Klaus Iohannis au tot interesul să umfle scandalul mai mult decât e cazul, cu speranța că-i vor omorî orice șansă lui Barna să intre în turul doi. Totuși, este foarte greu de spus în acest moment ce efecte au produs dezvăluirile despre Barna și ce impact public au avut ele. Jocul pentru turul doi nu este făcut. Viorica Dăncilă este un candidat mult prea insipid chiar și pentru un partid dispus să înghită orice, așa cum este PSD.
• Despre ceilalți candidați n-ar fi prea mare lucru de spus decât că încearcă să se profileze fiecare pe nișa lui drept candidați anti-sistem. Toader Paleologu a intrat în cursa prezidențială cu scopul declarat de a lua din voturile lui Dan Barna. Mircea Diaconu nu mai știe al cui este, dacă partidele care îl susțin intră la guvernare sau nu, iar Alexandru Cumpănașu se luptă mai departe cu sistemul care l-a îmbogățit, dar găsește încă destui cumpărători naivi.
• În concluzie, atmosfera în campania pentru prezidențiale arată în 2019 foarte diferit față de alți ani, ternă, fără emoții și pasiuni puternice la vedere. Klaus Iohannis nu vrea să intre în niciun fel de coliziune directă cu Dan Barna pentru a nu-l face mai important decât este. La rândul său, candidatul USR/PLUS a evitat până acum să-l atace frontal, preferând o luptă depersonalizată cu ”vechea clasă politică” sau cu Viorica Dăncilă, adversarul direct pentru turul doi. Dăncilă nu contează în campanie orice ar spune, cel mult mai comite o gafă bună de consemnat în antologia umorului involuntar.
• Se simte totuși o trepidație subterană care provoacă mici cutremure de suprafață: este rezultatul mașinațiunilor, al aranjamentelor de culise pentru a trimite în turul doi un candidat cât mai slab, pradă sigură pentru Klaus Iohannis. În fond, campania se desfășoară așa cum au trecut și primii cinci ani de mandat: în suspect de multă liniște, fără valuri, la minima rezistență.