G4Media.ro

De ce l-a înlocuit Putin pe „Generalul Armaghedon” după numai trei luni…

Sursa foto: Kremlin.ru

De ce l-a înlocuit Putin pe „Generalul Armaghedon” după numai trei luni de la numirea în funcția de principal comandant militar în Ucraina/ Experți: O recunoaștere clară a faptului că toată această campanie nu reușește să atingă obiectivele strategice al Rusiei

Rusia își remaniază comanda militară din Ucraina, demițându-l pe principalul comandant după numai trei luni. Demiterea reflectă dificultățile cu care se confruntă Rusia, generalul Serghei Surovikin, care în mare parte nu a prea reușit să înregistreze vreun progres pe câmpul de luptă, va fi înlocuit de generalul Valeri Gherasimov, care, încă de la început, s-a aflat printre principalii arhitecți ai păguboasei invazii lansate de Moscova, scrie The New York Times, citată de Rador.

Surovikin, care fusese numit în luna octombrie în urma operațiunilor dezastruoase ale Rusiei din regiunea Harkiv, este acum unul dintre adjuncții lui Gherasimov, după cum reiese dintr-o declarație dată publicității, ieri, de Ministerul rus al Apărării. Gherasimov a fost timp de peste zece ani șeful Statului Major.

„Au dat jos un om competent, înlocuindu-l cu unul incompetent, dar care s-a aflat la comandă de multă vreme și care s-a dovedit credincios”, a declarat Dara Massicot, cercetător-șef al Corporației RAND din Washington. „Orice s-ar întâmpla la Moscova, asta nu are nicio legătură cu ceea ce se întâmplă de fapt în Ucraina”.

Remanierea survine după o serie de anunțuri din această săptămână legate de noi livrări de armament din Occident, livrări care ar putea întări capacitatea Ucrainei pe câmpul de luptă.
Aducând la zi o serie de informații, Ministerul britanic al Apărării a declarat că numirea lui Gherasimov reprezintă un eveniment important în privința modului în care președintele Vladimir Putin abordează războiul, însemnând „o recunoaștere clară a faptului că toată această campanie nu reușește să atingă obiectivele strategice al Rusiei”.

Analiștii estimează că înlocuirea lui Surovikin cu un ‚aparatcik’ al Kremlinului de felul lui Gherasimov demonstrează că Putin continuă să fie interesat să lase o impresie de stabilitate. Anunțul a fost primit cu ironie de unii bloggeri militari naționaliști ruși, care au comparat remanierea cu un ‚schimb de scaune pe muzică’ (n. red. – aluzie la un vechi joc de societate: în momentul opririi muzicii, jucătorii trebuie să ocupe repede un scaun. Persoana rămasă fără scaun este eliminată din joc, n.red.)

După numirea sa în octombrie, Surovikin a lansat un val de atacuri cu rachete și drone menit să distrugă rețeaua energetică a Ucrainei, lăsând populația civilă fără curent electric și fără încălzire într-o perioadă când iarna începea să se apropie. Anterior, el a comandat forțele ruse din Siria, unde era cunoscut pentru campania sa de bombardamente îndreptate asupra civililor.

În cele trei luni în care s-a aflat la comandă, armata rusă din sud a fost silită să intre în defensivă. Surovikin a coordonat retragerea din Herson după un puternic atac cu obuze lansat de forțele ucrainene, care a făcut ca rușii să nu-și mai poată păstra pozițiile.

Vestea remanierii a survenit în timp ce, în orașul Soledar, din est, se purtau încă lupte grele.

Ieri, Evgheni Prigojin, fondatorul grupului paramilitar de mercenari Wagner, care formau cea mai mare parte din forțele ruse care luptau în Soledar, a susținut în contul său de pe Telegram că oamenii săi au obținut controlul asupra orașului, deși el a adăugat că luptele continuau.

Ucraina a declarat că forțele sale încă mai apără orașul Soledar.

O victorie a Rusiei în Soledar – o localitate cu mine de sare aflată la nord de Bahmut – ar însemna prima victorie tangibilă a Rusiei din acest război, începând din luna iulie, când trupele sale au preluat controlul asupra regiunilor Severodoețk și Lisiciansk din bazinul Donbas. Asta ar încuraja forțele ruse să-și continue înaintarea spre Bahmut, un oraș în ruină aflat la 15 km distanță, care acum se află în toiul războiului.

Dar experții militari estimează că o cucerire a orașului Soledar nu ar însemna că Bahmutul ar fi pe punctul să cadă. Institutul pentru Studii pe tema Războiului, cu sediul la Washington, estimează că, indiferent dacă Rusia va cuceri orașul Soledar, Ucraina s-ar putea apăra și ar putea să-și suplimenteze numărul de soldați din Bahmut.

Sursa: The New York Times/ Rador/ Traducerea: Alexandru Danga

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Dupa ce Putin a ruinat tot ca si comandant direct acu schimba generalii. Mai cunoasteti vreun patron de fotbal care face la fel ?

  2. Mult diazepam pt Putin si gheneralii lui pt un somn linistit.

  3. More wishful thinking din partea „expertilor” occidentali, care nici macar nu depun un minim efort pentru intelegerea situatiei.

    Surovikin nu a fost inlocuit, el a ramas comandantul trupelor din frontul Sudic, actuala „operatiune speciala”. Ceilalti doi „adjuncti” se pare ca au luat in primire celelalte zone care se vor activa in perioada urmatoare. Cel putin asta ne spune faptul ca Saliukov a fost vazut ieri in Belarus, probabil viitorul front nordic. Kim, al treilea „adjunct” nu e clar ce responsabilitati are, dar probabil va lua in primire frontul de la nord est de Sumi si Kharkov.

    Iar Gherasimov a primit rol de coordonator peste toti trei, cum era si logic din moment ce el e Seful Statului Major.

    Cu alte cuvinte, n-a inlocuit nimeni pe nimeni, tot ce s-a intamplat duce cu gandul la o largire a spectrului operatiunii si intareste ideea ca Rusia e din ce in ce mai dedicata unui razboi total.