De ce Polonia și Lituania sunt acuzate de ”denaturnarea Holocaustului”/ Istoricii pun sub semnul întrebării narațiunea partidului Lege și Justiție: Holocaustul a existat, însă națiunea mea, grupul meu, tribul meu, nu au avut nicio legătură cu asta

În 2011, Jan Grabowski, un istoric polonez, a publicat un studiu exploziv despre comportamentul cetățenilor polonezi în timpul Holocaustului, concentrându-se pe comunitatea din Dabrowa Tarnowska, unde evreii polonezi au fost vânați și uciși de vecini.

Cartea a stârnit controverse aprige în ţara natală a savantului. Aproape 10 ani mai târziu Grabowski, profesor de istorie la Universitatea din Ottawa, continuă să fie implicat în dispute legale provocate de cartea sa, transmite Euronews.ro, citată de Rador.

În 2018 a dat în judecată pentru defăimare Liga Poloneză, după ce l-a acuzat că exagerează numărul evreilor uciși de polonezi în timpul ocupației naziste.

„În încercarea de a atrage o bază naționalistă, partidul de dreapta Lege și Justiție (Prawo i Sprawiedliwość, PiS) a susținut mult timp ceea ce criticii numesc „politica memoriei”.

În centrul acestei narațiuni se află teoria conform căreia doar naziștii au fost cei care au ucis trei milioane de evrei polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi nu polonezii, care nu ar fi călăi, ci doar victime ale Holocaustului.

În martie 2018, țara a adoptat o lege care i-a incriminat pe toți cei care acuzau națiunea poloneză de crime de război comise de Germania nazistă, interzicând în mod explicit utilizarea termenului „lagăre de exterminare poloneze”, cu referire la lagărele de concentrare situate în Polonia ocupată.

„Principalul punct forte al acestui argument este cel de a transmite mesajul pe care oamenii doresc să-l audă: Holocaustul a existat, însă națiunea mea, grupul meu, tribul meu, nu au avut nicio legătură cu asta”, spune istoricul.

Dezbaterea stârnită de cercetările lui Grabowski amintește, de departe, de cea provocată în Italia de eseul jurnalistului Giampaolo Pansa, „Il Sangue dei Vinti”.

Grabowski estimează că numărul evreilor uciși de polonezi – sau raportaţi/predați nemţilor și, prin urmare, uciși de naziști – este aproape de 200.000 de oameni.

Yad Vashem vorbește în schimb de o cifră între 130 de mii și 180 de mii de oameni. E vorba, desigur, de estimări grosolane.

Grabowski nu este primul istoric polonez care a pus sub semnul întrebării narațiunea promovată de PiS. În Polonia, în 2001, o carte revoluționară a istoricului Jan T Gross intitulată „Vecini: distrugerea comunității evreiești din Jedwabne, Polonia” relatează uciderea a 340 de evrei polonezi de către săteni: un episod barbar în care bărbați, femei și copiii au fost închiși într-un hambar și arși de vii.

Chiar dacă polonezii au salvat mii de evrei în acei ani, nu poate fi ascuns faptul că tot ei au comis şi atrocități împotriva poporului evreu.

„În lucrările mele subliniez faptul că planul genocidului era german, numai că fără colaboraționiștii locali nemţii nu ar fi fost niciodată atât de «eficienți»”, continuă Grabowski. „Această parte a poveștii nu a fost niciodată relatată în contextul polonez, iar noi, istoricii Holocaustului, datorăm victimelor și cititorilor noștri de astăzi adevărul”.

Polonia nu este singura națiune care trebuie să dea socoteală de ceea ce s-a întâmplat în timpul ocupației naziste din Europa de Est – și de rolul jucat în Shoah de soldații, cetățenii și oficialii săi.

Din cei șase milioane de evrei uciși în timpul Holocaustului, majoritatea covârșitoare – peste 5,7 milioane, conform lui Yad Vashem – au fost uciși în afara granițelor Germaniei: 1,1 milioane în Uniunea Sovietică, 569 mii în Ungaria și 3 milioane în Polonia, unde au fost localizate unele dintre cele mai infame lagăre de moarte naziste, inclusiv Auschwitz-Birkenau.

Yad Vashem estimează că jumătate din evreii uciși au murit în lagărele de exterminare conduse de SS, în timp ce cel puțin, un sfert au fost împușcați de „Einsatzgruppen” naziste – detaşamentele morţii – și de complicii lor, brigăzile SS și formațiunile de poliție.

Tema vinovăţiei

Pentru multe națiuni, problema vinovăției a fost mult timp o pastilă greu de înghițit.

După 1945, o mare parte din Europa de Est a fost absorbită de Uniunea Sovietică, iar genocidul nazist nu a fost tratat în principal ca o tragedie a poporului evreu.

De-abia atunci când a căzut zidul Berlinului, istoricii au putut evalua adevărata amploare a atrocităților comise în Europa de Est.

A trebuit să se aştepte până în 2004, înainte ca România să recunoască implicarea soldaților săi în deportarea și uciderea evreilor, sub supravegherea SS-ului nazist.

„Tragedia teribilă a Holocaustului a fost posibilă graţie complicității celor mai înalte instituții de stat – servicii secrete, armată, poliție etc.”, se arată în cuvintele președintelui de atunci, Ion Iliescu. „Nu există nicio scuză pentru cei care, cinici și cu sânge rece, și-au trimis la moarte concetățenii, cei care i-au discriminat, i-au umilit și i-au exclus din societate.”

În 2014, guvernul maghiar – prin ambasadorul său la ONU – și-a asumat responsabilitatea deportărilor în masă ale evreilor în lagărele de exterminare din 1944, efectuate de ofițeri maghiari sub supravegherea trupelor SS.

Alte țări, cum ar fi Polonia și Lituania – unde în timpul Holocaustului a fost masacrată 95% din comunitatea evreiască locală – continuă să înfrunte cu reticenţă trecutul.

Scriind săptămâna aceasta în publicaţia „Politico”, premierul polonez Mateusz Morawiecki  a susținut că polonezii – în loc să fie parțial responsabili pentru crimele împotriva umanității – au făcut tot posibilul pentru a-i ajuta în mod clandestin pe evrei. Mulți, spune el, au fost trimiși la moarte din acest motiv.

„Încercările reînnoite de a înfăţişa Polonia mai degrabă ca un stat vinovat, decât ca o victimă, nu pot fi tolerate”, spune acesta.

În Lituania, un legiuitor al partidului de guvernământ a anunțat luna trecută că lucrează la un proiect de lege în care va fi scris în alb și negru că nici guvernul lituanian, nici cetățenii săi nu au fost implicați în Holocaust.

De altfel, executivul local a „canonizat” și câteva figuri care, conform grupurilor evreiești, sunt legate de atrocitățile celui de-al doilea război mondial. Lituanianul Adolfas Ramanauskas-Vanagas – care a luptat cu sovieticii din 1945 până la execuția sa în 1952 – a fost numit de actualul guvern erou național. Cu toate acestea, potrivit Centrului Simon Wiesenthal, el a condus o bandă de milițieni care i-au persecutat pe evrei.

Nu numai: primul-ministru interimar al guvernului provizoriu lituanian din timpul celui Doilea Război Mondial, Juozas Ambrazevicius, a fost înmormântat cu mare pompă la Kaunas. Emigrând în Statele Unite după război, numele lui Ambrazevicius a rămas legat de moartea a mii de evrei, astfel încât comunitatea evreiască lituaniană a criticat dur ceremonia.

Purtătorii de cuvânt ai guvernelor lituanian și polonez nu au răspuns solicitărilor Euronews de a face un comentariu.

În 2016, un memorial semnat de Rūta Vanagaitė, „Poporul nostru”, a provocat o dezbatere privind complicitatea lituanienilor la uciderea evreilor. Vanagaite a descoperit că bunicul ei, un funcţionar public, a făcut o listă cu 11 „indezirabili” – toţi evrei – care au fost ulterior executaţi. Soțul mătușii sale a fost șeful poliției în timpul ocupației naziste.

Mai nou, recentele declarații ale președintelui rus Vladimir Putin, care s-a confruntat cu liderii est-europeni asupra rolului Poloniei în declanșarea celui de-al Doilea Război, au complicat şi mai mult situaţia analizată de istorici precum Gross, Vanagaitė și Grabowski.

În ultimele săptămâni, Putin a vărsat gaz pe foc afirmând în repetate rânduri că Varșovia ar fi fost responsabilă pentru izbucnirea conflictului și că i-ar fi ajutat pe nemţi să-i deporteze pe evrei.

Săptămâna trecută, președintele polonez, Andrzej Duda, a boicotat o ceremonie pentru eliberarea lagărelor de moarte naziste de la Auschwitz-Birkenau, deoarece organizatorii i-au refuzat permisiunea de a vorbi.

Duda ar fi dorit să profite de acea ocazie pentru a-i răspunde lui Putin.

Comentariile președintelui rus sosesc după aprobarea de către Parlamentul European a unei rezoluții care indică pactul nazist-sovietic – acordul din 1939 între liderul nazist Adolf Hitler și Joseph Stalin de a împărţi Polonia și statele baltice – ca momentul cheie pentru izbucnirea războiului.

Putin consideră că Uniunea Sovietică nu avea prea multe opțiuni, după eforturile repetate ale Marii Britanii și Franței de a-l calma pe Hitler în timpul anilor 1930. În 1941, Hitler a încălcat pactul cu Stalin și a invadat URSS, făcându-i pe ruşi să intre în război.

În ciuda primelor cuceriri naziste, în cele din urmă Armata Roșie a reușit să inverseze situația, eliberând cea mai mare parte a Europei de Est și ocupând Berlinul.

Potrivit lui Putin, liderii europeni „vor să dea vina pentru dezlănțuirea celui de-al Doilea Război Mondial de la naziști, la comuniști”, în încercarea de a pune Rusia într-un colț.

Implicarea Moscovei în „dezbatere”, spune Grabowski, a îngreunat şi mai mult viaţa istoricilor care nu sunt dispuşi să „înghită” naraţiunile statale despre conflict. „Oricine face o critică e acuzat că este un agent rus”, conchide istoricul.

Sursa: Euronews/ Rador/ Traducerea: Cătălina Păunel/ Sursa Foto: Facebook/ Mateusz Morawiecki