De ce nu ne putem bucura mai mult de ce avem? Golul care rămâne după ce le-ai bifat pe toate

Sunt dimineți în care totul pare că e „cum trebuie”. Ai un job decent, un cont bancar pe plus. Ai bifat o vacanță, ai lucruri pe care cu câțiva ani în urmă doar ți le doreai.

Și totuși… ceva nu face clic. Nu e dramă, nu e criză. E mai degrabă senzația că lipsește ceva – dar nu știi exact ce. E ceva subtil: o ușoară amorțeală, o nemulțumire care nu are motiv clar. Un fel de „viața mea e ok, de ce nu o simt și eu la fel? De ce nu mă pot bucura mai mult de ceea ce am?”

Ce faci cu asta? Care este motivul?

Creierul tău are câteva trucuri care îl ajutau, odată, să supraviețuiască. Dar azi, în lumea taskurilor, a notificărilor și a validării constante, acele mecanisme devin o formă de autosabotaj.

Biasul adaptării hedonice îți șoptește: „Ok, ai reușit. Și acum ce urmează?”
Orice realizare – diploma, jobul dorit, city break-ul mult așteptat – e digerată repede și clasată la „normal”. Și iar începe alergarea.

Biasul negativității îți face inventarul lucrurilor care lipsesc, nu al celor care sunt. Așa ajungi să ai o zi „rea” în care ți s-au întâmplat de fapt 5 lucruri bune și unul care te-a scos din ritm.

Gândirea comparativă te pune într-o cursă cu oameni pe care nu-i cunoști cu adevărat. Și mereu pierzi. Pentru că realitatea ta nu poate câștiga împotriva “vitrinei cu realizări” a altcuiva.

Și dacă în copilărie ai fost văzut și apreciat doar când „făceai ceva remarcabil”, ai învățat o lecție tăcută, dar devastatoare: că valoarea ta e legată de performanță și că starea ta de bine nu este o destinație serioasă.

Fericirea ca „proiect”? Nu merge.

E tentant să tratezi starea asta ca pe o sarcină pragmatică: „Hai să găsesc ce-mi lipsește și să repar.” Dar asta e chiar capcana. Nu lipsește nimic. Doar că ai învățat să funcționezi într-un ritm în care nu mai știi să simți ce e deja acolo.

Când starea de bine devine o listă de bifat – sport, mindfulness, vitamine, succes – riști să o trăiești cu o anxietate de fond: „Fac totul bine. Și tot nu mă bucur destul de viața pe care o am.”

Ce ajută totuși, când nimic nu pare suficient?

Nu o să-ți dăm o listă. Dar îți oferim câteva breșe – crăpături prin care poate intra puțină lumină:

1. Schimbă întrebarea.
   În loc de „De ce nu sunt fericit?”, încearcă „Unde m-am pierdut pe drum?”. Uneori e suficient să observi: când ai început să faci lucruri doar din inerție? Ce parte din tine a rămas neascultată?
2. Oprește glorificarea nemulțumirii.
   Nemulțumirea perpetuă nu e semn de ambiție. E adesea semn că nu știi să fii cu tine, decât în mișcare, în acțiune. Fii atent când îți spui „data viitoare o să mă bucur mai mult”. De câte ori ți-ai mai zis asta până acum?
3. Bucuria nu trebuie să fie spectaculoasă.
   Nu e ca în reclame. Nu sare în sus. Uneori e doar o liniște, sau frază spusă de un prieten, o zi în care nimeni nu te-a deranjat și ți-ai făcut treaba bine. Dar dacă nu știi s-o vezi, ai să o ratezi.
4. Reînvață pauza care nu cere nimic.
   Nu un retreat, nu o meditație ghidată, nu rețete cu tentă adeseori ridicolă, vândute ca soluții spectaculoase de resetare. Încearcă o simplă ieșire afară, fără telefon. Trei minute în care nu faci nimic. E greu? Normal, creierul tău n-a mai făcut asta demult.

Nu trebuie să-ți schimbi viața ci doar sa apreciezi ceea ce funcționează. Și nu ca pe un gest de recunoștință forțată, ci ca pe un act de luciditate. Să observi că nu e puțin să ai o zi în care ai avut liniște, în care ai fost sănătos, sau în care cineva ți-a scris fără să aibă nevoie de ceva.

Iar pentru momentele în care simți că te pierzi un pic pe dinăuntru, deși „afară e totul ok” – suntem aici.

web: www.themind.ro | mail: [email protected] |  tel: 021.781.22.59

social: facebook | instagram | linkedin