De ce părăsește armata franceză Africa?

Prezența militară franceză permanentă în Africa se va fi topit ca zăpada în soare de la plecarea forțelor din Mali, la sfârșitul anului 2022. La apogeul Operațiunii Barkhane, desfășurată în Mali pentru a lupta împotriva terorismului, erau desfășurați peste 5.100 de soldați francezi. Au urmat în cascadă plecarea din Mali, apoi retragerea din Burkina Faso, apoi din Niger, după cearta cu regimurile puciste ale acestor țări. La sfârșitul anului 2022, încă prezenți pentru a securiza aeroportul, ultimii soldați francezi au părăsit și Republica Centrafricană, potrivit Rador Radio România.

De la o prezență în nouă țări precum Mali, Niger și Burkina Faso, Republica Centrafricană, Ciad, Gabon, Senegal, Coasta de Fildeș și Djibouti, vor rămâne în curând doar o sută de militari în Gabon și Coasta de Fildeș, pe lângă cei 1.500 din Djibouti. Această ultimă bază va concentra așadar 80% din prezența militară franceză pe continent care, la vremea splendorii Françafrique, număra 60.000 de oameni în aproape 90 de garnizoane situate pe continent și în Madagascar.

Reducere spectaculoasă

Înainte de retragerea din Ciad și Senegal, armata franceză mai avea 3.650 de soldați în ceea ce era numit „forțe prepoziționate”, adică bazele militare ale țărilor cu care s-a stabilit o cooperare militară puternică de-a lungul deceniilor. Cu Djibouti, acordul de apărare a fost recent reînnoit, iar Franța își păstrează baza (1.500 de oameni), alături de cele americane, chineze și alții.

Principalul punct de ancorare a fost și Ciad, unde baza militară N’Djamena este situată în inima istorică a orașului. În același timp, forțele militare franceze se tot reduc în Senegal (350 de militari), Coasta de Fildeș (600), Gabon (300). În schimb, baza franceză deschisă în Emiratele Arabe Unite este în creștere (850 de militari).

Scăderea prezenței franceze este sub lupă de câțiva ani în Franța. Odată cu eșecurile repetate ale Operațiunii Barkhane, Emmanuel Macron cere de mai bine de doi ani un plan de retragere sau cel puțin explicații mai detaliate cu privire la desfășurarea forțelor militare ale Franței în Africa.

De aici și misiunea încredințată în primăvara anului trecut de președinte trimisului său special, Jean-Marie Bockel, care a depus un raport la Elysée pe 26 noiembrie. Acesta din urmă pledează pentru o dezangajare semnificativă și o „cooperare în reconstrucție”. Până la reducerea forțelor la aproximativ 1.700 de soldați anul viitor.

Creșterea sentimentului antifrancez

Dezbaterea a durat prea mult timp, fiecare minister apărând puncte de vedere opuse. La Ministerul Forțelor Armate, o mare parte a ierarhiei nu era încă pregătită să audă argumentele în favoarea unei retrageri. Aceste baze sunt istorice, cu o prezență continuă încă din secolul al XIX-lea.

Informații, lupta împotriva terorismului, ajutor pentru populație, protecția cetățenilor în caz de criză – armata are întotdeauna argumente bune pentru a-și apăra prezența. „Apăram o strategie pe termen lung, cu scopul de a obține informații și de a combate terorismul”, mărturisește un ofițer superior. Chiar și așa, pe teren, mulți militari au urmărit cu regret creșterea sentimentelor antifranceze.

Până și personalul general a ajuns să se schimbe. În ianuarie, Thierry Burkhard, șeful de stat major al forțelor armate, a recunoscut că „sistemul militar” francez a produs, „în special la nivelul percepțiilor, efecte negative care ajung să cântărească mai mult decât efectele pozitive”. Și a adăugat: „Este imperativ să lăsăm țările partenere suverane să comunice cu noi cu privire la acțiunile lor”.

Dar deși Parisul era pregătit să asculte cererile noului președinte al Senegalului, Bassiru Diomayé Fay, și să accepte suveranitatea, forțele armate nu se așteptau la răsturnarea situației din Ciad. Până de curând, Ciadul solicita mai multe resurse de la Franța pentru combaterea terorismului. „Vizita ministrului de externe, care a pledat pentru o reducere a trupelor, a mers fără îndoială prost”, ne spune Caroline Roussy, director de cercetare la Institutul de Relații Internaționale și Strategice (Ifri), care a lucrat intens la deschiderea bazelor militare franceze din Sahel.

„Politica Ciadului nu este niciodată foarte transparentă, dar este clar că bazele militare au devenit de multă vreme o sursă de iritare și de sentimente antifranceze. Am întârziat să ne deschidem, sub influența unor nostalgici ai imperiului, și am fost dați afară. O adevărată lovitură pentru Franța”, adaugă expertul. „Prezența franceză în Africa a devenit un element al politicii interne. Când sunt dificultăți și apare nevoia de a retrezi naționalismul, Franța devine țapul ispășitor”, explică un militar. „Există, în Franța, o nouă generație de politicieni francezi care nu acceptă legătura istorică a francofoniei cu Africa și țin lecții despre drepturile omului africanilor, care nu aderă la tot acest discurs, denunțând dubla lui utilizare. Pe partea africană, o nouă generație de lideri reacționează la presiunea străzii, iar populația este foarte tânără”.

Lovitură dură pentru Occident

Plecarea soldaților francezi de pe un continent în care 18 țări erau foste colonii sau protectorate marchează așadar sfârșitul unei relații speciale, de care nimeni nu mai are chef. Dar această retragere creează (și) un vid occidental într-un teritoriu în care amenințările teroriste sunt încă foarte puternice.

Nici Boko Haram, nici Aqmi, nici EIGS /formațiuni teroriste/ nu au dispărut, iar atacurile asupra civililor nu au fost niciodată atât de puternice în Niger, Mali și Burkina Faso, după cum arată rapoartele ONG-urilor. „Ce se va întâmpla în continuare? Rusia își va oferi serviciile și ar putea să câștige pariul cu Ciadul pentru control și stabilitate de la estul la vestul continentului”, avertizează Caroline Roussy.

Opinia sa este împărtășită de Elie Tenenbaum, cercetător la Ifri și coordonator al laboratorului de cercetare a apărării. Raportul lui Jean-Marie Bockel „recomanda o reducere drastică a prezenței militare”, comentează el. Acest lucru nu era neapărat solicitat inițial de către parteneri. „Dar cum deciziile se îndreptau în această direcție, ei au preferat să anunțe că decizia este a lor”.

„Încă o dată, africanii au avansat mai repede decât francezii”, adaugă expertul. „Procedând astfel, ei oferă Rusiei, în mijlocul creșterii sale de influență pe continent, un cadou frumos”. „Atât Ciadul, cât și Senegalul au consolidat relațiile cu Moscova în ultimele luni. Deși Rusia nu are interese majore în aceste țări, aceasta este o modalitate bună de a da o lovitură francezilor”.

La Paris, Ministerul Forțelor Armate susține neoficial că vremurile s-au schimbat și că nu este nevoie să fie menținute baze permanente costisitoare pentru a apăra interesele economice și politice ale Franței. E dat ca exemplu Regatul Unit, o altă fostă putere colonială lider în Africa și înzestrată cu responsabilități globale ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, care menține o singură bază permanentă pe continent, în Kenya, pe lângă cea din Djibouti. China, care concurează cu Parisul, Londra și Washingtonul în ceea ce privește comerțul și influența în Africa, nu consideră util să aibă o prezență militară permanentă pe continent, cu excepția, din nou, a celei din Djibouti.

Djibouti, țară de garnizoane

Djibouti, o țară deșertică de un milion de locuitori aflată pe țărmul Mării Roșii, pe unde trece o cincime din comerțul maritim mondial, are așadar o poziție strategică monetizată financiar și politic. Acest fost teritoriu francez de peste mări, devenit independent în 1977, se bucură așadar de caracteristica unică în lume de a adăposti voluntar detașamente militare permanente din nu mai puțin de zece țări! Până la punctul de a fi descris de analiști drept „un stat de garnizoane străine”. Acolo se află cea mai mare bază americană de pe continent, adică 3.200 de militari, apoi sunt prezenți militari din Franța, precum și din Japonia, Spania, China, Italia, Regatul Unit, Spania, Germania și Arabia Saudită Arabia. Dar nu și din Rusia…

Sursa: LE MONDE / Rador Radio România / Traducerea: Ruxandra Lambru