De ce NU s-a dispus arestarea preventivă pentru Horațiu Potra și Andrei Florin Lup: Nu există elemente factuale din care să rezulte o tulburare concretă și semnificativă a ordinii publice (motivare decizie)
Judecătorul de drepturi și libertăți care a refuzat arestarea preventivă a lui Horațiu Potra și a lui Andrei Florin Lup argumentează, în motivarea deciziei, că în această cauză “nu există elemente factuale din care să rezulte o tulburare concretă și semnificativă a ordinii publice”.
“Din actele aflate la dosarul cauzei, reiese faptul că presupusa faptă comisă nu prezintă elemente care să conducă la concluzia existenței unui pericol social pentru care să se impună luarea măsurii arestării preventive și nu a produs în concret urmări grave”, scrie judecătorul.
“Din cuprinsul referatului cu propunere de arestare preventivă rezultă că aceste aspecte au fost prezentate în scopul evidențierii pericolului social pe care l-ar putea reprezenta inculpatul Potra Horațiu, fără a fi dovedit caracterul ilicit al acestor activități și nici folosirea resurselor pe care se presupune că inculpatul le deține în scopul săvârșirii unor infracțiuni mai grave care să justifice luarea măsurii arestării preventive față de acesta”, se arată în continuarea motivării.
De asemenea, analizând transcrierea conversațiilor whatsapp, astfel cum sunt redate în referatul cu propunere de arestare, judecătorul “constată că singura persoana care a participat la conversația din grupul Whatsapp RALF și despre care s-a stabilit că se deplasa către București, eventual cu scopul participării la o manifestare publică, este Potra Alexandru, ceilalți participanți la această conversație folosind pseudonime care au făcut imposiiblă stabilirea identității lor”.
“Așadar, constată că în cauză nu au fost identificate și audiate persoanele cu care inculpații s-ar fi deplasat înspre mun. București și care ar fi urmat să fie înarmate în scopul manifestării violente la o adunare publică”, subliniază acesta.
“Punând în balanţă, pe de o parte, gravitatea faptei imputate, care este de nivel redus, iar nu de nivelul unei gravităţi deosebite, astfel cum s-a alegat în cuprinsul propunerii formulate, cu, pe de altă parte, situaţia inculpaților și circumstanțele personale ale fiecăruia dintre aceștia, judecătorul apreciază că prima nu cântăreşte suficient cât să permită luarea celei mai drastice dintre măsurile preventive chiar şi în situaţia unor fapte de o gravitate abstractă şi concretă medie, ceea ce ar duce la lipsirea de semnificaţie a caracterului excepţional al acestei măsuri preventive”, argumentează judecătorul.
De asemenea, judecătorul apreciază că fapta imputată este de o gravitate medie, raportat la circumstanțele reale și personale în care a fost săvârșită, iar “faptul că prezumtiva activitate ilicită a fost amplu dezbătută în presă și prin intermediul rețelelor de socializare, în contextul social și politic actual, nu poate constitui temei pentru dispunerea arestării preventive”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În baza art. 227 alin. (1) C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești formulată în dosarul penal nr. 6720/284/P/2024, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpații:
- POTRA HORAȚIU, fiul lui Ion și Maria, născut la data de…, în…, domiciliat în…, studii superioare, stagiu militar satisfăcut, cu antecedente penale conform fișei cazier, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. 2 din C. pen., orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prev. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 Republicată, instigare publică, prev. de art. 368 alin. 1 C. pen., toate cu aplicarea disp. art. 38 alin. 1 C.pen.;
- LUP ANDREI-FLORIN, fiul lui Florin și Monica Elena, născut la data de… în … , domiciliat în…, studii medii, stagiu militar nesatisfăcut, cu antecedente penale conform fișei cazier, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 342 alin. 2 din C. pen., orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, prev. de art. 37 lit. a din Legea nr. 126/1995 Republicată cu aplicarea disp. art. 38 alin. 1 C.pen.
În baza art. 227 alin. (2) C.proc.pen. raportat la art. 202 alin. (4) lit. b) C.proc.pen., la art. 215 C.proc.pen. şi la art. 2151 C.proc.pen., dispune luarea faţă de inculpatul POTRA HORAȚIU a măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 10.12.2024 până la data de 07.02.2025 inclusiv.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii