De ce nu reușește aviația rusă să se impună în Ucraina?

La mai bine de două luni de la declanșarea invaziei împotriva Ucrainei, Rusia nu a reușit să-și impună supremația aeriană asupra unor zone întinse din țară vecină, în ciuda faptului că forța sa aeriană este nu doar a doua ca mărime din lume, ci și una dintre cele mai avansate tehnologic.

Pregătirea deficitară a atacului inițial, eficacitatea neașteptată a apărării anti-aeriene a ucrainienilor și folosirea cu succes de către aceștia a armamentului performant livrat de occidentali sunt câteva dintre motivele pentru care aviația rusă se confruntă cu dificultăți majore în Ucraina.

O forță avansată

Mulți experți militari se așteptau ca aviația rusă să distrugă forțele ucrainiene, inclusiv cele aeriene, în primele zile ale invaziei. Potrivit acestora, armata Ucrainei ar fi urmat să fie lăsată complet vulnerabilă, pe măsură ce avioanele de vânătoare rusești ar fi lovit aeroporturi militare, centre de comandă, noduri de cale ferată, elemente de infrastructură etc.

Estimările specialiștilor se bazau pe cifrele impresionante ale forțelor aeriene ale federației, precum și pe avansul lor tehnologic.

La începutul campaniei sale în Ucraina, Rusia se afla pe locul al doilea din lume în ceea ce privește forța aviației sale militare, cu 4.172 de aparate de luptă, adică 8% din numărul total la nivel global.

Pe lângă faptul că au al doilea cel mai mare număr de avioane de luptă în serviciu din lume, două avioane construite în Rusia sunt considerate între primele cinci din lume ca performanță. În prezent, există 1.057 de avioane de luptă Sukhoi Su-27/30 în serviciu, ceea ce îl face a doua cea mai populară aeronavă militară din lume, cu o cotă de piață globală de 7%.

De asemenea, experții au notat că Mikoyan MiG-29 a fost al cincilea cel mai utilizat avion de luptă la nivel mondial – iar 817 de aparate (6% din piață) sunt acum în serviciu. Pe lângă acestea, mai sunt în serviciu 470 de Su-25 (3%) și 389 de Su-24 operaționale la nivel global (3%).

„Cu aproape 4.000 de avioane de luptă și cu o experiență vastă în bombardarea țintelor în Siria, Georgia și Cecenia, se aștepta ca forțele aeriene ruse să joace un rol vital în invazie, permițând armatei Rusiei să pătrundă adânc în Ucraina, să pună mâna pe Kiev și să distrugă armata ucraineană,” a scris The Atlantic.

Cu toate acestea, și în ciuda previziunilor specialiștilor, supremația aeriană a Rusiei în Ucraina este departe de a fi un lucru cert. Mai mult, zone întinse din Ucraina sunt controlate complet de forțele aeriene ale ucrainienilor.

New York Times a relatat luni că, potrivit Departamentului Apărarii de la Washington, Ucraina „continuă să-și folosească propriile aparate de vânătoare și de atac avioane împotriva trupelor ruse.”

De altfel, o înregistrare video difuzată la începutul acestei săptămâni a surprins momentul în care două avioane de luptă ucrainene Su-27 Flankers au bombardat Insula Șerpilor, ocupată de ruși, provocând două explozii puternice.

Un sistem de apărare antirachetă ar fi fost distrus în atac, iar un purtător de cuvânt al armatei ucrainiene, Serhiy Bratschuk, a susținut că aparatele au scufundat și o navă din clasa Serna în Marea Neagră. (Rusia a preluat controlul asupra Insulei Șerpilor în martie, întrerupând accesul Ucrainei la comerțul maritim vital).

Cauzele eșecului

Și, totuși, care sunt motivele pentru care aviația Rusiei, văzută de decenii drept una dintre cele mai formidabile din lume, nu reușește să domine cerul Ucrainei și are o atitudine considerată cel puțin „timidă” de către specialiști?

De altfel, conform datelor oferite de Ministerul Apărării de la Kiev, forțele aeriene ale Rusiei au pierdut până miercuri 199 de avioane și 160 de elicoptere.

Rezistență neașteptată a ucrainienilor. În opinia experților, acesta este cel mai important motiv pentru eșecul puterii aeriene a Rusiei și pentru precauția evidentă a piloților ruși. Spre deosebire de inamicul lor, ucrainenii au dezvoltat un concept coerent de operațiuni aeriene, unul care le-a permis să blocheze ceea ce părea a fi dominația aeriană clară a Rusiei.

Ucrainenii au integrat o serie de capabilități aeriene și antiaeriene pentru a se opune forțelor aeriene ruse mult mai puternice, făcând astfel ca apărarea lor antiaeriană – descrisă inițial ca relativ modestă – să rămâna o amenințare majoră. Aceste capabilități includ cel puțin două lucruri:

1) Sistemele portabile de rachete. Țările NATO au transferat în Ucraina cantități impresionante de sisteme portabile de apărare aeriană sau MANPADS, cum ar fi racheta Stinger, fabricată de americani. Sistemul Stinger poate fi manevrat de un singur operator, iar racheta lansată rămâne „blocată” pe avionul luat ca țintă cu ajutorul ghidajului în infraroșu.

Aprovizionarea de către occidentali cu MANPAD și alte tipuri de sisteme de apărare aeriană au permis Ucrainei să-și crească și să-și îmbunătățească capacitățile,” a declarat Pavel Luzin, expert în forțele armate ruse și colaborator la Fundația Jamestown, citat de Yahoo News.

William Alberque, directorul de strategie, tehnologie și control al armelor la International Institute for Strategic Studies (IISS – Institutul Internațional de Studii Strategice), a declarat că Ucraina a reușit să distribuie eficient aceste sisteme de apărare antiaeriană, lucru ce a devenit „prea periculos” pentru misiunile de zbor ale aparatelor rusești.

Prin folosirea acestor sisteme mobile ieftine, ucrainenii au reușit să limiteze puterea aeriană rusă la câteva zone de est și de sud, limitând foarte mult libertatea de manevră a Rusiei.

2) Echipamente militare performante. Pe măsură ce ostilitățile s-au prelungit, statele NATO au furnizat Ucrainei echipament militar din ce în ce mai avansat, inclusiv pentru apărarea împotriva amenințărilor aeriene.

De exemplu, Slovacia a anunțat luna trecută că a donat Ucrainei sistemul său de apărare aeriană cu rază lungă S-300.  Amenințarea reprezentată de S-300 forțează aeronavele rusești individuale, cărora le lipsește în general realimentarea, războiul electronic și sprijinul de comandă și control, să zboare jos, aproape de sol, pentru a se proteja de atac. Acest lucru, la rândul său, îi face mai vulnerabili la rachetele sol-aer portabile.

Opoziției înverșunate a ucrainienilor i se mai adaugă însă și diferite rateuri ale aviației Federației Ruse:

Sistemele de armament deficitare cu care sunt dotate unele avioane rusești. Aceasta este una dintre cele mai surprinzătoare descoperiri făcute de experții occidentali, care susțin că Rusia continuă să sufere din cauza sistemelor de armament mediocre cu care sunt dotate aeronavele sale de luptă.

Oficialii americani au declarat că piloții ruși sunt „incapabili să localizeze și să atace rapid țintele de la sol,” iar rachetele lansate în Ucraina „își ratează deseori țintele – aceasta în situația în care ele și funcționează,” potrivit NY Times.

William Alberque a afirmat că stocurile rusești de rachete ghidate sunt semnificativ mai mici decât cele ale NATO. Această observație a fost susținută de analistul de securitate Oliver Alexander, care a scris pe Twitter că, având în vedere lipsa de muniție ghidată de precizie a Rusiei, piloții ruși „sunt forțați să folosească așa-numitele dumb bombs (bombe neghidate) pentru a opera la scară mare.”

 

Un alt exemplu privind tehnologia neașteptat de precară a aviației Rusiei a fost dezvăluit de secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, care a spus recent că avioanele de luptă rusești doborâte au fost găsite cu receptoare GPS rudimentare „lipite pe tabloul de bord,” deoarece sistemele lor de navigație încorporate sunt deficitare.

„Receptoare GPS au fost găsite lipite pe tablourile de bord ale aparatelor Su-34 rusești doborâte, astfel încât piloții să știe unde se află, din cauza calității proaste a propriilor sisteme,” a spus oficialul de la Londra.

Doctrina aeriană greșită a Moscovei. Experții susțin că doar tehnologia mediocră nu explică pe deplin eșecul Rusiei de a-și impune superioritatea aeriană. Ei afirmă că doctrina aeriană a Rusiei a fost prost gândită și executată la întâmplare încă din primele zile ale războiului.

„Rușii au crezut că totul se va termina foarte repede, cu un colaps complet ucrainean la primul contact și că (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski va fi fie capturat, fie va fugi,” a declarat Alberque. „Dacă Kremlinul ar fi anticipat rezistența ucrainienilor, armata rusă ar fi acționat mult diferit, iar puterea lor aeriană ar fi mult mai devastatoare acum,” a afirmat expertul.

Și deoarece Moscova a crezut că va captura Ucraina în primele zile, conducerea militară a Rusiei nu a dorit să distrugă infrastructură ucraineană pe care vroia să o păstreze pentru a controla țara după război, a explicat William Alberque.

Eșecul capacităților de informații. Referindu-se la importanșa aviației în războiul modern, experții au afirmat că forțele aeriene depind de o serie de tehnologii care necesită personal înalt calificat, care poate configura rapid ceea ce înseamnă un ecosistem militar aeropurtat: stații radar aeropurtate pentru a oferi comandă și control, avioane de luptă pentru a proteja și a patrula spațiul aerian, avioane de realimentare pentru a menține aparatele de luptă în aer mult timp, aeronave de război electronic pentru a bloca apărarea inamicului, o serie de aparate care colectează informații, avioane de atac pentru a localiza și distruge forțele inamice etc.

Acest tip de operațiuni combinate implică sute de avioane și mii de oameni într-un scenariu bine regizat și care trebuie repetat constant pentru a se derula corect. Atunci când sunt gestionate corect, aceste operațiuni suprapuse permit unui armate să domine cerul, făcând viața mult mai ușoară forțelor terestre sau navale.

În acest context, experții au afirmat însă că chiar și mult lăudatele capacități de informații, supraveghere și recunoaștere ale Rusiei par surprinzător de slabe în războiul din Ucraina. Forțele ruse par rareori capabile să identifice posibile ținte ucrainene și să desfășoare mijloacele aeriene pentru a le ataca suficient de rapid pentru a face diferența în luptă.

Prioritatea acordată forțelor terestre. Phillips Payson O’Brien, profesor de studii strategice la Universitatea St. Andrews din Scoția, și Edward Stringer, un mareșal în retragere aerian din Royal Air Force, au susținut că armata rusă se luptă să folosească în mod creativ doctrina aeriană, din cauza concepției care există de mult timp că ea este o putere tradițională terestră, având la dispoziția sa rezerve masive de soldați.

„Când a început invazia, forțele aeriene ruse nu au fost capabile să desfășoare o campanie complexă și bine gândită,” au scris cei doi experți. „În loc să acționeze pentru a controla cerul, forțele aeriene ruse au oferit în mare parte sprijin aerian trupelor terestre sau au bombardat orașele ucrainene.

Acționând astfel, ele au urmat tactica tradițională a unei puteri continentale care privilegiază forțele terestre.” Adoptând această strategie, Rusia nu a reușit să înțeleagă importanța puterii aeriene, care ar fi trebuit să fie unul dintre marile sale avantaje în Ucraina, cred analiștii.

„Eșecul forțelor aeriene ruse este poate cea mai importantă, dar cel mai puțin discutată poveste a conflictului militar de până acum. Forțele ucrainene au arătat o putere surprinzătoare în războiul aerian și s-au adaptat pe măsură ce luptele au progresat. Dar ambele tabere din acest război ar putea câștiga în continuare supremația aeriană – și ar putea schimba fundamental cursul conflictului,” afirmă experții.

Ineficiența datorată corupției și proastei organizări. Specialiștii sunt de părere că recenta modernizare a forțelor aeriene ruse, deși menită să îi permită să desfășoare operațiuni moderne combinate, a fost în mare parte făcută „doar pentru spectacol.”

Rușii au irosit bani și efort pe corupție și ineficiență. Deși s-a făcut multă vâlvă cu noile echipamente, cum ar fi avionul de atac Su-34, forțele aeriene ruse continuă să sufere din cauza operațiunilor logistice defectuoase și a lipsei unui antrenament regulat și realist.

„Mai presus de toate, cleptocrația rusă autocratică nu are încredere în ofițerii de rang inferior și de rang mediu și, prin urmare, nu poate permite luarea deciziilor imaginative și flexibile pe care se bazează forțele aeriene NATO,” a scris The Atlantic.

Din acest motiv, aviația rusă desfășoară misiuni simple, unde deseori se folosesc aeronave unice fără sprijinul reciproc din operațiuni aeriene combinate, așa cum se întâmplă într-o forță aeriană avansată a NATO.

Piloților li se oferă o țintă; ei zboară rapid pentru a o ataca, în multe cazuri bazându-se pe muniții neghidate pentru a încerca să o lovească; și apoi se retrag și încearcă să nu fie doborâți. Nu li se permite să acționeze flexibil, iar ordinul primit trebuie executat, orice ar fi.

Surse: The Atlantic, Yahoo News, Tass, Voice of America, New York Times, 19fortyfive, Independent, Business Insider, Twitter