De ce promovează Putin propaganda sovietică despre cel de-al doilea Război Mondial

A elibera înseamnă a aduce libertate. În cel de-al doilea Război Mondial, Stalin nu a mai eliberat pe nimeni mai mult decât Hitler. Dar președintele rus Vladimir Putin refuză să recunoască acestă adevăr. Stăpânul Kremlinului regurgitează periodic propaganda sovietică despre cel de-al doilea Război Mondial, scrie The American Spectator, citat de Rador.

În ultima vreme, Polonia i-a declanșat din nou furia. Varșovia nu a reușit să intre în conformitate cu fantezia sovietică standard. Conform acestei narațiuni, conflictul global a început la 22 iunie 1941, când Germania a atacat Mama Rusie nevinovată și neutră. Astfel nedreptăţite și victimizate, suferind pierderi uriașe, armatele Moscovei au ripostat și au învins singure fascismul, salvând lumea de amenințarea sa.

Orice amenință această narațiune minunată pune în pericol puterea Kremlinului asupra cetăţenilor imperiului post-sovietic. Legitimitatea sa se bazează pe moștenirea victoriei sovietice în cel de-al doilea Război Mondial, iar Moscova a marşat pe iluzia acelui triumf, de la implozia Uniunii Sovietice, în 1992.

Pe măsură ce amintirile se şterg, iluziile se disipează. Întrucât nu există o democrație parlamentară în Federația Rusă, ci doar o „democrație suverană” controlată de la distanță de Putin, Moscova trebuie să păstreze cel puțin o ficțiune a legitimității. De aici şi insistența fermă a Kremlinului de a menține puritatea narațiunii staliniste cu toate accepțiunile sale.

Prin urmare, Putin neagă faptul că pactul lui Stalin cu Hitler pentru a împărți Intermariumul, țările dintre Marea Baltică și Marea Neagră, a fost o cheie indispensabilă pentru izbucnirea celui de-al doilea Război Mondial.

Președintele Rusiei se preface că nu știe că Uniunea Sovietică a invadat Polonia, împreună cu Germania nazistă. El ignoră arestările și deportările în masă și execuţiile din estul Poloniei și, mai târziu, din țările baltice și din estul României. El mai uită de faptul că URSS a furnizat celui de-al Treilea Reich materii prime, combustibil și hrană pentru a învinge Occidentul.

El nu găsește loc ca să discute despre „banditismul revoluționar” și „curățarea zonei de reacționari”. Asta înseamnă să trăiești dincolo de realitate și să ucizi liderii tradiționali. Partizanii comuniști au jefuit ca să se aprovizioneze, deoarece nu aveau sprijin popular în majoritatea locurilor și cu greu puteau conta pe țărani pentru a-i hrăni.

Roșiii au făcut ravagii asupra populațiilor locale, în mare parte anticomuniste, pe care mașina germană de război nazistă le desființase deja în mare măsură, într-o încercare nemiloasă de aprovizionare pentru a câștiga războiul.

Atât banditismul revoluționar, cât și exterminarea elitelor au mers în mână cu încercările gherilelor sovietice conduse de NKVD de a radicaliza populația pentru a o atrage în rândurile comuniste. Acest lucru a fost realizat prin mijloace de încercare de a organiza răscoale pro-comuniste în țările ocupate de Germania, în special în Iugoslavia și Polonia.

Obiectivul era de a da răgaz trupelor Armatei Roșii, presate puternic pe frontul de est, prin redirecționarea forțelor din Wehrmacht, pentru a face față rebeliunilor din țările ocupate de germani și, în acest proces, prin provocarea unei răzbunări obișnuite naziste asupra populației civile năpăstuite, în timp ce partizanii comuniști urmăreau cu grijă de pe margine. „Chem khuzhe, tem lutshe” (cu cât mai rău, cu atât mai bine) era sintagma lor revoluționară.

Cu cât se distrugea mai mult din ce era vechi și cu cât pierderile erau mai mari, în special în rândul elitelor tradiționale, patriotice, cu atât mai bine pentru planurile socialiste postbelice, în timp ce înlocuitorii roșii așteptau în culise, la fel și poveștile măreţe despre paradisul socialist pe pământ, ce urma a fi construit de comuniști.

Stalin dorea un tablou cât mai curat posibil, înainte să-l scoată din joc pe Hitler și să înlocuiască sistemul nazist cu cel sovietic.

Nu în ultimul rând, când Armata Roșie s-a întors în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Polonia, a împins Wehrmacht-ul de aici, dar a adus sclavie cu ea. În acest fel, polonezii și alții au schimbat un jug totalitar cu altul. Nu, Stalin nu a eliberat pe nimeni.

A elibera înseamnă a aduce libertate. Dictatorul sovietic nu a făcut niciodată asta. El a readus sclavia. El a profitat, de asemenea, cu ușurință de victoria sa, continuând să valorifice naționalismul rus în slujba comunismului. Nazismul supraviețuitor a ajutat multitudinea de sclavi ruși și alți sclavi ai lui Stalin să se coalizeze în jurul sistemului sovietic.

În mod paradoxal, Hitler a legitimat guvernarea lui Stalin asupra Rusiei. Prin purtarea unui război bestial de exterminare, inclusiv Holocaustul, împotriva URSS, și în loc să elibereze oamenii captivi care sufereau sub jugul comunist, al Treilea Reich a obligat sclavii sovietici ai regimului bolșevic să se apere.

Alternativa era moartea, după cum au aflat milioane de prizonieri de război sovietici, spre groaza lor, după ce inițial s-au predat masiv naziștilor. Populaţia URSS a plătit cel mai mare preţ pentru victoria lui Stalin. Murind nenumăraţi, aceştia au asigurat un uluitor triumf pentru tiranii lor comuniști.

Și mărșăluind spre vest, ei și-au ajutat stăpânii să înrobească şi mai mulți. În afară de acest triumf, rușii nu prea au ce să se laude dewpre ei şi despre țara lor. Rusia deține un record mondial ca statul de pe glob cu cea mai deprimantă istorie. Amintirile de a-l fi învins pe Hitler le oferă rușilor o rază de speranță în gaura neagră a trecutului lor. O savurează; iar Putin profită de sentimentul lor.

Fără greșeli: Kremlinul a înşelat Occidentul din 1917, iar narațiunea roșie a celui de-al doilea Război Mondial și presupusei „eliberări” a fost cel mai bine vândută printre occidentali de cel puțin 70 de ani. Cu toate acestea, propaganda Moscovei este și ea, poate chiar în primul rând, pentru consumul intern.

Și nimic nu se vinde mai bine, atât acasă, cât și în străinătate, decât triumful asupra lui Hitler, amestecat cu o polonofobie obișnuită. Parțial, în Occident, se hrănește dintr-un secol de glume pe seama polonezilor şi alte stereotipuri anti-poloneze înjositoare.

Parțial, este un sentiment de vinovăție pe care îl împărtășesc Moscova și capitalele occidentale: Polonia a fost prima care a combătut ambele totalitarisme, doar pentru a fi abandonată de către Roosevelt și Churchill și vândută lui Stalin, la Teheran, Ialta și Potsdam.

Rușinea occidentală perpetuează ceea ce Norman Davies numește „Schema Aliată a Istoriei”, care este, în esență, asentimentul nostru la relatarea stalinistă a „eliberării”.

Acest lucru îi aduce beneficii în mod direct lui Putin, care repetă deşănţat stereotipurile prăfuite ale aparatului de propagandă al Cominternului.

Acest lucru va continua cu oarecare succes până când vom admite că înainte și în timpul celui de-al doilea Război Mondial, omenirea a avut doi dușmani: Hitler și Stalin, și că am distrus doar unul, și l-am trecut cu vederea pe celălalt.

Astfel, Putin se alimentează din consecințele neglijării noastre și din persistența și continuitatea nocivă a dezinformării practicate de Kremlin.

Sursa: The American Spectator/ Rador/ Traducerea: Cristina Zaharia

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin